MENIU CAUTĂ
14 Ian. 2017 23:00 , de Ana Maria Păsat

Monica Gabor nu e prezentă la ziua fiicei sale, dar i-a transmis un mesaj emoționant de peste Ocean: „Ești cel mai frumos dar pe care viața mi l-a oferit. Te iubesc!” | EXCLUSIV

Distribuie

Pe 17 ianuarie, la 9 zile după ce mama ei a făcut 29 de ani, Irina Columbeanu va împlini 10 anişori. Copila, căreia tatăl, omul de afaceri Irinel Columbeanu, îi organizează în fiecare an de ziua ei o petrecere plină de culoare, n-o va avea alături pe cea care i-a dat viaţă şi care acum e stabilită în America. Monica i-a trimis însă fiicei sale un cadou şi o scrisoare emoţionantă.

Au trecut cinci ani de când Monica Gabor a ales să locuiască în America. După un proces dureros, a renunţat la custodia Irinei, pentru a nu-şi mai plimba fiica prin tribunale, dar spune că încă nutreşte speranţa că micuţa va alege, la un moment dat, să trăiască lângă mama ei.

Am vrut s-o las să-şi decidă singură viitorul', a mărturisit Monica pentru Libertatea, în urmă cu ceva vreme. Marţi, Irina va împlini 10 ani şi va petrece, la fel ca la ultimele aniversări, alături de tatăl său. Asta pentru că Monicăi îi este imposibil să ajungă în această perioadă în România, date fiind proiectele în care este angrenată peste Ocean.

Totuşi, fosta soţie a lui Irinel Columbeanu a avut grijă ca fiica ei să afle încă o dată cât de mult o iubeşte: i-a trimis prin curier cadoul pe care ştia că Irina şi-l doreşte şi o scrisoare-felicitare plină de emoţie.

O fiică, în viaţă, este un dar de la Dumnezeu. Îţi umple inima de râsete, căldură şi farmec nemăsurat. Cu fiecare zi a vieţii tale adaugi câte o trăsătură, devii mai frumoasă şi îmi înseninezi zilele. Mă bucur că eşti fiica mea, eşti cel mai frumos dar pe care viaţa mi l-a oferit. Fie ca această zi să-ţi deschidă poarta unui viitor plin de succese, să ai parte de un curcubeu la fiecare furtună şi de o binecuvântare la fiecare pas. Fie ca ziua de azi să-ţi aducă sănătate, lumină, dragoste şi împlinirea tuturor dorinţelor. Te iubesc', i-a scris Monica fiicei sale.

Speră ca Irina să o viziteze din nou

Imediat după ce şi-a făcut un rost peste Ocean, Monica i-a cerut insistent fostului ei soţ să-i ducă fata în vacanţă, însă vreme de câţiva ani rugăminţile ei au rămas fără ecou. Abia anul trecut, Irina şi tatăl ei i-au trecut pragul. Se pare că a fost o întâlnire fericită, fiindcă omul de afaceri s-a întors acasă cu alte idei decât plecase şi cu o nouă atitudine faţă de fosta nevastă.

Fata mea este model', poate să spună Irinel, fără să greșească... defel! Irina e naturală pe podiumul de modă. Iat-o în timpul unor defilări din 2013 și 2014 - când avea, așadar, 6, respectiv 7 ani

Fata mea este model', poate să spună Irinel, fără să greșească… defel! Irina e naturală pe podiumul de modă. Iat-o în timpul unor defilări din 2013 și 2014 – când avea, așadar, 6, respectiv 7 ani

Acum, Monica trage nădejde că, în lumina celor trăite şi văzute acolo, Irinel îi va permite Irinei s-o viziteze din nou şi, de ce nu?, poate chiar să-i dea voie să-şi facă un viitor în America, dacă ea doreşte asta.

Deja îi pregăteşte intrarea în showbizul din SUA

Monica a-nceput deja să-i netezească fiicei sale calea spre succes. Ea a pus o vorbă bună pentru Irina pe unde a putut, la impresari, agenţii de talente şi în special la iubitul său milionar, Mr. Pink, tuturor prezentându- le CV-ul impresionant al copilei, care la 10 ani are deja un portofoliu de picturi, prezentări de modă în ţară şi studii de actorie.

Iată câteva din picturile Irinei, expuse în urmă cu doi ani, într-o galerie de artă. Pe atunci, copila avea doar 8 ani!

Iată câteva din picturile Irinei, expuse în urmă cu doi ani, într-o galerie de artă. Pe atunci, copila avea doar 8 ani!

Odată ce va găsi un job sigur şi avantajos pentru Irina, copila şi-ar putea face debutul în Statele Unite. Potrivit apropiaţilor, nici Irinel nu se împotriveşte acestui lucru. Ba chiar ar fi dispus să-şi mute domiciliul, pentru o perioadă, peste Ocean, de dragul celei mici.

Loading...
Comentarii