Știința din spatele mirosului ploii, cunoscut sub numele de „petrichor”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Mirosul ploii, cunoscut sub numele de petrichor, este un fenomen fascinant care a intrigat oamenii de știință și iubitorii naturii de-a lungul timpului. Potrivit revistei Popular Science, acest miros distinct apare atunci când primele picături de ploaie ating solul uscat, eliberând compuși organici volatili.
Cuprins:
Cine a inventat termenul „petrichor”
Termenul „petrichor” a fost inventat în 1964 de către cercetătorii australieni Isabel Bear și Dick Thomas. Ei au descris un ulei distilat din probe de sol și vegetație expuse la aer și lumină, dar protejate de ploaie. Acest ulei conținea un amestec complex de compuși organici volatili.
Originea mirosului de ploaie
Cercetările ulterioare s-au concentrat pe doi compuși principali responsabili pentru mirosul caracteristic al pământului: geosmin și 2-metilisoborneol (2-MIB).
Ryan Busby, ecologist la Corpul de Ingineri al Armatei SUA, explică pentru Popular Science:
„Compușii se acumulează în spațiile poroase din sol. Ar putea exista o anumită legătură cu particulele de sol. Cercetările au arătat că impactul cu suprafața solului determină eliberarea compușilor volatili în atmosferă”.
Acești compuși sunt prezenți în solurile din întreaga lume și sunt eliberați în aer ori de câte ori solul este perturbat. Sursa lor principală pare a fi bacteriile din sol, deși acest aspect rămâne subiectul multor cercetări active.
Variații ale mirosului
Raporturile diferite între geosmin și 2-MIB pot explica de ce mirosul variază subtil de la un loc la altul. Busby menționează: „Geosminul este destul de constant în mediu, în timp ce 2-MIB este mai variabil. [Unde este prezent 2-MIB], este eliberat în concentrații mult mai mari, astfel încât există zone cu concentrații uriașe și zone unde nu există deloc”.
Alți factori care contribuie la mirosul de petrichor includ o multitudine de compuși volatili proveniți din plante și mirosul distinctiv de ozon care însoțește fulgerele.
Sensibilitatea umană la geosmin
Oamenii sunt remarcabil de sensibili la mirosul de geosmin. În apă, acesta poate fi detectat la concentrații de până la 4 ng/L, echivalentul unei lingurițe în 200 de piscine olimpice. Busby sugerează că această sensibilitate ar putea fi legată de capacitatea noastră de a găsi surse de apă.
„Geosminul pare să fie mai prevalent în solurile umede și fertile”, explică el.
„Prezența solului umed indică prezența apei, și este ușor de înțeles cum capacitatea de a simți geosminul în aer și de a-l urma până la o sursă de apă ar oferi un avantaj evolutiv valoros” .
Nu doar oamenii beneficiază de această abilitate.
Busby adaugă: „Cămilele pot detecta geosminul și pot găsi oaze în deșert de la 80 de kilometri depărtare. Țânțarii îl folosesc pentru a găsi bălți stagnante pentru depunerea ouălor, iar ratonii îl folosesc pentru a găsi cuiburi de țestoase și ouă îngropate” .
Gust versus miros
În timp ce mirosul de geosmin și 2-MIB este plăcut pentru oameni, gustul lor este complet opus. Busby observă:
„Este amuzant. Ne place mirosul, dar urâm gustul” .
În apă, acești compuși sunt responsabili pentru gustul mucegăit care indică faptul că apa nu este sigură pentru consum.
„Oricând bei apă și te gândești: Oh, asta are gust de apă de lac” , este din cauza acestor compuși dizolvați în ceea ce bei," explică Busby. Această aversiune față de gust ar putea avea, de asemenea, o explicație evolutivă, ajutându-ne să evităm sursele de apă potențial contaminate.
Rolul bacteriilor
O întrebare importantă rămâne: de ce produc bacteriile din sol geosmin și 2-MIB în cantități atât de mari? Un studiu publicat în Nature Microbiology în 2020 a oferit o posibilă explicație, examinând interacțiunile dintre bacteriile Streptomyces și mici creaturi numite colembole.
Cercetătorii au descoperit că geosminul și 2-MIB erau produși doar de coloniile bacteriene care produceau și spori reproductivi. Colembolele, atrase de acești compuși, consumau bacteriile și sporii, care apoi treceau prin tractul lor digestiv și erau dispersați în mediu.
Busby sugerează că acest mecanism ar putea explica de ce mirosul de ploaie este mai puternic atunci când ploaia lovește solul uscat:
„Pe măsură ce solul se usucă, bacteriile intră în stare de repaus, și pare să existe o eliberare bruscă [în acel moment]. Deci, din această perspectivă, compușii sunt o modalitate de a atrage ceva care poate să transporte [bacteriile] într-un mediu mai propice pentru creștere” .
Ploaia este o formă de precipitație atmosferică sub formă de picături de apă, provenite din condensarea vaporilor din atmosferă care cad pe suprafața Pământului în formă lichidă. Vezi cum se formează ploaia, dar și alte curiozități despre ploaie.
