S-a logodit cu mine și s-a însurat cu alta

— Ancuța, trăiești într-un glob de sticlă! După ce vei sta cu un bărbat mai mult de un an, vei ajunge la vorba mea: toți sunt la fel! îmi spunea, mai mereu, Claudia, prietena mea fidelă.

Vorbea frumos Claudia, de parcă ar fi trăit cu cel puțin trei vieți mai mult ca mine. Probabil că știa ea ce știa… Lipsa unui iubit în viața mea nu-mi afecta viața socială. Eram nelipsită de la petreceri și toți îmi apreciau firea veselă. Cei care nu mă știau mă puteau interpreta greșit. Prietenele mele mă considerau însă o fecioară întârziată, dar nu una dintre acelea care o iau razna, cum știam prea bine că se mai întâmplă cu o parte din fetele „cuminți”.

Când a apărut Andrei în viața mea, unele au crezut că, totuși, eu făceam parte din rândul cumințelelor. E drept, la început, totul a fost minunat. Sfârșitul, puțin derutant. L-am cunoscut la Claudia acasă, prietena mea.

Când m-am dus în ziua aceea la ea, Andrei se afla în bucătărie. Era un vizitator constant al casei Pricop, după cum urma să aflu. Locuia vizavi.

— Nu-l știi pe Andrei?

— Nu… E noua ta cucerire?

— Cucerire?! Îmi vine să râd… mi-a spus Claudia. Să vă fac cunoștință, a continuat ea.

Am dat mâna, după care privirile lui Andrei s-au rătăcit într-o direcție necunoscută. Claudia continua să vorbească de parcă ar fi ghicit că Andrei îmi stârnise interesul feminin. Parcă s-ar fi uitat în sufletul meu.

— Andrei este un zăpăcit. Stă pe internet toată noaptea. De-aia arată așa zbârlit…

— Mersi, Claudia, pentru recomandare, i-a replicat Andrei.

Zicând acestea, a dat să plece. Dar înainte de a ieși, a mai rugat-o ceva:

— Claudia, te rog, îmi calci și mie o cămașă? Am uitat să-i spun mamei și azi trebuie să mă duc la doctor după o scutire…

— Bine, adu-o încoace! El a dispărut în două secunde de lângă noi. Am rămas doar eu și Claudia. Am început să-mi exprim părerea referitoare la Andrei, cât de aiurit mi s-a părut, dar, totuși, atrăgător. Nu mai spun că eu i-am călcat cămașa, până la urmă… Nu i-am spus acest amănunt când a venit după ea, l-am păstrat pentru momentul potrivit.

În ochii prietenei mele, vecinul ei era un băiat simpatic și, în egală măsură, un „bărbătuș interesant”. Era convinsă că o tipă ca mine nu avea de ce să se încurce cu el. îl privea ca pe un frate, se cunoșteau de mici, crescuseră împreună. Andrei avea nevoie de Claudia ca de o soră, pentru că părea genul de băiat care greu se poate descurca de unul singur.

— Dar să știi că nu e așa din cauza faptului că ar fi prea mult răsfățat acasă, a ținut să precizeze Claudia. și ceilalți din familie sunt la fel de zăpăciți ca el. Toți, în frunte cu maică-sa. Soră-sa era mai cu picioarele pe pământ, dar s-a măritat și a plecat. De asta vine pe la mine, din când în când, să-i calc cămășile…

— Dar nu găsești chestia asta umilitoare? am întrebat-o eu.

— De ce? Crezi că nu știe să aprecieze asta? Crezi că, dacă pare mai aiurit, nu are bun-simț? Nu, Anca, Andrei e un băiat OK, manierat. Statul ăsta non-stop la calculator l-a năucit de tot, dar nu i-a luat din cei șapte ani de-acasă, să știi!

Discuția a luat apoi altă direcție. Claudia dădea deja semne că m-ar bănui de un interes special pentru haiosul ei vecin. Bănuiala nu m-ar fi deranjat, dar nu era foarte întemeiată. În momentul acela, Andrei ar fi fost ultimul băiat pe care mi l-aș fi putut imagina ca prieten, pentru simplul fapt că nu-l vedeam în stare să îi ofere unei fete acea frumoasă impresie de protecție sigură pe care mi-o doream. Impresiile mele s-au schimbat însă neașteptat de repede.

Nu a trecut mult până când, într-o zi, m-am trezit cu Andrei la ușa mea. Calculatorul Denisei, sora mea, avea o problemă, Claudia a aflat și a acționat în consecință. De data asta, Andrei părea mai terestru decât data trecută. Dar chiar și-așa, Denisa nu s-a putut abține să mă întrebe „de unde l-am adus pe ciudatul ăsta”. M-a făcut să râd. Ciudat, ciudat, dar i-a reparat calculatorul… După alte câteva zile, m-am trezit din nou cu el la ușă.

— Faci cinste o cafea? m-a întrebat, după un salut scurt.

A continuat:

— Dacă nu faci tu, atunci fac eu! Se uita fix în ochii mei, a spus că așteaptă să mă schimb și că mă invită la o plimbare în Cișmigiu, într-un loc unde zicea că se simte bine și are obiceiul să vină și să mediteze.

— La ce anume?

— La orice îmi trece prin cap.

— și-ți trec multe?

— Nu pot să mă plâng. Uite, acum îmi trece prin cap să-ți spun adevărul.

— Care adevăr?

— M-am îndrăgostit de tine. Este musai să simți și tu cel puțin la fel, altfel nu știu ce mă fac…

Cuvintele lui veneau spre mine ca o ploaie de flori. M-a luat în brațe sigur pe el și m-a sărutat pătimaș, apăsat, cu greu voi putea uita acel sărut. Nu m-am putut opune. Așa a început povestea noastră de dragoste… În Cișmigiu, pe o bancă, între doi copaci de-abia înverziți. Eram convinsă că nu se va sfârși niciodată. A, tot atunci i-am spus și adevărul referitor la cămașă. Deveniserăm deja intimi, nu?

Acele prime clipe de iubire au fost sincere și din partea lui, sunt absolut sigură. știam că voi avea de luptat cu mania lui legată de statul excesiv la calculator. Dar mizam pe reușită, pe faptul că, încetul cu încetul, îi voi atenua din pasiune. Însă asta nu era singura piedică. Sora mea se împotrivea relației, la fel și amicele mele. Nici Claudia nu m-a încurajat prea mult.

— Ancuța, să nu spui că nu știi… ți-am zis cum sunt ai lui.

— și care este problema? Doar nu ne afectează relația dintre mine și tine, nu?

— Asta voiam să aud, dragă! Acum sunt liniștită. Dar, te rog, nu te ambala prea tare!

— Nu înțelegi că deja sunt îndrăgostită de Andrei?

— Deci e treabă serioasă, nu-i de glumit! Succes, draga mea! Poate reușești să-l aduci cât de cât cu picioarele pe pământ.

Nu-mi propuneam nimic cu Andrei. Aerul lui naiv și visător făcea parte din farmecul personal. După ce am cunoscut-o pe mama lui, mi-am dat seama că Andrei avea o minte relativ organizată. Iar spre deosebire de ea, tatăl era chiar rezonabil. M-a avertizat și el, vizavi de dependența lui de calculator. A spus că s-a „molipsit” de la nouă ani.

Cât despre părinții mei, l-au acceptat imediat pe Andrei, mă încurajau să-l aduc la noi acasă, să-l cunoască mai bine. Aerul lui distrat nu făcea decât să-i amuze. Pe atunci, iubitul meu nu putea fi periculos decât pentru el însuși. În anii care au urmat, relația noastră s-a transformat, ușor, ușor, într-un fel de mariaj fără acte. Eram deja logodiți. Nu semnaserăm nicio hârtie, încă nu eram deciși să facem acest pas. Nu mai pun la socoteală faptul că eu intrasem la facultate și voiam să oficializez relația după terminarea studiilor.

Mă dăruisem lui Andrei fără rețineri. Îl iubeam prea sincer ca să îmi negustoresc generozitatea feminină. El, la rândul lui, s-a arătat plin de recunoștință față de dărnicia cu care i-am îmbogățit viața și i-am purtat de grijă.

Uneori, aveam porniri maternale, aveam grijă de el ca de un copil. Era evident că apariția mea în viața lui începuse să-l schimbe. Era mult mai atent, mai cu picioarele pe pământ, mai conectat la lumea din jur. Aproape tot timpul ni-l petreceam împreună.

Se întâmpla chiar să-mi neglijez, din când în când, cursurile la facultate. Dar nu rămâneam niciodată restanțieră. Iubirea mă echilibra, nu-mi pierdusem capul complet. Andrei însă avea o problemă. Se atașase atât de mult de mine, încât refuza să iasă din casă singur. Claudia râdea, spunându-mi că i-am făcut vrăji, că l-am deochiat, că am puteri paranormale.

Orice activitate socială îl înspăimânta pe iubitul meu. Părea indolent și timorat de orice însemna ieșirea din casă fără compania mea. Se complăcea într-o stare de letargie. Sensul și resorturile ei adevărate aveam să le descopăr însă în scurtă vreme…

Liceul îl terminase cu chiu, cu vai, în anul în care ne cunoscuserăm. În ziua când îmi declarase iubirea lui bruscă, ar fi trebuit să susțină prima probă de bacalaureat. Când am aflat, era prea târziu. M-am simțit vinovată.

— Mare chestie un examen! Îl dau altădată…

De fapt, el nici nu avea de gând să susțină acel examen. și nu avea de gând să facă nimic. Nici măcar să se angajeze undeva. Numai eu știu cât m-am luptat să-i găsesc un job pe care, din păcate, l-a abandonat imediat…

— Toți sunt niște neșcoliți! era replica lui obișnuită.

Nu aprecia nici măcar faptul că i se oferise o slujbă fără să aibă o diplomă.

— Recunosc, Anca, mi-e frică de oameni. Prefer să stau închis în casă toată ziua, mi-a spus el, într-o zi.

— Dar n-o să poți sta așa toată viața! Vrei să te ratezi?

Încercam să-l încurajez, dar el o ținea pe-a lui. Cu inteligența lui, altul ar fi răzbit în viață fără probleme. Se pare că dependența de calculator dezvoltase în el o fobie socială.

— Măcar ar fi putut fi mândru că are o iubită ca tine! îmi spunea tatăl lui.

Era și el dezamăgit că Andrei ajunsese la 25 de ani și nu-și luase bacalaureatul.

Totuși, într-o zi, minunea s-a petrecut. Am reușit să-l mobilizez pe Andrei! A dat examenul, l-a luat și s-a angajat. Puterea lui de regenerare era incredibilă. Avea și o motivație ascunsă, pentru că orice medalie are și un revers.

Am avut o răbdare cu Andrei cât să treci șapte mări. și mi-a fost recompensată pe măsură: cu șapte oceane de lacrimi! Părinții lui au organizat o petrecere în cinstea fiului „rătăcitor”. În sfârșit o luase pe drumul cel bun!

Am sosit pe la ora opt, când deja casa era plină de oaspeți. Nu îl vedeam pe Andrei nicăieri.

— Cred că e la baie, ia vezi! mi-a spus tatăl lui.

La baie însă, lumina era stinsă. Mama lui mi-a văzut tristețea.

— Probabil s-a dus până jos, să cumpere ceva…

— și nu a spus nimic?

— A! Sau poate e la Claudia, a zis ea, ca și când avusese o revelație.

— De atâta vreme?

— Păi așa face mereu… Zice că se duce la ea pentru cinci minute și zace acolo ceasuri întregi! Du-te după ei și zi-le să vină odată la petrecere!

M-am dus încrezătoare să-l caut în apartamentul învecinat. N-a mai fost nevoie să sun, căci tocmai intra în casă mama Claudiei.

— Poate reușești s-o desprinzi de calculator, Ancuța, c-a dat în boala vecinului, cu internetul ei cu tot…

— Eu îl căutam, de fapt, pe Andrei…

— Pe Andrei? Păi, dacă nu e în bucătărie, trebuie să fie…

N-am mai stat la taclale, am bătut ușor în ușa dormitorului Claudiei și am intrat. Au înghețat amândoi când m-au văzut. Erau îmbrățișați și se sărutau cu mare foc. Dar s-au dezghețat imediat cu scuze ridicole. Într-o singură secundă, s-a spulberat tot ce construiserăm împreună, cinci ani de relație. și pe lângă acești ani, și timpul în care avusesem încredere oarbă în prietena mea cea mai bună, cu care Andrei s-a și căsătorit trei luni mai târziu. Asta da lecție de viață!

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE