Cum a ajuns o expoziție despre „fenomenul Caritas” să fie blocată de primăria lui Boc
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Refuzul primăriei conduse de Emil Boc de a găzdui într-un spațiu al Muzeului de Istorie o expoziție care are ca subiect jocul piramidal Caritas de la începutul anilor ’90 arată că actuala administrație nu vrea să audă de trecutul rușinos al orașului, unul în urma căruia sute de mii de români au rămas păgubiți, dar de pe urma căruia inclusiv primăria (condusă pe atunci de Gheorghe Funar) a încasat bani buni.
„Brandul Clujului ca lider în topul celor mai prospere orașe din țară este strâns legat de afacerea Caritas: la o conferinţă de presă din noiembrie 1993, primarul Gheorghe Funar a anunţat că din luna aprilie a aceluiași an autorităţile locale din Cluj strânseseră 520 de milioane de lei din impozite provenind de la Caritas. Mai mult, numărul crescând de «milionari Caritas» locali a dat startul creării mitului clujeanului înstărit și civilizat: semnele bunăstării reflectate de vânzările de maşini în creştere și escaladarea preţului caselor i-au determinat pe destui intelectuali și jurnaliști ai vremii să portretizeze Clujul ca o Mecca sau un El Dorado al României.”
Fragmentul face parte din expoziția re.miracolul organizată de Reactor de Creație și Experiment din Cluj, fiind unul din textele informative care însoțeau cele 40 de ilustrații pe tema fenomenului Caritas, creat de Ioan Stoica în anii ’90, ilustrații realizate de artista Lucia Mărneanu.
Expoziția ar fi trebuit să fie accesibilă clujenilor, între 6 și 20 mai, la pavilionul 10x10 amplasat pe bulevardul Eroilor și administrat de Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, conținutul textual care însoțește seria de desene ludice fiind verificat și aprobat la nivel de conținut științific de către personalul avizat al menționatului muzeu.
Expoziția mai avea nevoie de un aviz formal din partea Primăriei Cluj-Napoca, mai precis, de la Direcția pentru Evenimente Publice. În acest sens, după cum declară organizatorii, pe 20 aprilie s-a depus cererea de aprobare, care n-a fost avizată de primarul Emil Boc, cu o zi înainte de ziua vernisajului recomandându-li-se căutarea unui alt spațiu, la privat.
Tema nu a plăcut deloc celor cu putere de decizie din primărie, după cum li s-a comunicat organizatorilor când au cerut socoteală. În acest sens, o sursă din primărie a declarat pentru publicația Clujul Cultural că „nu se dă aprobare la orice fel de expoziție, nu oricine poate acolo să expună, exact în zona centrală. Tema expoziției este una care face parte din istoria României, este inexplicabil că nu s-a dat aprobare. Nu a plăcut deloc tema, asta e clar, nu pot să zic mai multe că nu știu”. Primăria Cluj-Napoca nu a vrut să comenteze, după cum a relatat ziare.com.
În semn de protest, organizatorii au făcut disponibilă expoziția pe pagina lor de Facebook și au organizat o întâlnire cu publicul la pavilionul expozițional de pe Eroilor, pentru a oferi acolo o variantă online de vizitare a expoziției.
Cu alte cuvinte, avem ceea ce pare un act de cenzură grosolan față de un demers artistic incomod, care spune foarte multe atât despre abordarea celor din primărie față de marele tun Caritas, cât și despre tipurile de artă și produse culturale pe care le doresc în oraș.
Dar ce putea deranja atât de tare la o expoziție cu desene satirice și informații succinte despre un eveniment complex care a avut loc acum douăzeci și ceva de ani în Clujul funariot? Cum se raportează cei din primărie la istoria recentă a Clujului, mulți fiind contemporani cu acel eveniment sau, cine știe?, poate chiar jucători câștigători în marele joc piramidal din debutul tranziției postcomuniste? Ce mesaj transmit artiștilor clujeni preocupați de explorarea și restituirea critică a unor secvențe din istoria recentă a orașului și a țării, a căror cunoaștere poate contribui la o mai bună și mai nuanțată înțelegere a prezentului?
Așa cum evidențiază și expoziția, marele joc piramidal Caritas reprezintă un moment-cheie pentru evoluția Clujului în deceniile postcomuniste, fiind un episod tipic de îmbogățire rapidă a unei minorități prin sărăcirea unei părți considerabile din populația țării.
Mai mult, fenomenul Caritas expune o rețetă de succes, în care securismul, politicianismul, naționalismul și oportunismul slugarnic intelectual se combină cu viziunea antreprenorială și, ingredientul esențial, credulitatea unei populații ademenite cu promisiunea îmbogățirii rapide. Iar baiul cu readucerea sa în atenție, într-o manieră documentată și cu evidențierea modurilor în care s-a produs și a efectelor asupra societății, nu e că ar pune în lumină un moment rușinos din istoria unui oraș atât de atent la PR, ci că arată una din sursele actualei prosperități a unora dintre cei care constituie elita antreprenorială și politică a orașului.
Mitul superiorității clujene, atât în plan administrativ, cât și afaceristic, se fisurează semnificativ dacă se pune în lumină importanța acestei mari țepe în acumularea primitivă de capital, riscând modificarea substanțială a imaginii la care s-a croșetat și se croșetează cu atâta atenție prin diferite mijloace de comunicare.
Brusc, orașul dinamic și creativ de astăzi nu mai pare fundamentat pe presupusa superioritate civilizațională, hărnicia și seriozitatea clujenilor, mulți chinuiți adeseori de un sentiment central-european al ființei, ci de o bandă de escroci, unii cu grade, alții cu poziții publice și influență, acompaniată de un lung șir de „influenceri” și oportuniști ai vremii.
Ce administrație ar accepta să asume o mare înșelăciune ca moment esențial pentru succesul său recent, cu atât mai mult cu cât la vremea desfășurării tunului, liderul administrației locale și alții din preajma lui au fost suporteri și beneficiari ai schemei piramidale? Prin urmare, nu este deloc surprinzătoare reacția primăriei față de această expoziție, mai ales că locul de expunere era unul din cele mai circulate zone ale orașului, având potențial semnificativ de a împrospăta memoria clujenilor și, mai ales, de a aduce la cunoștință celor mai tineri și neștiutori acest mare miracol al tranziției clujene.
O astfel de poziție nu ar fi fost posibilă dacă în Cluj-Napoca ar fi existat o opoziție solidă, atât în plan politic, cât mai ales în zona societății civile, față de multe din deciziile și acțiunile celor care controlează de multă vreme administrația locală și județeană. Reacțiile firave și relativ puține față de acest abuz demonstrează atât blazarea societății civile, cât și incapacitatea mediului artistic de a face front comun și de a se solidariza pentru a denunța și împiedica acest tip de intruziune.
Că autoritățile locale preferă artiștii cuminți, care desfată populația și nu o provoacă să chestioneze critic puterea, istoria recentă, societatea, iarăși nu e o surpriză. Fie prin modurile în care dirijează alocările bugetare, fie prin măsuri de vulnerabilizare și precarizare a artiștilor, precum suspendarea contractelor de muncă pe perioadă nedeterminată, mulți dintre cei care au frâiele puterii locale încearcă să disciplineze și să docilizeze în diferite grade mediul artistic și intelectual local. Nu pentru a-i transforma pe toți în entertaineri ai puterii, în amintirea bufonilor de la curțile regale și princiare de altădată, ci măcar pentru a-i determina să fie mai prudenți, mai atenți cu conținutul deranjant al produselor artistice pe care intenționează să le creeze, mai interesați de acea parte a artei care nu mușcă și care, dacă e să fie critică, se orientează către subiecte confortabile pentru centrele de putere locală.
Ca și Caritasul, subiectul expoziției și spectacolului de teatru documentar Miracolul de la Cluj (regia David Schwartz), care stă la baza acestei expoziții, actul de cenzură al primăriei este o pată rușinoasă pe obrazul administrației clujene, un eveniment rușinos pentru orașul branduit cu atâta zel ca pol al creativității și liberalismului. Faptul că acest episod din istoria recentă este atât de neplăcut pentru greii administrației locale ar trebui să fie un îndemn pentru artiști, jurnaliști, istorici etc., să-l exploreze mai amănunțit și să-l scoată la suprafață cât mai amănunțit și mai informat. Învingătorii acestui mare tun trebuie să-și confrunte trecutul și trebuie ajutați în acest sens.
sursa: REACTOR de creație și experiment/ Lucia Mărneanu.
