Ce-am descoperit intrând într-un centru de vaccinare anti-COVID

Comentează

Am fost la vaccinare și mi-a plăcut. Nu injecția, ci spațiile renovate, cadrele medicale prietenoase, organizarea. De ce nu am extinde ordinea, bugetele, astfel încât cei cu boli grele să se simtă puțin mai bine când intră în spital? De ce se poate cu vaccinul și nu putem avea grijă la fel de cei cu cancer, cu boli grele de inimă?

Dacă ar fi fost o piață privată a vaccinurilor, în mod miraculos s-ar fi dus de râpă organizarea instituțiilor publice. Deocamdată sunt achiziționate la nivel de stat, de Uniune, și bine ar fi să rămână așa. Vedeți ce se întâmplă pe piața testelor, unde statul a renunțat aproape de tot să mai aibă un cuvânt de spus: mi-ar plăcea să văd un top al profiturilor numai din bețișoare băgate-n nas. Este o afacere demnă de clinicile private românești, meștere la supt bani ușori.

Câteva minusuri

În operațiunea de vaccinare s-a presupus prea exuberant că tot românul are net sau măcar niște copii care au net și pot programa ușor pe telefon toată familia. Sau că platforma va funcționa brici. Nu. Sunt milioane care au fost excluse inițial din această soluție digitalizată de programare. Acestora le-a rămas soluția programării prin medicii de familie, care au avut și ei probleme la început sau acum, cea a telefonului care merge foarte bine.

Au făcut esențialii întâi cele mai de încredere vaccinuri, au încăput și diverși piloși, descurcăreți sau norocoși. Sincer, mă așteptam la mai multă pilăreală. Dar am rămas la tradiționalele scandaluri cu generali nesimțiți, sereiști care, dacă ar putea, și-ar face și o rețea de șaormerii secrete nu doar centre de vaccinare inutil de multe și de secrete. Am ieșit bine, jur, față de ce se putea întâmpla.

Cine e mai tare în brand

M-am vaccinat cu AstraZeneca, grație scandalului din jurul acestui vaccin. Adică am intrat pe platformă și m-am programat imediat în ziua în care văzusem că a luat-o presa razna cu Astra. De Pfizer și de Moderna nu mai putea fi vorba. Eu stau în Vrancea și în centrul cel mai apropiat, de la Suraia, nu am avut loc de bucureșteni care au scotocit tot ruralul românesc după Pfizer.

Eu am „riscat”. Dacă a mers cu câteva zeci de milioane de europeni nu văd de ce nu ar merge și la mine! Acesta e calculul meu „științific”.

Sigur că a apărut un fel de competiție de brand. Unii își poartă Pfizerul de parcă au Gucci sau BMW, ăia cu Moderna sunt ca deținătorii de mașini bunicele, dar mai second-hand, așa. Noi ăștia cu AstraZeneca părem nea Mărin veniți la București cu diplomatul plin de ceapă verde. Apoi mai sunt cei care așteaptă vaccinurile noi, tot de la branduri „tari”, Johnson & Johnson etc. Așteptăm și Vaccin-Cola cu gust de lămâie.

Bine, tot noi, ăștia cu AstraZeneca, avem cea mai tare istorie de brand de pe piață. Mulți dintre noi am făcut AstraZeneca, dar la rapel denumirea vaccinului va fi alta, Vaxzevria. Rebranduire, nu glume.

Plusurile

Întrebarea care m-a lovit mai tare decât efectele secundare de la AstraZeneca: dar de ce nu facem genul ăsta de organizare eficientă și cu alte boli, cu alte urgențe și poate nu cu atâta armată în peisaj. De ce nu facem platforme din astea performante cu pacienții de cancer, de ce nu programăm riguros analizele (care, apropo, sunt din ce în ce mai subfinanțate!), poate implicând și mai multe resurse de sub oblăduirea Ministerului Sănătății.

Cred că mulți români, obișnuiți deja cu spitalele publice - adică așteptare, incertitudine, lipsă de comunicare, aglomerație, eventual mizerie - vor fi fost șocați când au intrat în centre de vaccinare unde totul e aranjat, ordonat, unde știi ce ai de făcut îndată ce ai intrat pe ușă. De unde vine ordinea și organizarea?

Ideea că „doar cu armata se poate” e greșită. E de la bani. O minimă investiție și ceva mobilizare încă pot repara ceva din serviciile publice. Acesta e mesajul care trebuie reținut!

Ar trebui să ne obișnuim așa, după ce mergem pe holurile alea curate, cu medici care vorbesc frumos, cu explicații, cu tot ce trebuie, am putea să ne întrebăm oare dacă am da la sănătate măcar cât dăm la armată* n-am putea avea organizarea asta și în alte fronturi esențiale?

Mi-am amintit numai cât am frecat holuri întunecate și cât am fugit după medici cu bolnavi de cancer după mine. Dacă aș fi avut măcar un recepționer prietenos la intrare, ca la vaccin, viața mi-ar fi fost infinit mai ușoară.

Îi sfătuiesc și pe sceptici să meargă la vaccin să vadă că se poate crea cu bani publici un mediu prietenos, o zonă în care să te simți cât de cât în siguranță. Și, apoi, dacă scepticii noștri ies în stradă să pună printre revendicări tocmai mărirea confortului în spitale, să fie ca la vaccin! Să mai lăsăm armată și poliție în cazarmă și să redescoperim cum e să faci un lucru bun și trainic pentru uz comun.

Vaccino-pașaportul

Chestiunea cu vaccino-pașaportul care se vrea introdus în UE trebuie discutată serios. Este evidentă tendința către polițienism, segregare, ultracontrol. Și toate în numele consumismului „de dinainte”. Zici că am trăit într-o „epocă de aur” și n-am știut, aia pre-COVID. După părerea mea și acest vaccino-pașaport va mări tendința de control și de afacere a supravegherii. OMS dă exemplul Africii, unde sunt țări unde nu poți intra fără niște vaccinuri făcute.

E un exemplu alunecos. Faptul că izolăm țări și nu le ajutăm să-și rezolve problemele nu mi se pare bun de dat exemplu. Însă în acest caz avem altceva decât segregare geopolitică.

E segregare care se produce înăuntrul unei Uniuni, chiar înăuntrul unor țări, orașe, vor încuraja ștampilarea cetățenilor de categorii superioare, ăia care își permit vacanță. Oricum eram experți în prejudecăți. Acum să avem și certificat de bună purtare în segregare?

Despre Paștele catolic și ordine

Mulți ziariști, comentaci, influence-ări au împânzit netul de exclamații și orgasme în fața ordinii extraordinare de la slujbele catolice de Paști. Cred că au râs ardelenii de s-au prăpădit.

Foto: Consulatul maghiar din Miercurea Ciuc

Extazul a fost mai mult al regățenilor, mai ales al sudicilor, și e un extaz din pură ignoranță. Pentru că așa se stă la Înviere în Ardeal, ordonat, pe linii, cu un coș în fața fiecărei familii. Asta puteai afla printr-un telefon dat unui prieten ardelean din întâmplare. Mai mult, extaziații noștri ar putea muri de uimire când vor afla că așa se stă și la slujba ortodoxă, în mare parte din Ardeal și Banat fiind modalitatea prin care îți sfințești bucatele.

Înghesuiala e mai sud-estică, ce să faci. O ardeleancă răutăcioasă mi-a și dat explicația sa personală pentru ordinea asta: „Păi, dacă nu stai distanțat, nu vezi nici ce are ălălalt în coș, nu vede nici ălălalt ce bunătăți ai tu în coș, e o competiție și acolo, nu te duci la Înviere ca să te mântuiești, te duci ca să privești și să fii privit”. E bine totuși că niște luminați de prin Regat mai descoperă și ei România cu COVID-ul ăsta.

O primă notă, adăugită ulterior publicării acestui text: A postat Florin Negruțiu câteva imagini care arată cum se respectă distanțarea și la slujbele ortodoxe. Le las și eu aici.

A doua notă: *Ministerul Sănătății primește în 2021 cu 5 md de lei mai puțin decât MAPN. 17,5 pentru MS, față de 22,7 miliarde lei la MAPN. Dacă adunăm și bugetul Casei Naționale de Sănătate, atunci depășește MAPN, însă presiunea pe sănătate, cheltuielile cu infrastructura, serviciile publice sunt infinit mai numeroase și mai presante la sănătate. Iar pentru strategii publice trebuie să ne gândim la mărirea bugetului sănătății excluzând din calcul CNAS.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Protestul oierilor, confiscat de oamenii lui Călin Georgescu
17:49
Încă șapte persoane implicate în violenţele de la protestul oierilor au fost reţinute, după percheziții în București și 15 județe
Judecătorul Vlad Andriescu, de la Secția I Penală a Tribunalului București, este magistratul care a dispus plasarea sub control judiciar a lui Călin Georgescu. Sursă Libertatea
17:33
Cine este judecătorul care l-a plasat pe Călin Georgescu sub control judiciar. Vlad Andriescu a avut pe masă și dosarul lui Dan Dungaciu
MONDEN
Mădălina Bereș și Ștefan Berariu s-au căsătorit religios  Foto: Doru Hobjila
17:40
Canotorii Mădălina Bereș și Ștefan Berariu s-au căsătorit religios
Georgiana Lobonț | Foto: Instagram
InterviuExclusiv
17:27
Ce face Georgiana Lobonț în luna decembrie. Rugăminte mare pentru fani: „Mi-ar plăcea enorm”
POLITIC
Siegfried Mureșan, luni, 14 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
17:23
Ce a spus premierul desemnat Siegfried Mureșan în şedința PNL ținută la Parlament cu 9 zile înaintea votului de învestitură
 Colaj : Mirabela Gradinaru la New York, cu ocazia adunării ONU 21-septembrie-2026, participă la un eveniment organizat de fundașia Melaniei Trump, este îmbrăctă într-un cosutm de culoare bej
09:30
Mirabela Grădinaru, invitată la un dejun oferit de Melania Trump. Partenera președintelui României are program separat
Ultimele știri
18:11
România părăsește EuroVolley 2026 în sferturi după înfrângerea cu campioana olimpică Franța. Tricolorii s-au calificat la Campionatul Mondial
18:10
Ce spune ora la care postezi pe rețelele sociale despre sănătatea ta mintală: cercetătorii din Iași pot detecta depresia cu AI
18:09
Trupul unei tinere a fost găsit într-o valiză în râul Olt. Descoperire macabră în Vâlcea
18:01
Organizația Mondială a Turismului a desemnat destinația cu cea mai rapidă creștere în popularitate din 2026. Ce poți vizita în „Maldivele Europei”
TRENDING
15:29
Călin Georgescu a scăpat de arestul preventiv în dosarul în care a fost acuzat de DIICOT de înșelăciune. Tribunalul București a decis control judiciar - Surse
Analiză
13:00
Doru Giugula, fost ofițer USLA, consilier general al PSD la PMB timp de 16 ani și candidat la parlamentare, declarat „lucrător” al Securității comuniste
07:49
Prognoză pentru iarna 2026-2027 în Europa. Harta ninsorilor a fost actualizată de meteorologi
08:49
Șoferii primesc reduceri de 15% la RCA de la Asirom, dar cu o condiție
Una dintre plajele din Ksamil, în timpul toamnei când nu mai este aglomerată de turiști
18:01
Organizația Mondială a Turismului a desemnat destinația cu cea mai rapidă creștere în popularitate din 2026. Ce poți vizita în „Maldivele Europei”
Un mesaj vechi de aproape 50 de ani, găsit într-o sticlă în Deșertul Vestic al Egiptului, a dezvăluit o legătură surprinzătoare cu Malta.Sursă foto Shutterstock
17:20
În 1977, un bărbat a lăsat mesaj într-o sticlă. 50 de ani mai târziu, un beduin l-a găsit în mijlocul deșertului
Tineri pe trotinet[
17:13
Generația pe trotinete electrice, în pericol. Sute de copii ajung la Urgențe: ,,Eu le-aș interzice mâine! Nu au ce căuta pe drumurile publice”
Un avion aflat în timpul zborului
16:56
Kerosenul a ajuns la cel mai mare preț din ultimele cinci luni. Companiile aeriene vor să crească prețurile din cauza scumpirii combustibilului
Alocație de 10.000 de euro primită din greșeală, ani la rând fiscul cere toți banii înapoi. Sursă foto: Getty Images.
16:45
O tânără a primit din greșeală o alocație de peste 10.000 de euro, iar acum fiscul îi cere toți banii înapoi: „Eroare de procesare”
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Am vizitat Muzeul Căilor Ferate Române din București
Reportaj
16:00
Comoara ascunsă a Bucureștiului: locomotive de 150 de ani și povești care au schimbat România
Horia Chiș
Exclusiv
16:00
De ce a fost condamnat la 6 ani și șase luni de detenție directorul de închisoare care se lăuda că are „o reputație impecabilă, poate cea mai nepătată din tot sistemul”
Fostul procuror-șef al DIICOT Ialomița a fost condamnat definitiv de Înalta Curte la închisoare cu amânare și 80.000 de lei amendă penală pentru fals. Foto: Profimedia
15:40
Un fost şef DIICOT Ialomiţa, amendat cu 80.000 de lei și condamnat la un an de închisoare: Ce a făcut Alexandru Mihailiuc
Femeie încălzindu-și mâna lângă radiator interior, closeup
15:08
Termoenergetica începe probele la căldură de la 1 octombrie. Când se pornește căldura în București
Călin Georgescu a ieșit încătușat din sediul DIICOT, după ce a fost reținut 24 de ore. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
09:30
„Martirul” Georgescu și aritmetica anticipatelor: cât valorează cătușele la urne?
Nicușor Dan este președintele României din mai 2025. Foto: Hepta
07:00
Apocaleapșa după Nicușor
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB