Recitalul TROOPER se va îmbina cu momente unice în care pe scenă vor urca CRISTI MINCULESCU & NUŢU OLTEANU (ex IRIS), PAUL CIUCI & ADRIAN TINCA (COMPACT) şi EUGEN MIHĂESCU & GABI NICOLAU „GURIŢĂ” (KRYPTON). Pe 26 aprile veţi călători în timp cu „Trenul Fără Naş”, o veţi reîntâlni pe „Fata Din Vis,” veţi rupe „Lanţurile” şi veţi fi „Tari ca munţii”!
Coiotu, solistul formaţiei, furnizează amănunte despre acest provocator şi curajos concept: „Avem de mulţi ani în plan realizarea unui astfel de eveniment. Am vrea să îl permanentizăm şi anual să putem aduce în faţa oamenilor „eroi” ai scenei rock din România. Trooper este o formaţie care nu a uitat de unde a început. Nu a uitat nici de unde îşi trage rădăcinile. Suntem fericiţi şi mândri pentru că putem, după atâţia ani, să împărţim scena cu unii dintre cei mai importanţi muzicieni din acestă ţară.”
Completări a oferit şi Balaurul, chitaristul TROOPER: „Vă invităm la o incursiune live în istoria scenei rock! Dacă aţi crescut, asemenea nouă, cu aceste refrene, sperăm să vă bucuraţi să le regăsiţi în lumina reflectoarelor. Iar dacă le ştiţi doar din auzite, trebuie să fiţi prezenţi pentru a trăi pe viu frenezia inconfundabilă pe care aceste refrene o creează!”
Pentru concertul din 26 aprilie sunt în vânzare următoarele categorii de bilete:
Categoria 1 – 100 lei – meet & greet cu Trooper, Cristi Minculescu, Nuţu Olteanu
Categoria 2 – 50 lei – acces general
Biletele se găsesc în magazinul Biletoo din Unirea Shopping Center (parter), Librăriile Adevărul şi Eminescu, la Palatul Naţional al Copiilor, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro şi online pe www.biletoo.ro, www.blt.ro, www.bilet.ro, www.bilete.ro, www.iabilet.ro, www.metalhead.ro/bilete, www.eventim.ro şi www.myticket.ro.