Avertismentul demografic continuă: la 100 de persoane active, România are 47 cu vârstă care nu le permite să muncească. Ce arată cifrele?
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Indicele acesta se numește „de dependență demografică”. La nivel național, valoarea indicelui de dependență demografică era de 51 în 1992, de 42,8 în anul 2007 și de 47 în 2022. Diferența e că, în prezent, dintre cei 47 de „dependenți”, cei mai mulți sunt vârstnici. Doi cercetători de la Universitatea București au analizat sistematic evoluția pe județe a populației și publică studiul pentru cititorii Libertatea.
Cuprins:
Am scris zilele trecute despre indicele de îmbătrânire demografică și arătam că acesta a fost de 47,7 în anul 1992, s-a ajuns la 93,4 în 2007 și la 120 în prezent. Practic, astăzi, în România, în 37 din cele 42 de județe, populația de peste 65 de ani este mai numeroasă decât cea de sub 15 ani.
Următorul indicator analizat este cel al raportului de dependență demografică, calculat tot pentru anii 1992, 2007 și 2022. Acest indice arată câte persoane tinere și bătrâne sunt la 100 de persoane active, cu vârstă de muncă.
Cum stăteam în 1992?
La nivelul anului 1992 aveam județe „verzi”, cu o dependență mai mică, precum Hunedoara (45) sau Constanța (47,3). Tot aici intrau Galați sau Brăila. Aceste județe, dar mai ales Hunedoara și Galați, și-au bazat economia pe industria extractivă și siderurgică, aspect ce s-a răsfrînt asupra numărului de persoane active.
La polul opus se aflau următoarele județe „roșii”. Culoarea nu are conotație politică, ea desemnează o dependență mai mare: Vaslui (56,7), Botoșani (56,1), Covasna (55,2), Suceava (55,1) și Iași (55,1).
Această poziționare a valorilor mari se datora în 1992 fie unei poderi mari a populației tinere (cum erau județele din zona Moldovei), fie ponderi mari ale populației îmbătrânite (cum erau unele județe din Ardeal).
În 2007 a scăzut dependența
Schimbăm anul de analiză și ajungem în 2007, atunci când se observă o prezență a 27 de județe cu valori de sub 45 (Figura 2).
Printre unitățile politico-administrative ale căror indice de dependență demografică este mic se evidențiază: municipiul București (35), fiind, de altfel, și cea mai mică valoare înregistrată la nivelul tuturor anilor de studiu, Constanța (36,3), Brașov (36,4) și Timiș (38,1).
Nu întâmplător valorile cele mai mici le dețin județele cele mai dinamice din punct de vedere economic, dar care se „bucură” de un declin major al natalității.
Pe de altă parte, Teleorman (53,5), Giurgiu (53,2) și Botoșani (52,7) înregistrau cele mai mari valori ale dependenței demografice.
La o primă vedere, în 2007, cartograma nu arăta rău, dar aspectele ce stau la baza acestor culori pozitive au în spate câteva detalii:
- O populație adultă semnificativă din punct de vedere numeric, ca urmare a politicilor pronataliste (unele coercitive și contrare drepturilor omului) din perioada comunistă;
- O subțiere a bazei piramidei vârstelor, acolo unde avem de-a face cu tot mai puțini copii, ca urmare a condițiilor social-economice;
- Încă nu era amplificat fenomenul migraționist către țările dezvoltate din vestul Europei. Cu toate acestea, diferența dintre valoarea maximă și valoarea minimă din șirul de date este cea mai mare dintre trei ani luați în considerare, respectiv 18,4.
Dacă privim datele în dinamică din perioada 1992-2007, constatăm că cele mai mari scăderi ale indicelui de dependență demografică, față de 1992, le întâlnim în județele: municipiul București (-29,5%), Brașov (-27,5%), Satu Mare (-25%), Covasna (-24,4%), Timiș (-23,8%).
Dacă județele Timiș, București și Brașov au beneficiat de un statut privilegiat, prin aportul unor investiții și implicit a atragerii de forță de muncă, dinamica din județele Covasna și Satu Mare s-a bazat pe un oarecare conservatorism local în ceea ce privește căsătoria și numărul de copii per cuplu.
În antiteză, cele mai mari valori s-au înregistrat la nivelul județelor: Teleorman (+1,1%), Giurgiu (-2,2%), Buzău (-4,3%), Ialomița (-6%) și Botoșani (-6%). Toate sunt județe cu un profil agrar, cu locuri de muncă slab plătite, cu un climat investițional rigid, fără acces la fluxurile inovative, în care muncile nonformale sunt tolerate, e.g. lucrul cu ziua.
Am ajuns în 2022
În final, ultima cartogramă, la nivelul anului 2022, cea din zilele noastre, surprinde o atenuare a valorilor, în sens negativ, față de 2007 (Figura 3).
Teleormanul continuă să conducă din prisma valorilor mari ale indicelui de dependență, cu 55,5 persoane tinere și în vârstă la 100 de persoane adulte, urmat de Vâlcea, cu 50,6, Brașov, cu 50,2, Ialomița, cu 50,1 și Buzău, cu 50,1.
În sens opus, cele mai mici valori se înregistrează în județele Gorj (41,8), Ilfov (42,8), Satu Mare (43,1), Vaslui (43,2) și Galați (43,3). Discrepanța din perspectiva diferențelor dintre cea mai mare și cea mai mică valoare s-a diminuat, ajungându-se la 13,7 față de 18,5, cât era în 2007.
Totodată, zona Moldovei își păstrează valorile mici ale acestui indicator, dar trebuie avut în vedere că populația României, per total, este într-o continuă scădere.
La nivelul ponderilor, cele mai mari creșteri față de anul 2007 le-au înregistrat județele: Brașov (38,4%), municipiul București (37,5%), Constanța (30,8%), Timiș (21,5%) și Cluj (21,1%), semn al măririi cohortei populației în vârstă.
Creșteri uriașe de populație vârstnică în Brașov și Constanța
Spre exemplu, populația vârstică (peste 65 de ani) a județului Brașov a crescut cu 45,7% față de anul 2007, iar a județului Constanța cu 44%, în condițiile în care populația totală a județelor s-a diminuat.
Astfel, dacă în anul 1992, în județul Brașov, ponderea persoanelor în vârstă era de 8,6%, în 2007 a ajuns la 12,5%, iar în 2022, la 17,7% din total.
Conform literaturii de specialitate, o populație tânără este acolo unde ponderea populației vârstnice este mai mică de 7% și este un fenomen îndeobște specific țărilor subdezvoltate. Procesul de îmbătrânire demografică este în desfășurare dacă ponderea persoanelor vârstnice este cuprinsă între 7 și 12%, iar o pondere mai mare de 12% corespunde unei populații îmbătrânite demografic.
Pensionarea „decrețeilor”, marea provocare
La nivel național, valoarea indicelui de dependență demografică era de 51 în 1992, de 42,8 în anul 2007 și de 47 în 2022. Cifrele pot ascunde detalii. Dacă în 1992, ponderea celor dependenți era mai mare datorită aportului populației tinere, consecință a natalității mari din perioada comunistă, în 2022, valoarea ridicată se datorează ponderii mari a populației îmbătrânite. Rata de dependență va crește pe măsură ce cohortele născute în perioada pre-1989 vor ieși la pensie.
Concluzionând, România este într-un picaj demografic ce cu greu poate fi stăvilit. Este fenomenul îmbătrânirii și al dependenție demografice prețul pe care trebuie să-l plătească o societate periferică capitalismului central în drumul său către o economie dezvoltată?
Sau este mai degrabă eșecul unui model economic dependent și foarte inegal, cu zone prospere economic și alte foarte sărace, unele ce alimentează fluxurile migratorii, fie ele interne sau externe?
Totuși, trebuie să subliniem faptul că toate aceste tendințe sunt datorate și declinului natalității, de peste trei decade, numărul de nou-născuți în România fiind mai mic decât cel al deceselor. Evident, statul are datoria să gândească politici prin intermediul cărora să diminueze efectele unei asemenea evoluții demografice. Lipsa de viziune privind planificarea teritorială se resimte acut la nivelul zonelor sărace.
