Când un prieten își pierde jobul și nu mai știi ce să-i spui

Despre ce să vorbiți? El își caută de muncă și nu-i dispus să trăncăniți despre inflație, războaie, Bolojan, Trump, Nicușor Dan, despre toate personajele care vă umplu zilele. Inutil, indecent, degeaba! Nici nu ești în stare să fii empatic, așa cum ai văzut la ONG-iști și la alți lideri de opinie care plâng cu lacrimi de crocodil pe seama unei cauze nobile, a unei minorități vulnerabile, a unui gândăcel pe cale de dispariție pe meleagurile noastre. 

Ce să-i spui: „îmi pare rău”, „îți țin pumnii”, „nu-ți pierde speranța”, „fii tare!”, „o ușă închisă este o fereastră deschisă”, „sigur ai să găsești o oportunitate”, una sustenabilă… Tâmpenii. Ți se face rău la stomac când te gândești la „oportunitatea sustenabilă”. Prietenul tău nu merită astfel de cuvinte goale. Recunoaște că, în starea în care se află, după două luni de căutări, orice cuvânt de consolare ar avea valoarea unei înjurături. Nu știi să-i vorbești, este vina ta, l-ai pierdut de prieten.

Cum să-l ajuți altfel? Să-i găsești un job. Să te agiți, să cauți, să întrebi, să dai telefoane, să te zbați, să faci ceva… Dar îți dai seama că nici pentru tine n-ai fi în stare să-ți găsești un job. Pentru că ești mai bătrân decât prietenul tău, pentru că n-ai pile, relații, n-ai nicio proptea, vorba perfect adevărată: nicio „oportunitate”. 

Nu există „oportunități” pentru niște bărbați care se apropie de vârsta pensionării legale. În România, dacă ai ghinionul să-ți pierzi jobul, să ieși din sistem, să faci o pauză, nimeni, dar nimeni nu-și mai amintește de tine, nu te cheamă, nu-ți oferă ceva; toate ușile sunt închise, toate drumurile sunt înfundate, fără speranță. Mai ales acum, când economia se află în „recesiune tehnică”. Ești pierdut. 

Iar prietenul tău pare pierdut. Mai are opt ani până la vârsta de pensionare. Timp berechet să-și găsească de muncă, să-i revină starea de spirit, pofta de viață și pofta de a clămpăni cu tine la telefon despre inflație, Nicușor Dan, Trump etc. Opt ani de chinuri. Pentru că una este să-ți cauți de muncă la 27 de ani, în România, alta este să-ți cauți ceva la 57 de ani. Una este să-ți cauți de muncă în Occident, tânăr fiind, alta este în România, „tânăr și neliniștit”… de blazat.

Dacă tot nu știi să vorbești cu prietenul tău aflat la ananghie, pentru că prezentul te-a spălat pe creier cu șabloane, așa cum socialismul din tinerețe te-a spălat cu lozinci, mai bine ai adopta o altă poziție ca să-l recâștigi de prieten.

Capitalismul este rău. Socialismul este soluția. În capitalism există șomaj. În socialism nu există sau există puțin, dar mascat. Capitalismul este inuman, socialismul are grijă de toată lumea. Capitalismul îi exploatează pe oameni, socialismul îi protejează. Capitalismul promovează individualismul și egoismul. Socialismul promovează binele colectiv și solidaritatea frățească. 

Caută-l pe prietenul tău și insistă să-i vorbești de pe această poziție ideologică: capitalismul este mizerabil, și-a bătut joc de voi, tot mai bun a fost socialismul în care v-ați născut. Poate că, de pe această poziție ideologică și nostalgică, ai să-l aduci pe calea speranței. Pentru că lumea spre asta merge: socialismul. A apărut unul ca Trump care se opune socialismului, dar o să-i treacă; mai are trei ani de mandat. Poate MAGA pierde puterea în America, vor veni democrații, care sunt socialiști și vor face socialismul în lume.

Prietenul tău să aibă răbdare, lumea într-acolo se îndreaptă: cetățenii asistați de statul protector și ajutați/supravegheați de Inteligența Artificială. Nu vezi că toți tinerii din ziua de azi urăsc capitalismul și consideră că socialismul este soluția? Viitorul este socialist. Iar în socialism vor exista destule locuri de muncă, pe alese, va avea de unde să-și aleagă prietenul tău… 

Totuși, te îndoiești că argumentul tău ideologic o să-i țină de foame prietenului tău. Are de plătit facturile, impozitele și taxele; socialismul, până una alta, nu-l poate ajuta.

Dacă nu faci ceva, ai să-ți pierzi prietenul. Să-i împrumuți niște bani. Dar n-ai bani de împrumutat. Să te duci după patronul ăla care a închis firma și l-a lăsat pe drumuri? Ești om serios, lasă aiurelile! Să-i ceri iertare, pentru că ești vinovat: tu ai un job, el nu are job. Ai să ajungi să te simți vinovat și pentru toți românii concediați din cauza măsurilor de austeritate luate de guvernul Bolojan. Nu știi ce să faci: îți vine să-ți împarți jobul tău cu prietenul tău, ca pe o pâine: ia și tu o bucată, prietene! Dar știi bine că nu se poate…

Nu-l lăsa să cadă în depresie cu toate gândurile astea pe care vrei să i le spui. Dacă se va prăbuși, ai să te prăbușești și tu. Mai bine abține-te să-l mai suni. Lasă-l în pace. Poate într-o zi te va suna el. Viața e scurtă. Bucură-te de orice prietenie.

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE