Atacul Rusiei și marea lecție neînvățată a secolului XX

Statele Unite ale Americii sunt în plin război intern. Lecția cea mai importantă a secolului XX (așa cum a fost enunțată de Karl Popper) n-a fost învățată.

Democrațiile (cu tot ridicolul aferent lor) există nu pentru că sunt perfecte (sunt departe de perfecțiune), ci mai ales pentru a împiedica nașterea tiraniilor. Tiraniile fiind adevărata tragedie, ele nasc lagărele.

Orice dictatură – cum perfect arată Popper – este imorală. Este rea din punct de vedere moral.

Dictaturile nu se răstoarnă fără vărsare de sânge. Avantajul democrației (care pare nesemnificativ, tocmai fiindcă democrațiile au funcționat în ultimele decenii!) este că puterea se schimbă fără vărsare de sânge.

Tot Popper ne învață că, de facto, democrația nu înseamnă, în mod esențial, că poporul are puterea, orice om din popor știe că nu are el puterea, ci o constituție care ne împiedică să alunecăm în tiranie.

Fiindcă abia acolo, în tiranie, se află iadul adevărat.

Statele Unite ale Americii au ajuns pe buza prăpastiei portocalii. Un dictator-bufon într-o societate care s-a închinat la showbiz, iar acum se închină la mogulii tech și demagogia de bâlci. Unde e surpriza?

China își etalează forța și nu va mai dura mult până când va prinde momentul de oportunitate pentru a-și impune voința în Pacific.

Rusia e Rusia dintotdeauna. Rușii sunt dușmanul natural al țărilor române (și al tuturor vecinilor rușilor). Sunt la mijloc secole întregi de invazii, de crime și de jafuri. Sunt degeaba.

Omul recent are memoria peștelui de acvariu și creierul guguștiucului. Se iluminează de la vedete ridicate din gustul gloatei, nu citește niciodată nimic însemnat, disprețuiește cunoașterea și oricum există inteligența artificială, să gândească în locul său. Sarcină ușoară pentru agitpropul moscovit.

În anul 1980, în plin Război Rece, scriitorul Philip Roth a avut mai multe convorbiri (publicate în volumul „De ce scriem”, ultimul volum antum al americanului) cu scriitorul ceh (refugiat în Franța) Milan Kundera.

Roth punea această întrebare, care părea legitimă acum patruzeci și cinci de ani (de aici venim!): „(…) destinele Europei de Est și Vest nu sunt chestiuni radical diferite?”.

Iar Kundera îi răspundea cu aceste cuvinte (care ar fi, parțial, pe placul Kremlinului de astăzi): „Ca un concept al istoriei culturale, Europa de Est înseamnă Rusia, cu istoria ei foarte specifică, ancorată în lumea bizantină. Boemia, Polonia, Ungaria, asemenea Austriei, n-au făcut niciodată parte din Europa de Est. De la bun început, ele au participat la măreața aventură a civilizației occidentale, cu propria perioadă gotică, cu Renașterea și Reforma lor – mișcare al cărei leagăn se află exact în regiunea aceasta.

În Europa Centrală pot fi găsite cele mai mărețe tendințe ale culturii moderne: psihanaliza, structuralismul (…), noua estetică a romanului venită de la Kafka și Musil. Anexarea postbelică a Europei Centrale (sau cel puțin a unei părți importante a ei) de către civilizația rusească a determinat cultura occidentală să-și piardă centrul de gravitație. Este cel mai semnificativ eveniment în istoria din acest secol a Occidentului și nu putem respinge posibilitatea ca sfârșitul Europei Centrale să marcheze începutul sfârșitului pentru Europa în ansamblul ei”.

Kundera, desigur, greșește când asimilează cultural Europa de Est Rusiei.

Dar nu greșește când vede în prăbușirea postbelică a Europei Centrale (și a Europei de Est) sub sfera de influență rusească o imensă tragedie istorică, ale cărei consecințe încă le traversăm.

Uniunea Sovietică s-a prăbușit în 1991, dar KGB-ul a supraviețuit și, după o scurtă perioadă de confuzie și rapt, a preluat integral puterea. Putin este expresia ultimă a acestei preluări în forță.

Iar KGB-ul nu putea face decât ce a făcut dintotdeauna: intoxicări, manipulări, crime. Federația Rusă este, la rigoare, curtea interioară a unui penitenciar condus de KGB.

Iar războiul KGB-ului este (a fost mereu) cu Europa, pe care o vrea subjugată economic, învinsă militar și umilită moral.

Pare că, în sfârșit, în cancelariile occidentale (Franța, Germania, Marea Britanie), această elementară lecție de istorie a fost învățată și încep să acționeze coerent. Doar de n-ar fi prea târziu… 

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.