Ce a omis Ministerul de Finanțe să spună când avertiza asupra riscurilor includerii Roșiei Montane în UNESCO
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Avertizarea transmisă în ultima zi de mandat la Finanțe a lui Alexandru Nazare către Ministerul Culturii pe tema pericolelor includerii Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO este plină de neadevăruri și citate trunchiate, susține fostul senator USR-PLUS Mihai Goțiu, cunoscut activist de mediu, într-un comentariu publicat în Libertatea.
Cuprins:
Ministerul Finanțelor, în ultimele zile ale mandatului ministrului Alexandru Nazare, a făcut presiuni la nivel guvernamental pentru a stopa includerea Roșiei Montane în UNESCO. Acest lucru, dezvăluit de ”Libertatea” este adevărat.
Într-adevăr, Finanțele au realizat un memorandum, cu caracter confidențial, care a fost prezentat într-o ședință a Coaliției de Guvernare și pe care Nazare a încercat să-l pună și pe ordinea de zi a Guvernului, chiar în ziua în care a fost demis. Doar că acest document este plin de neadevăruri, citează trunchiat din opiniile uneia dintre casele de avocatură care reprezintă România în arbitrajul cu Gabriel Resources de la Washington și interpretează manipulativ opiniile și așa trunchiate și de-contextualizate ale avocaților amintiți.
(În paranteză fie spus, le-am cerut chiar colegilor să solicităm demiterea lui Alexandru Nazare pentru modul manipulativ de realizare a memorandumului, lucru care nu s-a mai întâmplat, din cauză că Nazare a fost demis de Florin Cîțu din alte motive).
În cele ce urmează reiau argumentele care demontează memorandumul Ministerului Finanțelor, pe care le-am prezentat și colegilor din Biroul Național al USR PLUS și pe care Dan Barna le-a prezentat și susținut în discuțiile Coaliție și din Guvern. Pe baza lor, cel puțin până la ora redactării acestui articol, Coaliția și Guvernul au luat decizia de a nu întrerupe demersurile de includere a Roșiei Montane pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
În mare parte, aceste argumente sunt o sinteză din opiniile a trei avocați, Andreea Szabo, Dumitru Dobrev și Marius Harosa, care, alături de alți avocați (în special Ștefania Simion) au câștigat zeci de procese (peste 40) legate de autorizarea proiectului minier de la Roșia Montană. Mai mult, Marius Harosa face parte dintr-un grup de avocați internaționali care, în numele Alburnus Maior, au făcut cerere de intervenție amicus curiae, acceptată în principiu, în favoarea statului român, în arbitrajul de la Washington. Acestora li se adaugă argumente strânse în cei aproape 20 de ani în care am documentat Afacerea Roșia Montană.
Gabriel Resources s-a blocat singură
Să luăm, pe rând, afirmațiile din Memorandumul MF. Făcând trimitere la întâlnirea avută în luna iunie, între reprezentanți ai MF și Gabriel Resources, se arată, cu privire la includerea în UNESCO că ”demersul Ministerului Culturii de înscriere în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO este un exemplu de blocare a investiției”. ”Aceștia (Gabriel – n.a.) afirmă că cererea României către UNESCO reprezintă o recunoaștere expresă a faptului că Guvernul a respins proiectul minier și a denunțat toate drepturile dobândite de societatea RMGC în baza licenței de exploatare”.
Afirmațiile Gabriel Resources nu au fundament și nu există vreo legătură de cauzalitate între includerea în UNESCO și drepturile dobândite în baza licenței de exploatare.
- Statutul juridic de protecție al Roșiei Montane există din 1992, prin includerea în Lista Monumentelor Istorice din România, în forma actuală, înainte ca Gabriel Resources să existe și să aibă vreun drept, de orice fel, în România.
- în subsidiar, pretențiile Gabriel Resources au ca termen de referință luna septembrie 2013. Solicitarea de daune echivalează cu renunțarea la proiectul minier. Așadar, Gabriel a renunțat la eventuala exploatare (nu statul român i-a blocat).
Scenariul lipsă: cel în care România câștigă!
Sunt prezentate apoi, scenariile privitoare la finalizarea litigiului de la Washington. Dar sunt prezentate doar scenariile în care România ar pierde, care variază, de la câteva sute de milioane de dolari la peste 4 miliarde.
Lipsește tocmai scenariul principal, cel în care România câștigă! Aceasta este și poziția avocaților României în arbitraj: compania nu și-a îndeplinit obligațiile legale de avizare/autorizare a proiectului minier. Altfel spus, n-au făcut un proiect minier care să se conformeze legilor în vigoare în România!
Înscrierea în UNESCO nu echivalează cu ”interzicerea” exploatării miniere
Sunt exemple care arată că UNESCO nu poate face nimic dacă autoritățile vor să facă ceva incompatibil cu acest statut:
1 – cazul extrem: talibanii au dinamitat, în 2001, statuile lui Buddha, din ansamblul de la Bamian, chiar dacă erau înscrise în UNESCO;
2 – municipalitatea din Dresda a decis constuirea unui pod peste râul Elba, în situl UNESCO, în ciuda opoziției UNESCO, construcția a început în 2006 și a fost finalizată în 2013, UNESCO s-a revoltat, iar apoi a luat act și a scos Dresda de pe Lista UNESCO, în 2009;
3 - în 2007, Sanctuarul Arabian Oryx din Oman a fost primul sit care a fost eliminat de pe lista patrimoniului mondial UNESCO (era sit UNESCOdin 1994). Radierea a fost făcută în conformitate cu dorințele guvernului care a redus sanctuarul cu 90% după ce a fost găsit petrol la locul respectiv.
4 – chiar în această săptămână, Comitetul UNESCO (același care va analiza și Dosarul Roșia Montană) a decis eliminarea din Lista Patrimoniului Mondial a portului Liverpool, din cauza autorizării unor proiecte imobiliare, printre care și un nou stadion pentru Everton.
Așadar, listarea în UNESCO NU interzice ceva. E doar o oportunitate (uriașă) de dezvoltare a zonei (obținerea de finanțări, folosirea brandului și a rețelei UNESCO etc.). Dar dacă peste 5, 10 sau 50 de ani, Guvernul decide să facă mină acolo, tot ce poate face UNESCO e să ia act și să delisteze situl. UNESCO nu poate opri un stat să exploateze resursele naturale, să construiască poduri ori stadioane ori chiar să-și arunce istoria și cultura în aer, la propriu!
Principala problemă a proiectului propus de Gabriel Resources, prin subsidiara din România (RMGC) ține, însă, de protecția mediului, pe lângă cele legate de patrimoniul cultural și drepturile localnicilor. Un proiect de o asemenea anvergură cu actuala tehnologie, propusă și de RMGC (cu munți tocați, la propriu, imense halde de steril și lacuri cu cianuri și afectarea regimului hidrografic), nu are cum să fie autorizat într-o țară din UE.
După mai bine de un sfert de veac (Afacerea Roșia Montană a început în 1995), reprezentanții companiei nu au reușit să propună un proiect care să respecte legislația autohtonă și directivele europene de mediu. Ar fi absolut aberant să blochezi pe alte decenii dezvoltarea alternativă a zonei, în așteptarea unui proiect nou, cu o o tehnologie non-distructivă! În momentul în care acest lucru se va întâmpla, după cum am arătat și în exemplele de mai sus, România poate renunța la statutul și avantajele oferite de UNESCO și să facă exploatare.
Concluzii
Listarea Roșiei Montane în UNESCO NU afectează negativ poziția României în litigiul de la Washington, cu Gabriel Resources. În litigiu, Gabriel nu solicită autorizarea proiectului, ci despăgubiri. Nu se poate solicita și una, și alta. Pentru autorizarea proiectului (situație în care am putea discuta de eventuale efecte negative ale listării în UNESCO), Gabriel ar trebui să renunțe la arbitrajul pentru despăgubiri și să deschidă, de la zero, unul legat de autorizare.
Listarea în UNESCO poate influența însă, pozitiv, șansele României în litigiu. Avocații companiei susțin, la Washington, că Roșia Montană n-ar avea valoare să fie inclusă în Lista Monumentelor Istorice (LMI) din România și că acest lucru s-a făcut pentru a le bloca proiectul. Dincolo de faptul că Roșia Montană era în UNESCO din 1992 (înainte de a exista Gabriel), recunoașterea valorii sitului pentru istoria și cultura universale ar dinamita poziția lui Gabriel care susține că n-ar avea nici măcar valoare națională! De aici și disperarea cu care încearcă să blocheze listarea. Ține de o logică elementară: dacă listarea în UNESCO le-ar aduce despăgubiri mai mari, de ce se opune compania în condițiile în care în litigiu solicită despăgubiri cât mai mari?!
Tot în arbitrajul de la Washington, avocații companiei invocă decizii ale reprezentanților unor autorități publice locale și, mai ales, naționale, din România din perioada 2011-2013 (între momentul în care acțiunile companiei atinseseră un maxim istoric la Bursa din Toronto, iar autorizarea proiectului era anunțată ca fiind iminentă, respectiv momentul în care, în urma masivelor proteste civice, devenise clar că proiectul de lege specială pentru Roșia Montană, inițiat de Guvernul Ponta, nu va trece de Parlament).
Deciziile ulterioare ale statului român cu privire la Roșia Montană nu mai au nicio relevanță semnificativă pentru arbitraj, în condițiile în care, cum am arătat, compania a ales să solicite despăgubiri.
Așadar, eventuale despăgubiri (dacă se va ajunge la așa ceva) ar fi legate de acțiuni ale decidenților politici de dinainte de noiembrie 2013 (data deciziei companiei de renunțare la demersurile de autorizare ale proiectului minier și de inițiere a procedurii de arbitraj).
În concluzie, asocierea includerii Roșiei Montane în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO cu eventuale despăgubiri (mai mici sau mai mari) e făcută forțat, atât pentru că avocații companiei știu că acest lucru le-ar diminua șansele la ICSID Washington, cât și pentru că se încearcă o mutare a responsabilității de către anumiți politicieni autohtoni, aflați cu musca pe căciulă.
În fine. A trecut mai bine de un sfert de veac de când localnicilor (și opiniei publice) li se vinde iluzia unei dezvoltări bazate pe minerit. E aberant și pierzător să continui să blochezi orice alternativă de dezvoltare a comunităților din zonă pe ideea că, poate, peste zece ani, ori poate peste 20, ori 50 de ani se va inventa o tehnologie care să permită extragerea aurului din Apuseni fără distrugerile de mediu pe care actuala tehnologie le presupune (raderea munților, afectarea gravă a rețelei hidrologice, lacuri cu cianuri și halde de steril uriașe).
Când va exista o asemenea tehnologie non-distructivă (deocamdată nu există), localnicii și statul pot reconsidera varianta exploatării, dar, momentan, e o aberație să refuzi șansa unei dezvoltări alternative în așteptarea unor tehnologii noi.
Un sfert de veac de blocare a dezvoltării zonei în numele unei iluzii (și a jocurilor la Bursă cu această iluzie) e mai mult decât suficient.
De aproape două decenii, de când documentez subiectul Roșia Montană, am găsit și prezentat numeroase exemple de comunități locale dezvoltate pe baza valorificării patrimoniului cultural-istoric și natural, dar n-am găsit exemple de comunități miniere prospere (decât, cel mult, pentru o foarte scurtă perioadă de timp, și cu costuri ulterioare de redresare, după închiderea minelor, uriașe).
Din toate aceste considerente, aștept ca domnul Cîțu, dar și domnii Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii, și Bogdan Aurescu, ministrul de Externe (reprezentarea la UNESCO ținând de diplomația culturală externă), să dea un mandat ferm delegației care reprezintă România la Comitetul UNESCO pentru susținerea Dosarului Roșia Montană. E o șansă uriașă pentru dezvoltarea Roșiei Montane și a zonei, o recunoaștere indubitabilă a contribuției României la istoria și cultura universale și un semn major de schimbare în societatea și politica românească, în acord cu voința cetățenilor.
