România - locul 4 în lume. Dar nu-i a bună. Vezi despre ce este vorba!

Comentează
Arhiva foto

Coaliția „Împreună împotriva Hepatitei", lansată la finalul lunii noiembrie 2013, are ca obiectiv demararea unui program clar de informare, prevenire, diagnosticare și tratament al pacienților cu hepatită virală C (HVC), care să ducă, până la finalul anului 2020, la plasarea României pe unul dintre primele cinci locuri ale Indicelui European al Hepatitei.
Lansată sub patronajul Ministerului Sănătății, Coaliția are drept membri reprezentanți ai: Fundației „Prof. Dr. Matei Balș", Societății de Boli Infecțioase și HIV/SIDA, Societății de Gastroenterologie și Boli Hepatice, Asociației Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România (APAH-RO), Asociației Europene a Pacienților cu Afecțiuni Hepatice (ELPA) și ai Alianței Pacienților Cronici din România (APCR), companii farmaceutice.

De ce acum?

„De ce ne ocupăm acum, în această manieră, de HVC? Răspunsul e simplu: știm incidența, circa 3,4% din populație; știm că e o boală care se poate vindeca printr-o terapie adecvată și că, pentru a scădea parametrii epidemiei HVC, screening-ul și terapia sunt cele mai bune metode și cele mai la îndemână. Proiectul Coaliției propune soluții pentru tratarea pacienților cronici, mai ales că trebuie să ținem cont de faptul că avem un număr crescut de pacienți, urmare a transfuziilor de sânge efectuate în perioada anilor '80-'90. Conform datelor de incidență estimăm că în România există aproximativ 600.000 de cazuri de persoane infectate cronic cu virusul hepatitic C" a declarat Prof. Dr. Adrian Streinu-Cercel, Director Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș".

Plan de atact împotriva hepatitei C

Structurat în patru componente, planul propune soluții pentru îmbunătățirea managementului hepatitei C. Unul dintre aspectele esențiale avute în vedere este legat de:
• intensificarea ratei de testare, diagnosticarea și crearea unui registru de pacienți
• posibile programe care să ducă la o creștere a aderenței pacienților la tratamentele pentru hepatita C
• diverse posibilități de finanțare, care să permită tratarea unui numar cât mai mare de pacienți în vederea vindecării și a limitării transmiterii virusului hepatitic C.


Primăriile şi spitalele - invitate să atragă finanţarea necesară

O astfel de posibilă sursă este cea a obligațiunilor de impact social, care presupune stabilirea de parteneriate public-private pe termen lung în vederea finanțării. Astfel:
• instituțiile de la nivel local sau național, de exemplu primăriile sau spitalele, care apreciază că se confruntă cu un număr mare de cazuri de hepatită, pot iniția propriile proiecte de management al afecțiunii, urmând să atragă finanțarea necesară
• valoarea adăugată a acestui model de finanțare constă în faptul că finanțatorii - fundații, companii farmaceutice, ONG-uri etc. - își pot aduce propria expertiză în managementul respectivului proiect, astfel încât instituția contractantă să poată dezvolta în timp un mecanism sustenabil de autofinanțare în vederea returnării fondurilor primite pentru proiect, dar și pentru atingerea altor obiective.
•  nu în ultimul rând, modelul cuprinde și o parte legată de proiecte educaționale și informare, atât pentru pacienți, cât și pentru medici, având drept scop creșterea ratelor de depistare precoce a VHC, accesul la noi tratamente și reducerea apariției de noi cazuri.


”Pandemia silenţioasă”: depistată la timp, poate fi vindecată

„Hepatita C, supranumită și pandemia silențioasă, este o boală contagioasă, care afectează cvasi-exclusiv ficatul. Evoluția ei este silențioasă până în stadiile avansate, când se complică cu ciroză și cancer hepatic. Infecţia cu virusul hepatitic C se transmite, de obicei, când o persoană ajunge în contact cu sângele unei persoane infectate. Vestea bună, însă, este că boala este vindecabilă, spre deosebire de hepatita B și HIV, cu condiția de a fi depistată la timp, iar pacientul să primească tratamentul adecvat", afirmă Conf. Dr. Liana Gheorghe şef Secţia III a Departamentului de Gastroenterologie a Centrului de Boli Digestive şi Transplant Hepatic a Institutului Fundeni.
Lansarea Coaliției „Împreună împotriva Hepatitei" este corelată cu statisticile alarmante ale Organizației Mondiale a Sănătății, care plasează țara noastră pe locul 4 la nivel mondial ca rată a mortalității cauzate de afecțiunile hepatice: 44,5 decese la suta de mii de locuitori, în condițiile în care media europeană este de 15 decese la suta de mii de locuitori.

În urma unui pacient diagnosticat se ascund alte trei potenţiale cazuri nedepistate 

„Lansarea Coaliției este o inițiativă binevenită în contextul problemei de sănătate publică pe care hepatita C o reprezintă la momentul actual în România. Totodată, dat fiind faptul că în umbra unui pacient diagnosticat, se ascund alte trei potențiale cazuri nedepistate, suntem de părere că se impune actualizarea strategiei naționale în managementul HVC", declară Marinela Debu, Președintele Asociației Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Imagine cu caracter ilustrativ: Monitorul de Galați
15:09
Faleza și strada Domnească se închid în Galați, vineri. 6 autobuze sunt deviate, care sunt rutele de la Potcoava de Aur
București, România – 25 iunie 2024: Oamenii traversează strada în apropierea Palatului Victoria, care găzduiește sediul Guvernului României, în București.
11:36
De 1,4 ori mai multe morți decât nașteri în România, în iulie 2026
MONDEN
Alexia, Alexandre Eram, Andreea Esca și Aris Eram
15:16
Cum își câștigă Aris Eram banii. Fiul Andreei Esca nu mai are sprijin financiar de la părinți: „Am plecat de acasă”
Mihaela Rădulescu
15:15
Refugiul Mihaelei Rădulescu în perioada de doliu. Obiceiul pe care îl are de două-trei ori pe săptămână
POLITIC
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc: cum ar vota românii la alegerile parlamentare
11:59
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc. Cum arată intenția de vot la alegerile parlamentare, într-un sondaj INSCOP
Ultimele știri
16:06
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
16:02
Moscova acuză că prin Portul Giurgiulești sunt livrate arme Ucrainei: „Rusia este un risc pentru întreaga lume civilizată”
16:00
Cursa cu taxiul autonom Tesla fără volan sau pedale a luat o întorsătură neașteptată: ce a pățit un pasager în timpul cursei
15:37
Anunțul făcut de Vlad Gherman după doi ani de căsnicie cu Oana Moșneagu. „Sunt etape noi. Acest nou capitol vine cu lecții de învățat”
TRENDING
13:57
Grindină uriașă de 10 cm, rafale de vânt de 120 de km și ploi abundente: se anunță furtuni extreme în Balcani
Analiză
13:00
Jamie Shea, fost înalt oficial NATO: „Răspunsul la atentatele din 11 septembrie a făcut din lume un loc mai puțin sigur și mai periculos decât impactul inițial al atacurilor”
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
14:59
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Munții Kackar din Turcia | Foto: Agenția pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Turcia (TGA)
14:55
Imagini spectaculoase din Munții Kackar. Ce se întâmplă în septembrie 2026 în Turcia
O japoneză a venit în vacanță în România doar cu un rucsac și a rămas 27 de ani. Acum vinde creații de mii de lei. Sursă foto: Ayako Funatsu / Facebook
14:40
O japoneză a venit în vacanță în România doar cu un rucsac și a rămas 27 de ani. Acum vinde creații de mii de lei: „România m-a învățat să fiu fericită”
Plajă din Costinești cu mulți oameni care se bronzeză, înoată sau se plimbă de-a lungul țărmului pe nisipul fierbinte, 7 iulie 2024
14:01
Vacanțele pe litoral s-au ieftinit cu peste 35% de la încheierea verii. Cât plătesc românii pentru o noapte de cazare în luna septembrie
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
13:24
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
kronospan sebes
Exclusiv
11:30
Companiile Kronospan și Kronochem din Sebeș, trimise în judecată pentru poluarea mediului cu substanțe cancerigene
O fetiță cu părul împletit stă pe o bordură înaltă lângă o fântână arteziană, întinzând o mână spre jeturile puternice de apă. Pe pavaj și în aer sunt mai mulți porumbei în apropierea ei, inclusiv unul în zbor lângă fântână.
10:38
Cod galben și portocaliu de caniculă, în peste jumătate din țară. Temperaturile vor ajunge până la 36 de grade, apoi urmează vijelii
Metrorex a finalizat lucrările de modernizare la instalaţiile de acces din 8 staţii
09:03
Posibilă tentativă de suicid în stația de metrou Ștefan Cel Mare. Circulația trenurilor este afectată
Călin Georgescu a fost înconjurat de sustinătorii săi în timpul vizitei în Vaslui
ExclusivReportaj
09:00
Momente din vizita cu poticneli a lui Călin Georgescu în județul Vaslui: „În Olt a mers șnur”
Educație juridică în școli
14:06
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate