Spaghete
Lungi, uscate, mai subţiri sau mai groase, acestea sunt cele mai populare paste. De obicei, se prepară folosind puţine ingrediente şi un sos simplu, de roşii sau pesto.
Lasagna
Sunt paste late, cu marginile drepte sau ondulate, care se folosesc numai la cuptor. Se aşază în straturi, alternând foaia de lasagna şi umplutura – brânză, carne, legume + sosul de smântână sau de roşii. Felul de mâncare preparat din aceste foi poartă acelaşi nume: lasagna.
Încearcă și această rețetă de lasagna cu carne tocata
Fusilli
Sunt paste scurte, spiralate, perfecte pentru salate calde sau reci.
Rigatoni
Sunt rotunde, scurte şi goale în interior – nişte tuburi. Se servesc cu carne, legume şi sosuri.
Macaroane
Sunt tubulare şi, spre deosebire de rigatoni, nu sunt drepte, ci… “cotite”. Se consumă de obicei cu brânză.
Orecchiette
Paste scurte, în forma de “urechi”, delicioase cu sos ragu (pe bază de carne), cu legume (mazăre sau spanac tocat), în supe, dar şi în salate.
Farfalle
Sunt paste scurte, cu formă asemănătoare unui papion sau unui fluture (numele vine de la cuvântul farfalla, care înseamnă fluture în italiană). Nu există o mărime standard, dar varianta mai mare se numeşte farfallone, iar cea mică, farfallini. Se găsesc uscate, fie simple, fie în combinaţii cu farfalle colorate (roşii, verzi etc). Sunt potrivite cu sosuri pe bază de roşii sau smântână, dar se folosesc şi în salate.
Mafaldine
Se mai numesc Reginette sau Mafalda. Sunt paste lungi, care au lăţimea de 1 cm şi marginile ondulate. Se prepară ca linguinele sau fettuccinele. Sunt bune cu sosuri.
Rotelle
Sunt paste scurte, în formă de rotiţă. Rostul spaţiilor dintre “spiţe” este să reţină bucăţelele de carne, legume sau verdeţuri cu care sunt amestecate. Merg de minune cu sosuri mai groase.
Tagliatelle, fettuccine, linguine
Sunt paste lungi, de diverse lăţimi, recomandate în combinaţie cu carne sau legume ori cu sosuri mai groase. Se găsesc şi proaspete, şi uscate.
Ravioli şi Tortellini
Sunt umplute cu carne, cu brânză sau cu legume. Dacă ai cumpărat astfel de paste, masa e pe jumătate gata. În timp ce le pui la fiert, mai trebuie doar să faci un sos de roşii, de iaurt sau pesto, cu care să le serveşti.
Cum le transformi în mâncăruri delicioase
Salată

Ingrediente: 200 g penne colorate, 4-5 roşii cherry, un broccoli, 200 g porumb pitic (conservă), 2-3 linguri ulei de măsline, o lingură de oţet balsamic alb, sare şi piper.
Preparare: se fierb pastele cu sare, conform instrucţiunilor de pe pachet, apoi se scurg. Se strecoară porumbul. Broccoli se desface în bucheţele, care se opăresc împreună cu roşiile în apă clocotită 5-7 minute, după care se amestecă bine cu pastele şi cu porumbul. Se adaugă restul de ulei de măsline, sare, piper alb şi oţetul balsamic.
Chifteluţe
Ingrediente: 50 g carne tocată de vită, 1 ou, două linguri de pătrunjel verde tocat, o linguriţă de chilli, o felie de pâine uscată, 30 ml lapte, 30 ml ulei de măsline, 300 ml suc de roşii, 400 ml supă de legume, o lingură de zahăr, 300 g fettuccine, o lingură de arpagic tocat, sare, piper
Preparare: se pune carnea tocata într-un bol, se adaugă oul, pătrunjelul şi 1/2 linguriţă chilli, sare şi piper. Se înmoaie pâinea uscată în lapte, se stoarce şi se adaugă în amestecul de carne. Se amestecă totul şi se formeaza chiftele mici, care se prăjesc în uleiul încins. Se pune într-o tavă de cuptor sucul de roşii, restul de chilli, zahărul, sare şi piper. Se pun în sos chiftelele şi se bagă la cuptor. După ce încep să fiarbă, se mai lasă 20 de minute. Se toarnă totul într-un bol, peste pastele fierte. Se ornează cu arpagic.
Lasagna cu spanac

Ingrediente: 8 foi de lasagna (prefierte), 800 g spanac congelat, 4 ciuperci mari, o ceapă, 2-3 căţei de usturoi, 100 g parmezan ras, 300 ml lapte, 50 g de unt, sare, piper.
Preparare: se opăreşte spanacul 3-4 minute în apă clocotită, apoi se lasă la scurs. Ceapa şi usturoiul mărunţite se sotează în unt 3 minute, apoi se adaugă ciupercile, pentru 5 minute. Se adaugă spanacul şi se amestecă. Se face un sos din 50 g parmezan şi 150 ml lapte, sare şi piper, care se lasă pe foc mic câteva minute. Separat, într-un castron, se amestecă restul de parmezan în restul de lapte. Într-un vas de sticlă termorezistentă, se aşază în straturi alternative: lasagna, amestecul cu spanac şi sosul cald de parmezan cu lapte. Ultimul strat trebuie să fie o foaie de lasagna, peste care se toarnă ultimul amestec făcut din parmezan şi lapte. Se dă vasul la cuptor cam 35 de minute.
Iată o rețetă rapidă dacă îți plouă în gură după niște paste cu carne tocata delcicioase!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_2cd96b6319e816b58293904327875020.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a57a217653c94b9e5283595ea068becb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_539861709a48493e45c2b234ee9829bc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4e73cd218a1107f4950fa62dbc2e9206.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e2dc9ebbe64267a518ed88a0aa1e8d74.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0ce8a0f7aa85e3dfb6b0a2d15e04cd6c.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_8d810d04d44d02ac2f1a91ffd4803c5f.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_c60d9dfc996748dfb1e4ee44422a3247.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_ea48cdb728b4d42e7dd54c8453713add.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_86304c9220e533779ee4353343ab1543.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_36b135ac6424bc9f4169fdc79251f506.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_117bdb1e7ae993ebd001122e6d35637d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_8dacdaeca23bbd0a3bfdd3f8e159682f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_46cb570015378f0804fe7cf1e4955b12.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_7e936fdbb4a25bd9ec923675e0e29a95.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_032ace652625d0c873d399401f9d1ee4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_86ab12369ac6b86fa00c5064e12324e2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_b300e57ca2b531de91ff19e98f2e7b7b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_36909b0c8d06d1c07c1a5eae7e8992c2.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_9d2ef21c6a6f20f4d7cfc2fa2380e2da.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_5eaac5dd5a1a170321f29e0f20fe3e9d.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_1575df82aea1640fa2b434a2c4e66aba.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_5b76e429164796c9b0073084b1581500.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/salvamontisti-in-ajutorul-celor-blocati.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/lagoon-city-bucuresti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/oana-pellea-si-mungiu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/10/mihaela-bilic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_d8472fe19f3b0939f65c9f89063d49fe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_d9cac19f1e9949c40267f4d143a769e4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_95ef009f0128992c906b5b27d672dc8e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/udmr-nu-ia-in-serios-amenintarile-psd-cu-iesirea-din-coalitie--tanczos-barna-noi-cand-spunem-ca-iesim-a-doua-zi-am-iesit-e1774417396186.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/cristian-tudor-popescu-si-a-enervat-cititorii-dupa-ce-a-spus-ca-nicusor-dan-este-prost-si-inapoiat-mintal-e1772831843707.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ebola-congo.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/bicicleta-trecand-prin-fata-grote-markt-piata-principala-mechelen-in-anvers-belgia--foto-hepta-scaled-e1779564587937.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/horoscop-24-mai-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-trebuie-curatate-caloriferele-imediat-dupa-oprirea-caldurii--foto-getty-images-scaled-e1779559364586.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/o-badanta-beata-prinsa-in-timp-ce-incerca-sa-stranga-de-gat-batranul-pe-care-il-ingrijea--imagine-cu-caracter-ilustrativ--foto-profimedia-e1779541095643.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-se-aude-un-bazait-in-prize-sau-intrerupatoare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/usa-cuptorului.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/visezi-zebra.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/lidl-vanzare-tigari-belgia.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/masini-anaf.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/blog-banners-46-1-860x478-1.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/benzina-motorina-pompa-carburanti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/slugarnicie--foto-ilustrativ-shutterstock1147812536.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-nicusor-dan-are-un-an-de-mandat-si-nu-a-schimbat-sefii-sri-si-sie--ludovic-orban-este-impachetat-de-serviciile-secrete-e1778474160433.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/sondaj-parlamentare-psd-pnl-aur.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/transparenta-banilor-ong-urilor--foto-ilustrativ-shutterstock-gemini2.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.