Pentru un plan de țară (continuare)
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
După ce am fost martor ocular sâmbătă, 24 ianuarie, la ce înseamnă concret, în stradă, dezbinarea incredibilă a românilor, la sărbătoarea Unirii Principatelor de la Focșani, insist pe prima idee care cred că ar trebui să stea la baza unui plan de țară pentru România noastră: ROMÂNIA ARE NEVOIE DE UNIREA ROMÂNILOR!
Cuprins:
După ce săptămâna trecută am dat exemplul credinței în Dumnezeu, ca idee/valoare care ar putea coagula o largă majoritate a românilor (a se vedea https://www.libertatea.ro/opinii/catalin-dima-pentru-un-plan-de-tara-5592273), azi mai dau câteva exemple, care pot fi oricând dezbătute sau completate cu altele.
Unirea pe baza iubirii
La noi, la români, iubirea pentru copii și nepoți se manifestă parcă mai pregnant decât la alte națiuni pe care am avut ocazia să le cunosc. În majoritatea familiilor de români cunoscute de mine (sau despre care am auzit diverse relatări), binele copiilor este o valoare supremă și mulți părinți fac mari sacrificii („își rup de la gură”, „mănâncă pământ ca să le fie bine copiilor”, conform unor expresii populare) pentru a-și crește copiii în demnitate, pentru a le asigura o copilărie decentă, o șansă la educație și pentru a-i ajuta să fie „oameni în rândul lumii”. Dragostea bunicilor față de nepoți se manifestă concret prin implicarea foarte frecventă în creșterea și educarea lor, atât din motive de încredere a părinților copiilor în bunici, cât și din motive economice. Am auzit multe mărturii de la cunoscuți care sunt bunici despre cum dragostea bunicilor față de nepoți poate fi chiar mai mare decât a părinților față de copiii lor.
Cred cu tărie că, într-un plan de țară sănătos, această realitate a societății românești (iubirea față de copii) poate fi valorizată pragmatic, în urma unei dezbateri despre diverse proiecte concrete. Un exemplu de proiect concret: în loc să fie risipiți banii publici pe achiziții supraevaluate (așa cum a ieșit la iveală rușinosul caz al microbuzelor cumpărate prin PNRR, din bani publici europeni, la prețuri duble/triple față de prețul pieței), ei ar putea fi alocați cu prioritate pentru susținerea familiilor lipsite de posibilități materiale, ca să nu rămână zeci de mii de copii fără educație elementară. Sau ar putea fi finanțate cluburi de socializare în cartierele orașelor, unde persoane în vârstă să poată face lecții după școală cu copiii etc.
Unirea pe baza recunoștinței
Tot mai mulți părinți și bunici ai noștri sunt singuri la bătrânețe, uitați de copii/nepoți. La un curs de Vechiul Testament, am învățat de la Părintele Profesor Constantin Oancea de la Sibiu că opusul iubirii nu este ura, ci uitarea (nepăsarea). Noi, colectiv, ca societate, ne-am putea propune să nu-i uităm NICIODATĂ pe cei care s-au chinuit să ne aducă pe lume, să ne crească, să ne trimită la școli. Și, în consecință, să dezbatem diverse proiecte concrete prin care putem să le fim alături celor care au nevoie să nu rămână singuri la bătrânețe. Poate ne va veni și nouă rândul, la un moment dat...
Unirea împotriva umilinței și a sărăciei
Aud și văd tot mai mulți români sătui să fie luați de proști, mai ales de către politicieni. Dar și pentru că li se pare că, în relațiile internaționale, România (prin unii reprezentanți ai ei nevrednici și vremelnici), stă prea mult cu capul plecat/în genunchi/pe sub mese.
Categoric este un imperativ național ca orice ales al poporului român, orice demnitar, orice deținător de funcție publică să își asume să reprezinte țara cu demnitate. Începând de la ținuta sa, de la felul cum poartă dialogul și ajungând până la esența discursului, a poziției pe care o enunță, la lupta pe care o dă (cu prețul unor daune în planul intereselor personale, dacă e nevoie).
De asemenea, este neapărată nevoie de un nou model de creștere economică (după ce în ultimii ani ne zbatem în jurul cifrei de creștere economică de 0 sau maxim 1%, în pofida unor investiții publice uriașe), care să aibă ca idee fundamentală o distribuire mult mai echitabilă a dividendelor dezvoltării economice. Adică ar trebui o intervenție inteligentă a statului (prin stimulente legislative/politici publice) pentru ca mult mai mulți români să simtă în buzunarul propriu beneficiile activităților economice profitabile din țara noastră.
Un banal exemplu: se laudă tot felul de politruci că suntem pe cale să devenim țara cu cea mai mare producție de gaze naturale din Europa. Dar, în același timp, urmează o nouă creștere semnificativă a prețului la gaze naturale în primăvara lui 2026. E evident chiar și pentru un copil mic că asta nu e o Românie onestă!!!
Unirea pentru dreptate
Sentimentul de nedreptate este extrem de răspândit acum în România. Iertare pentru metaforă, dar aș spune că nu este ca un cancer metastazat al societății românești, ci, mai degrabă, ca o înfundare a arterelor cu plagă coronariană, care poate duce la deces subit oricând, printr-un fel de infarct/AVC. Pentru că furia uriașă acumulată de prea mulți români contra nedreptăților de tot felul poate fi oricând aprinsă într-un foc mistuitor de neprieteni ai României. Sistemul național de apărare a României nu poate controla integral acest fenomen (cum s-a văzut foarte clar la alegerile prezidențiale din 24.11.2024) și, de fapt, este în principal datoria liderilor politici aleși de popor să-și asume rolul conducător în societate, prevăzut de Constituție, pentru a adresa cu eficiență cauzele profunde ale acestei mari dureri din societatea noastră.
Nu prea am văzut în dezbaterile publice despre justiție din ultimele luni ca acest imperativ național (ca justiția din România să nu mai fie percepută atât de lipsită de dreptate) să figureze la loc de frunte. Ci tot felul de alte frecții la piciorul de lemn au ținut capul de afiș, ca de obicei...
O concluzie
Dacă președintele țării va declanșa vreodată acea amplă dezbatere în România despre planul nostru de țară, poate la acel moment se vor pune viziunea înaintea obiectivelor, strategia înaintea tacticii și spiritul înaintea materiei. Altfel, băltirea actuală (percepută de mulți români ca și când avem în jurul nostru o stare socială de depresie colectivă) se poate transforma în regres sau, Doamne ferește, în explozie socială!
bogat 27.01.2026, 13:36
Cred ca mai avem planuri sau franturi de planuri de tara facute de-a lungul timpului. Avem inclusiv planurile si programele agreate spre finantare cu Uniunea Europeana, avem planuri sectoriale pe energie, social, economic. Problema noastra este ca aceste planuri sunt uitate in momentul in care au fost scrise. Politica romaneasca sufera de miopie cronica si se uita doar la carpeli care sa ne ajute sa ne miscam de azi pe maine. Doi la mana, avem o problema cu lipsa de comunicare a adminstratiei. Spre exemplificare faceti testul cel mai simplu: intrati pe siteurile ministereleor si incercati sa gasiti o anumita informatie pe acolo. La nivel mai mare, vedeti tacerea din jurul unor decizii banale. Problema a devenit foarte complexa odata cu educarea publicului spre stiri senzationaliste, convenabile dar false or simplu cancan. E Dar ar fi foarte util sa avem un plan de tara. Ceva mai mult decat hrana, apa, energie. Agreat transpartinic, aplicat practic si care sa continue peste timp.