Dumitru Prunariu, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Era Ceaușescu pe prima jumătate de pagină din Scânteia și eu undeva mai jos, mic”

A vrut să fie șofer sau marinar și a ajuns să navigheze în Spațiu

Libertatea: Ce vă doreați să deveniți când erați mic?
Dumitru Prunariu: La început, șofer, după aceea marinar și, până la urmă, am ajuns cosmonaut.

Libertatea: Câte decorații aveți?
Dumitru Prunariu: Oh, n-am stat să le număr. Destule, vin cu timpul.

Libertatea: Care este cea mai puternică amintire din copilărie?
Dumitru Prunariu: Probabil cea în care mă uitam la stele și mă gândeam cum e acolo, printre ele.

Libertatea: Cum ați ajuns să fiți selecționat pentru Cosmos?
Dumitru Prunariu: Se pare că am fost cel mai bun.

Libertatea: Cât de frig este în spațiu?
Dumitru Prunariu: Depinde la ce te referi. Dacă ia foc nava cosmică, te pârlești rău de tot. Dar să sperăm că nu se ajunge acolo. Afară, minus 150 de grade. Dacă bate soarele, plus vreo 120 de grade. Dar înăuntru aveam o temperatură plăcută, 22 de grade.

Libertatea: Câte țări ați vizitat?
Dumitru Prunariu: Să fie vreo 100. Oricum, sunt multe pe globul terestru. N-am apucat să le văd pe toate. Inclusiv din Europa sunt foarte puține pe care nu le-am văzut. Dar mai am timp.

Libertatea: Unde vă găsim costumul de cosmonaut?
Dumitru Prunariu: Costumul îl găsiți la Muzeul Militar Național, împreună cu capsula cu care m-am întors din cosmos. Și
chiar reprezintă o experiență importantă și interesantă să le vedeți.

Libertatea: 45 de ani de la zborul dumneavoastră în spațiu.
Dumitru Prunariu: Uf, că au trecut deja.

Libertatea: Cum vă simțiți după anii în care ați primit atâtea ovații?
Dumitru Prunariu: Păi sunt atât de ocupat, că n-am timp să mă gândesc cum mă simt. Oricum, încă tânăr.

Libertatea: Care sunt lucrurile distractive de care vă bucurați?
Dumitru Prunariu: Greu de spus. În primul rând, mă bucur de nepoți. Și nu sunt lucruri, sunt ființe. Iar de lucruri, oricum, partea de electronică, partea de informatică, chiar și unele jocuri pe calculator. Mă mai destind.

Cum a cunoscut-o pe soția sa, Crina

Libertatea: Descrieți-ne prima întâlnire cu Crina, soția dumneavoastră.
Dumitru Prunariu: Oh, eram amândoi la casieria Universității Politehnica București. Ne luam bursele. Eu aveam o canadiană muștar și puțină barbă, iar ea m-a remarcat. Eu am remarcat-o pe ea și, data viitoare când ne-am intersectat întâmplător, zicea: „Tu ești ăla de la casă, da?”. „Tu ești aia, da.” Și am devenit prieteni.

Libertatea: Ați avut cu dumneavoastră un talisman, un obiect personal în cosmos?
Dumitru Prunariu: Am avut obiecte personale, între ele fotografiile băieților mei, pe care le-am fixat pe perete și m-au însoțit permanent în zborul cosmic.

Libertatea: Cât de des vă spuneți „te iubesc” în familie?
Dumitru Prunariu: O, foarte des ne spunem în gând și altfel, ne uităm frumos unul la altul și ne aducem aminte cum eram în tinerețe.

Libertatea: Aveți un mentor?
Dumitru Prunariu: Greu de spus. Nu pot să spun că am un mentor anume. Am avut niște profesori foarte buni care ne-au îndrumat, ne-au coordonat. Profesorul de mecanica avionului, Mihai Niță, care mi-a fost și îndrumător de doctorat, a fost o personalitate pe care am admirat-o întotdeauna.

Libertatea: Spuneți-ne alți trei români pe care-i admirați.
Dumitru Prunariu: Greu de spus. În primul rând, cei din domeniul aviației, Vlaicu, și l-aș spune pe Herman Oberth, pentru că ne-am și cunoscut personal și a fost un personaj extraordinar din punct de vedere științific.

Libertatea: Cosmonaut sau astronaut?
Dumitru Prunariu: Cum vreți, astrocosmonaut, depinde. Rușii zboară cu americanii, americanii cu rușii. S-a păstrat tradițional „cosmonaut”, care vine de la cuvântul grecesc „cosmos”, și „astronaut” pentru cei care zboară printre astre. Dar este mai greu să ajungi printre astre, așa că preferăm cosmosul.

Libertatea: Cu cine mai țineți legătura din echipa largă cu care ați colaborat pentru a ajunge în spațiu?

Dumitru Prunariu: Vedeți, au trecut foarte mulți ani de atunci. Mulți nu mai sunt. Colegii mei de zbor cosmic au depășit de mult 80 de ani și unii dintre ei nu sunt foarte bine cu sănătatea. Mai aflu despre ei la diferite congrese internaționale, unde vin colegi mai tineri de-ai lor.

Mâncarea din Spațiu era gustoasă și diversă

Libertatea: Cum era mâncarea unui cosmonaut?
Dumitru Prunariu: Pot să spun că gustoasă. Era pregătită special pentru Cosmos. Ambalată, împachetată, oricum, diversă.

Libertatea: Cât și cum dormeați?
Dumitru Prunariu: Opt ore pe noapte, era să zic pe zi, ziua nu dormeam. Opt ore pe noapte, într-un sac de dormit, pe tavanul stației orbitale.

Libertatea: Cum își făceau nevoile cosmonauții în urmă cu 45 de ani?
Dumitru Prunariu: La o toaletă cosmică, așa cum o fac și acum. Desigur, s-au schimbat puțin condițiile și modul în care deșeurile respective sunt preparate și ambalate pentru a deveni gunoi, pur și simplu. Dar toate lucrurile erau rezolvate. Am dat și examene din instalațiile acelea.

Libertatea: De unde apă?
Dumitru Prunariu: Se găsește în cosmos destul de multă, pentru că e transportată de jos. În afară de asta, se obține din umiditatea atmosferică. De la un
echipaj de două persoane, cam un litru de apă pe zi se obține din respirație, transpirație.

Libertatea: De unde oxigenul?
Dumitru Prunariu: Oxigenul se regenerează și el permanent la bordul stației orbitale. Noi aveam niște substanțe chimice, niște patroane cu hidruri de litiu. Acum se folosește oxigenul care se produce din apă prin hidroliză. Hidrogen plus oxigen. Oxigenul se folosește pentru respirație.

Mai emoționantă reîntoarcerea pe Pământ, decât plecarea

Libertatea: Descrieți-ne reintrarea în atmosferă, clipele acelea petrecute într-o minge de foc.
Dumitru Prunariu: Cele mai mari emoții. Oricum, reîntoarcerea este mai emoționantă și mai palpitantă decât plecarea în spațiul cosmic. Revii într-o capsulă de două tone și jumătate, sub formă de clopot, se încinge la 1700 de grade în exterior, în interior se păstrează temperatura normală, trepidează, suprasarcini mari, emoții că se deschide parașuta. Le-am depășit pe toate.

Libertatea: Ați trecut prin multe momente critice, unele le-ați povestit mai devreme, da? Ce v-a trebuit? De ce e nevoie ca să le depășiți?
Dumitru Prunariu: În primul rând, de multă stăpânire de sine și de voință.

Libertatea: Ce înseamnă resemnarea, domnule general?
Dumitru Prunariu: Resemnarea? Nu știu dacă m-am resemnat vreodată. Am făcut multe lucruri în viață, în continuare îmi desfășor activitatea, mai ales pe plan internațional. Îmi mențin neuronii activi și cred că nu o să apuc să mă resemnez.

Libertatea: Ce vă calcă pe nervi?
Dumitru Prunariu: Impostura. Impostura multora.

Zborul printre amintiri, prin Cosmos

Libertatea: Hai să plonjăm în amintiri. Ce avem aici? E un fel de muzeu personal pe pereți.
Dumitru Prunariu: Aici avem o hartă în care am răzuit țările prin care am fost. Uitați, începând de la Canada, Statele Unite, America Latină, câteva puncte, Africa, câteva regiuni, Orient, Kazahstan, Japonia, Australia.

Libertatea: Și dincolo de hartă, primul tablou?

Dumitru Prunariu: Aici este un tablou pe care l-am făcut celebrând 50 de ani ai primului zbor al femeii în spațiul cosmic, Valentina Tereșkova. S-a organizat o sesiune la Organizația Națiunilor Unite. Toate aceste astronaute, primele din țările lor, începând de la prima astronaută asiatică, japoneza Chiaki Mukai, Liu Yang, prima astronaută chineză, Janet Lynn Kavandi, a zburat și ea în spațiul cosmic din partea Statelor Unite, Roberta Bondar, prima canadiană în spațiul cosmic și, desigur, Tereșkova, și cu autografele originale. Plus al meu, că am făcut acest tablou.

Libertatea: Mai departe…
Dumitru Prunariu: Mai departe sus avem o ediție aziarului bilingv, care a ieșit cu ocazia zborului nostru cosmic. S-a convenit între oficialitățile române și sovietice de atunci să se scoată o ediție Izvestia – România Liberă. Iar acesta este un exemplar care a fost în cosmos. Aici sus vedeți ștampilele care se pun numai în spațiul cosmic.

Libertatea: E o colecție acolo de ștampile?

Dumitru Prunariu: Da, patru ștampile. Între care prima este exclusiv de la bordul stației orbitale Saliut 6. A doua este ștampila românească, care a ieșit cu ocazia acelui zbor. După aceea sunt ștampile de poștă cosmică, care, de asemenea, se foloseau.

Libertatea: Stau într-un seif?
Dumitru Prunariu: Da, absolut. Le folosesc numai cosmonauții. Iar când se dezafectează o stație orbitală și este aruncată în ocean, ștampilele se duc odată cu ea. Aici avem un panou exact din ziua în care am zburat eu. A fost adus acasă de colegii mei cosmonauți, în care scrie că vă felicităm cu ocazia lansării cu succes în spațiul cosmic.

Eram în Orășelul Stelar și, cu ocazia aceasta, astronauți, prieteni, oficiali vin și vizitează. Aici sunt semnăturile multora care au venit la noi, inclusiv ale lui Dediu, care a fost dublura mea, generalul Dinculescu, care era atașatul militar la Moscova, român atunci, soția lui Popov, care a dispărut și ea de mult, alți astronauți care au venit și ne-au vizitat. E o amintire de suflet.

Pe vremea lui Ceaușescu, o călătorie în Spațiu nu era considerată un mare eveniment

Libertatea: Să mergem mai departe.
Dumitru Prunariu: Aici avem ziarul Scânteia de la zborul lui Iuri Gagarin. Iuri Gagarin a zburat pe 12 aprilie 1961, ziarul este de a doua zi, joi, 13 aprilie 1961. Este prima pagină, așa a fost prezentat zborul lui Gagarin. Mi-aduc aminte cum a fost prezentat tot în Scânteia zborul meu cosmic.

Pe vremea lui Ceaușescu nu era cu pompă atât de mare pentru cel care zbura. Era Ceaușescu pe prima jumătate și eu undeva aici, mic, într-o fotografie și se spunea că un român a fost lansat în cosmos. O să-l caut și pe acela, că îl aveam pe undeva.

Ei, aici este un poster pe care mi l-au făcut prietenii cu ocazia împlinirii a 70 de ani. Inclusiv Romfilatelia a scos un timbru special și un plic special cu ocazia aceasta, oameni de fapt de valoare. Aici sunt toate efectele filatelice care au ieșit cu mine, cu zborul meu de-a lungul anilor și toți cei care au fost prezenți la ziua mea s-au semnat. Îl păstrez, de asemenea, ca o amintire valoroasă.
Iar aici avem un mic tablou pe care mi l-au făcut cadou tot prietenii.

La 44 de ani de la zborul cosmic, stația orbitală aici, imagini din viața, cariera mea. Iar aici sus este plicul care a ieșit cu ocazia aniversării mele, pe care sunt câteva lucruri simbolice.

Eu, în copilărie, făceam rachetomodele, student la aeroclub, zborul cosmic, prietenia cu Herman Oberth, ne-am cunoscut personal aici, când eram președintele Comitetului ONU pentru explorarea pașnică a spațiului extraatmosferic, doctor honoris causa al mai multor instituții și drumul mai departe spre Lună. Iar acum chiar mă ocup de Lună, dar, desigur, nu ca zburător. Și emblema, patch-ul efectiv al aniversării mele.

Unde ar vrea Dumitru Prunariu să mai călătorească

Libertatea: Faceți sport? Văd în spate bicicleta.
Dumitru Prunariu: Încerc. Știți cum este? Mă uit în fiecare zi la ea și-mi închipui că dau la pedale. De multe ori sunt atât de ocupat, că n-am timp decât să trec rapid până lângă ea.

Libertatea: Dacă ar fi să mai plecați o dată în spațiu, unde v-ați dori să ajungeți?
Dumitru Prunariu: Pe Lună. O spun direct. Patru zile-n dus, patru zile-n întors, câteva zile în jurul Lunii sau poate pe suprafața ei. Marte mi se pare prea departe pentru mine la vârsta asta.

Libertatea: Cum v-ați pregăti pentru această călătorie? Pentru aceea pe Lună?
Dumitru Prunariu: Pentru Lună. Cred că mi-ar lua vreo doi ani de zile să mă pregătesc, în primul rând să îmi repun la punct toată condiția fizică, parametrii medicali. Altfel, voință există, determinarea există, dorința de a ajunge în cosmos există.

Libertatea: Dacă ar exista liste deschise pentru călătorie în spațiu, cum ați sfătui oamenii să se pregătească?
Dumitru Prunariu: În primul rând, să adune bani. Pentru că acum, în spațiul cosmic, se zboară mai ales prin contracte cu firme private. Mai puțin zboară prin contacte directe cu NASA, cu Roscosmos sau cu chinezii. Sunt singurii care lansează oameni în cosmos. Dar, desigur, dacă există dorință, există curiozitate, curiozitatea face mult, oamenii se pot înscrie, plăti un avans substanțial de câteva milioane de dolari și, într-un an, sunt pregătiți, pot zbura două săptămâni la bordul Stației Cosmice Internaționale și reveni pe Pământ cu succes, înregistrându-se în catalogul internațional al astronauților și cosmonauților. Există așa ceva.

Libertatea: Care au fost primele gânduri când ați ajuns în spațiu?

Dumitru Prunariu: Primele gânduri au fost, o să pară banal, cum să fac să măsor mai rapid parametrii navei cosmice, să constat că totul este în regulă. Desigur, vă așteptați la altceva. Dar vă rog să mă credeți că un cosmonaut pregătit, care conduce nava cosmică, o controlează, în primul rând se gândește la toate problemele tehnice.

Ce program aveau cosmonauții?

Libertatea: Aveați un program încărcat acolo.
Dumitru Prunariu: Da, programul era foarte încărcat. Într-o săptămână trebuia să efectuăm multe experimente cosmice propuse de specialiștii români. Le-am făcut pe toate cu succes, dar din opt ore pe zi cât aveam alocate pentru activitățile profesionale, noi ocupam cam 10-12 ore pentru a finaliza tot. Și am satisfacția că am finalizat tot.

Libertatea: Care au fost primele gânduri când ați revenit pe Pământ?
Dumitru Prunariu: Emoțiile au fost mari. În primul rând, trebuie să vă spun că am avut emoții datorită faptului că s-a deschis mai târziu parașuta. Când intri în atmosferă, începi să simți suprasarcina, trepidațiile navei cosmice, care e stabilizată permanent. Știi că în exterior se încinge cam la 1700 de grade, în interior se păstrează temperatura. Știi că pe la 12,5 km trebuie să înceapă să se deschidă trenul de parașute. La noi s-a deschis pe la 7,5 km, cu emoții mari. Dar, în sfârșit, când am simțit că suntem izbiți de pământ, am avut un sentiment de ușurare și aș putea spune chiar de fericire.

O expoziție în toată regula

Libertatea: Hai să vedem expoziția asta, să ne-o explicați.
Dumitru Prunariu: Aceasta este racheta purtătoare Soiuz, care m-a lansat în cosmos. Aici, în partea de sus, se găsea nava cosmică sub un carenaj de protecție. Aici avem tot felul de distincții pe care le-am primit de-a lungul timpului: Space Pioneer Award, deci distincția de pionier al cosmosului, Premiul de Excelență și Explorare la o gală Rotary, o distincție primită de la chinezi cu ocazia zborului cosmic.

Aici în spate avem o altă distincție primită cu ocazia aniversării zborului meu cosmic, de asemenea de la Universitatea Politehnică din București, sunt absolvent al ei.

Aici am un bust pe care mi l-a făcut un sculptor înainte de a zbura în cosmos și mi-a spus: „just in case”, pentru orice eventualitate. Acele cuvinte m-au marcat un pic și m-au alarmat, înțelegând că se poate întâmpla orice în spațiul cosmic.

Și statueta mică seamănă cu mine, o statuetă micuță pe care mi-au făcut- o cadou prietenii, tot la a 70-a aniversare. Pe aici, niște matrioșki, sunt sub formă de cosmonaut, pe care scrie „Cosmonaut, Dr. Honoris Causa”. Sunt al mai multor universități. Aici este modulul lunar, care a dus astronauții pe Lună. Desigur, fotografia mea, mai sunt niște steluțe prin spate.

Libertatea: Dorin sau Dumitru?
Dumitru Prunariu: Numele complet este Dumitru Dorin Prunariu. Toată familia și prietenii mi-au spus Dorin. Presa a promovat Dumitru.

Eminescu se potrivește de minune cu Spațiul

Libertatea: Ne puteți cânta refrenul preferat sau recita versurile dumneavoastră preferate?
Dumitru Prunariu: Versurile preferate, vă rog să mă credeți că și în cosmos, în momentul în care am ajuns acolo, m-am gândit la Eminescu. Și mai ales la poezia „La steaua”. „La steaua care-a răsărit / E-o cale atât de lungă / Că mii de ani i-au trebuit / Luminii să ne-ajungă.” Și mă uitam prin hublou cum se vede infinitul cosmic și cum realizam cât de adevărate sunt aceste versuri.

Libertatea: Cum vedeți cercetarea spațială românească?
Dumitru Prunariu: Dacă ar fi mai bine finanțată, ar arăta pozitiv. Deocamdată, la bugetul pe care îl avem și la investițiile care se fac, suntem ultima țară din Europa ca investiții în domeniul cercetării.

Libertatea: Rutina pentru un succes ca al dumneavoastră poate fi epuizantă. Cum ați trecut peste tentații, peste „nu mai pot”, peste „basta, vreau să fiu liber”?
Dumitru Prunariu: Greu de spus. Mi-am dorit întotdeauna să fac lucruri. Și acum, la vârsta aceasta, neuronii încă mi se mișcă foarte rapid. Sunt foarte ocupat în fiecare zi, mai ales acum, pregătesc aniversarea de 45 de ani de la zborul meu cosmic. E-mail-uri, conferințe online, conferințe directe, deplasări în străinătate. De fiecare dată când încep o anumită activitate, mă gândesc deja cum arată următoarea.

Asteroidul Prunariu, între Marte și Jupiter

Libertatea: Ce mai face asteroidul Prunariu?
Dumitru Prunariu: Este adevărat, am un asteroid. Uniunea Internațională de Astronomie a numit un asteroid cu numele meu. Uitați, se află exact la intersecția aceasta. Este o poză făcută prin telescop. Asteroidul 10707 Prunariu este un asteroid pașnic. Se află undeva între planeta Marte și Jupiter și se învârte în jurul Soarelui, are un diametru cam de 6 km și a fost descoperit în anul în care am zburat eu în cosmos.

Libertatea: Cât de mult puteți ierta, domnule general?
Dumitru Prunariu: Cred că mai mult decât ar trebui.

Libertatea: Ce nu ați putea ierta vreodată?
Dumitru Prunariu: Înșelătoria.

Libertatea: Ce credeți că-și datorează oamenii unii altora?
Dumitru Prunariu: În primul rând, respect.

Libertatea: Ce-și doresc oamenii dincolo de ceea ce au nevoie?
Dumitru Prunariu: Mi-e greu să spun. Eu mi-am dorit doar ce am avut nevoie.

Bucuriile și regretele unui mare cosmonaut

Libertatea: Care sunt bucuriile dumneavoastră zilnice?
Dumitru Prunariu: Poate nu zilnice, dar marile bucurii sunt când sunt alături de nepoți. Am patru nepoți. Desigur, mă uit cum cresc, cum se dezvoltă, mă uit la fiii mei, care sunt în jurul vârstei de 50 de ani, care sunt realizați. Acestea sunt adevăratele bucurii. În rest…

Libertatea: Aveți regrete că nu ați făcut ceva în viață?
Dumitru Prunariu: Mi-e greu să spun. Desigur, aș putea să am anumite regrete. Au fost perioade în care puteam să fac mai mult. Perioade în care chiar eram lăsat să fac mai mult, dar poate nu mi-am dat eu seama că pot.

Libertatea: Ce este fericirea domnului cosmonaut?
Dumitru Prunariu: Greu de spus. Spuneam că fericire, un sentiment real de fericire, am avut când m-am simțit din nou pe Pământ, după Cosmos. Dar, cu toate acestea, m-aș fi întors imediat înapoi.

Libertatea: Cum e planeta? Cum este să fiți cetățean al ei?
Dumitru Prunariu: Planeta arată foarte frumos din exterior. Arată fără granițe, fără conflicte. Arată ca o casă a noastră, a tuturor, cu o atmosferă extrem de subțire în care se găsește tot oxigenul pe care îl respirăm. Practic, noi, cei care am fost în spațiul cosmic, ne considerăm cetățeni ai planetei. Depășim anumite controverse, contradicții, conflicte terestre și încercăm să unim oamenii, să dezvoltăm cooperare, colaborare și să fim
toți locuitori ai acestei case universale.

Libertatea: Ce profesie admirați?
Dumitru Prunariu: Cosmonautica în primul rând, bineînțeles, dar îi admir și pe aviatori, îi admir și pe scafandri, sunt profesii de risc și vă rog să mă credeți că fiecare trece prin momente grele, iar acel lucru pe care îl fac în profesia lor merită a fi admirat de oricine.

Libertatea: Unde vă vedeți peste 5 ani, respectiv peste 10 ani?
Dumitru Prunariu: Uf, mi-e greu să spun. La cât de mult lucrez acum, sper să mă țină și neuronii și corpul să merg mai departe în același fel. Oricum, dacă e să fiu puțin macabru, cred că abia peste vreo 20 de ani mă văd la Ghencea.

Libertatea: Care este relaxarea supremă pentru dumneavoastră?
Dumitru Prunariu: Greu de spus. De multe ori fac o tablă cu soția.

Libertatea: Ce părere aveți despre era digitală, despre inteligență artificială?
Dumitru Prunariu: Am o părere foarte bună. În primul rând, deja utilizez câteva softuri de inteligență artificială și sunt foarte eficiente. Deja consult asistentul personal în acest context nou și îmi dă niște răspunsuri prompte și foarte binevenite. Desigur, inteligența artificială însă trebuie să depășească niște limite, iar noi, ca oameni, trebuie să o controlăm în așa fel încât să nu sară calul prea mult. Noi, totuși, avem moralitate, etică, pe care inteligența artificială ar putea să nu o înțeleagă.

Libertatea: Mai visați la cosmos? Mai vă imaginați în stație?
Dumitru Prunariu: Vă spuneam, aș dori să zbor pe Lună. Desigur, îmi imaginez, de fiecare dată când zboară un nou echipaj în spațiul
cosmic, cum este acolo, ce simt. Am și eu trăiri din același mediu imponderabil și parcă le trăiesc din nou.

Libertatea: Vibrațiile navei? Vă mai răsună în corp?
Dumitru Prunariu: Ei, nu mai răsună în corp de mult, dar mi-aduc aminte cu interes de momentele tensionate. N-aș putea să spun grave sau alarmante, dar tensionate, prin care am trecut și la lansare, și la aterizare.

Libertatea: Ce era cel mai greu la antrenamente?
Dumitru Prunariu: Cred că pentru mine mai neplăcute au fost antrenamentele vestibulare. Îți creează ușoare amețeli, stări de greață la un moment dat. Trebuie să le controlezi însă și să ajungi la un plafon de la care să nu mai reacționezi.

Libertatea: Ce este un lider, domnule general? Un lider este un om pe care ceilalți îl urmează natural.
Dumitru Prunariu: Un lider este un om care îi inspiră, un om care îi pune în valoare pe cei cu care lucrează.

Libertatea: Când ați plâns ultima oară?
Dumitru Prunariu: Poate atunci când a dispărut cea mai mare nepoțică a noastră.

Libertatea: Descrieți-ne viața și cariera într-un singur cuvânt. Este ultima întrebare.
Dumitru Prunariu: Perseverență.

---

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro