Vineri, 12 iulie 2019, 12:00

Între 15 și 17 iulie, la prânz, perioadă în care, una sau mai multe secvențe din viața personală devin apăsătoare sau, de la caz la caz, îngrijorătoare mai ales din cauza presiunilor exterioare venite din partea unor parteneri de viață dificili, a proceselor complicate, a afacerilor încurcate, a asocierilor care nu au condus la succes sau la profit și care acum trebuie soluționate cât mai corect, contractelor al căror parcurs s-a blocat în fleacuri sau în birocrație sau a căror evoluție depinde de o hotărâre judecătorească care se tot amână. Luna Plină în Capricorn, care va avea loc în ziua de 17 iulie, va adăuga, pe lângă enervarea inevitabilă, și o stare specială de exasperare.

Între 17 iulie, după ora 12:30′, și 19 iulie, surprize bănești, informații care „pun pe jar”; în general, este vorba de plata unor drepturi salariale sau ocazionale; secundar, ar putea fi vorba de întâmplări bizare legate de regimul chitanțelor, al facturilor, al documentelor fiscale, etc., care complică viața Capricornilor și-i pun pe drumuri.

Pe 19 iulie, Mercur, aflat în mișcare aparent retrogradă, va intra în zodia Racului, și se va alătura planetelor în tranzit prin casa relațiilor parteneriale fără ca, prin asta, să deschidă porțile vreunei rezolvări concrete. Ba, dimpotrivă, le va impune nativilor revizuirea unei chestiuni sau a tuturor aspectelor de viață care îi (supra)solicită, dându-le posibilitatea să cântărească atent, până pe 11 august, detaliile, strategia și gradul lor de risc. În mod normal, o soluția ar putea veni, fie și parțial, abia la sfârșitul anului 2019.