Suprarealismul s-a desfășurat, în literatura română, pe parcursul perioadei interbelice și a continuat până la finalul anilor 40, atunci când s-a sfârșit sub presiunea instalării regimului socialist. Mai multe dintre trăsăturile curentului literar au fost reluate în anii 60, 70, însă a fost cenzurat de regimul politic.
Cuprins:
Suprarealismul în literatură
Guillaume Apollinaire este primul care a folosit termenul într-o accepțiune legată de creația artistică, denumită “Drama suprarealistă”. Însă, începuturile mișcării s-au legat de la revista pariziană „Litterature”, condusă de Andre Breton, Louis Aragon și Phillipe Soupault, autori care captează tot mai mult din îndrăzneala spiritului agresiv al curentului literar Dadaismul.
În anul 1922 s-a produs ruptura și după mai multe tensiuni și căutări s-a format “grupul suprarealist”. Chiar dacă unii cercetători au considerat că suprarealismul nu a fost decât forma franceză a dadaismului, Andre Breton a susținut mereu că este inexact și cronologic abuziv să se prezinte suprarealismul ca o mișcare ieșită din Dadaism.
Descoperă toată lista cu curente literare
În anul 1942 Andre Breton a publicat primul său “Manifest al suprarealismului” în care a descrise câteva repere ale mișcării: antitradiționalism, explorarea subconștientului, deplină libertate de expresie, protest antiacademic, înlăturarea activității de premeditare a spiritului în actul creației artistice, etc.
Mișcarea s-a extins în medii artistice diferite și în mai toate țările Europei, însă din cauza unor convulsii interioare s-a ajuns din nou la separări noi.
În anul 1929, Andre Breton a publicat “Al doilea manifest al suprarealismului” și de data aceasta a încercat să stabilească incidența dialectică între vis și acțiunea socială, iar în anul 1933 se rupe total de comunism considerându-se reprezentantul autentic al suprarealismului pur.
Află ce caracteristici are genul epic
În anul 1946, Breton se întoarce în Franța și încearcă să reînvie un nou grup suprarealist, dar fără rezultate, deoarece o dată cu Al Doilea Război Mondial suprarealismul nu a mai constituit o mișcare la fel cum fusese în perioada interbelică.
Nici în Italia suprarealismul nu a cunoscut o prea mare dezvoltare, în ciuda străduinței lui Curzio Malaparte și al revistei Prospective. Aici, suprarealismul a fost vizibil parțial în opera lui Massimo Bontempelli, în poezia lui Antonio Palazzeschi, Alfonso Gatto și Salvatore Quasimodo.
Suprarealismul în România
În țara noastră, suprarealismul a fost teoretizat și practicat de revistele „Alge și urmuz” și urmărea, odată cu programul său, pătrunderea artei în planul subconștientului, al visului și delirului în spațiile umane care scapă de controlul conștiinței.
Datorită generației a doua a suprarealiștilor români, Gherasim Luca și D. Trost, care scriau și publicau diferite manifeste, curentul care fusese mulți ani la Paris, în anul 1947 se mută în București. Cel mai de seamă poet suprarealist român a fost Gellu Naum, supranumit și ultimul mare poet suprarealist european.
Citește ce trăsături are genul liric
Suprarealismul în pictură
Termenul „Surrealisme” a luat naștere în 1917, atunci când poetul Guillaume Apollinaire, înainte de a da la tipar piesa de teatru “Sânii lui Tyresias”, i-a schimbat numele în “Drama supranaturalistă”. Astfel, scriitorul Andre Breton a preluat acest termen și l-a folosit într-un articol denumit “Pentru Dada”.
Suprarealismul a început de la literatură, iar mai târziu i-a atras și pe artiștii care practicau alte arte. Suprarealiștii și-au expus lucrările în timpul unor expoziții care au devenit ulterior ocazie potrivită pentru orice fel de provocare ce a marcat caracterul revoluționar al mișcării.
Vezi ce trăsături are genul dramatic
Citate despre suprarealism
- „Suprarealismul este credința în realitatea superioară a unor forme de asociere până atunci disprețuite, în omnipotența visului, în jocul dezinteresat al gândirii.” – André Breton, 1924.
- „Ce ar fi putut să-mi placă dacă nu enigmele?” – Giorgio De Chirico, 1912.
- „Nu eu sunt bufonul, ci societatea monstruos de cinică și naiv de inconștientă care pretinde că este serioasă numai pentru a-și ascunde mai bine nebunia. Eu, în schimb – nu sunt nebun.” – Salvador Dalí.
- „Un tablou ar trebui să fie fertil. Din el ar trebui să se nască lumea. Nu are importanță dacă vedem în el flori, oameni sau cai pentru a descoperi această lume, adică ceva viu.” – Joan Miró, 1959.
- „Vreau să pictez numai tablouri care evocă mister cu același farmec și precizie specifice vieții spirituale.” – René Magritte.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!