Cu ce ajută o evaluare standardizată, dacă știm că nu toți copiii pleacă cu aceeași șansă?

Învățământul obligatoriu are astăzi 11 ani, de la clasa 0 până la clasa a X-a, iar legea prevede că până în 2030 va avea 16 ani (de la grădiniță până în clasa a XII-a). În trecut, când învățământul obligatoriu număra opt clase, examenul avea rolul de prag către învățământul liceal. În prezent, indiferent de nota pe care o obțin, toți elevii sunt repartizați într-un liceu, dat fiind că mai au doi ani de învățământ obligatoriu.

Care sunt beneficiile repartizării înaintea clasei a IX-a în funcție de rezultatul la acest examen și, într-o mai mică măsură, a mediilor din anii anteriori?

Cu ce îi ajută pe elevi o evaluare standardizată, dacă știm – ne-o spun rezultatele PISA, cât și datele pe care le avem noi – că nu toți copiii au aceleași condiții, că nu pleacă cu aceeași șansă? Cum o putem justifica, cum putem spune că este drept?

În România nu putem vorbi de un singur sistem de învățământ. Școala nu este aceeași pentru un copil născut într-o familie săracă într-o comună precum este pentru copilul unei familii înstărite din București.

Recomandări

Adina Buzatu joacă la prescripție în dosarul de evaziune fiscală cu prejudiciu de 3 milioane de euro. Cum a tergiversat procesul

Conform datelor PISA, elevii ce vin din familii înstărite au șanse cu aproape 50% mai mari să atingă nivelul 2 (minim pentru a putea înțelege parțial un text) decât elevii din familiile defavorizate.

Copiii săraci sunt nevoiți să facă mai mult

Mai simplu spus, copiii săraci trebuie să facă mai mult pentru a-și depăși condiția. Cunosc copii care au învățat cât de mult au putut, care-și făceau mereu temele, care voiau mereu mai mult, dar au sfârșit cu o medie mult sub 7 la Evaluarea Națională.

Atunci când n-ai curent electric, când ai pe cap trei sau patru frați de care trebuie să ai grijă, când ți-e frig, foame și rușine că n-ai bani să mergi în excursie cu colegii, că n-ai telefon și internet și pierzi toate glumele pe care le fac colegii despre ce și-au trimis pe WhatsApp, când ai toate aceste probleme îți piere cheful de a lucra suplimentar. Mai ales că nici n-ai pe cine să întrebi când dai de greu.

În 2017, ultimul an pentru care avem date de la Ministerul Educației, erau de două ori mai mulți elevi din mediul rural care n-au reușit să treacă pragul mediei cinci la Evaluarea Națională decât elevi din urban. Asta deși, în acel an, au fost, în total, mai puțini elevi din rural care au susținut examenul.

Recomandări

„Filozofia” lui Călin Georgescu și marea răzbunare

În mediul rural, abandonul școlar e de două ori mai mare față de medie. 25% dintre persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani renunțaseră la școală înainte să termine opt clase. De două ori și jumătate mai mult decât media UE și de șase ori mai mult decât media persoanelor din marile orașe din România.

Vorbim de copii cu cel puțin un părinte plecat la muncă în agricultură sau în construcții în Austria, Germania, UK sau Italia. În cazul copiilor care au părinții acasă, dacă au norocul unei învățătoare bune, ajung să-și învețe ei părinții literele și cum să se semneze.

Cunosc zeci de astfel de cazuri în comunități defavorizate din Constanța, Tulcea, Sibiu, Cluj, Bistrița-Năsăud, Baia Mare, dar și la câțiva km de București.

Cum putem, în această situație, să mai vorbim de șanse egale și tratament corect pentru toți elevii? Cum putem susține că cine vrea și învață poate să aibă rezultate? Există, într-adevăr, opțiunea să nu vrei să înveți și s-ar putea să eșuezi în cazul ăsta. Dar asta nu înseamnă că voința e suficientă.

Copiii din satele României n-au licee sau transport pentru a ajunge la oraș

Recomandări

Concluziile tragediei aviatice de la Letca Nouă. Cum au murit pilotul și tânăra de 28 de ani care primise zborul drept cadou de la iubit

În mediul rural din România sunt doar 263 de licee, de cinci ori mai puține decât în orașe. Majoritatea au rezultate dezastruoase la Bac. Doar 5% din totalul candidaților de anul trecut proveneau din rândul celor care au terminat clasa a XII-a la liceele din sate. Iar rata de promovare a acestora este cu 75% mai mică față de cea a elevilor care au învățat în liceele din orașe.

Cum putem explica diferența asta? Cum le spunem elevilor din mediul rural că dacă vor să aibă acces la educație trebuie să facă eforturi mult mai mari decât majoritatea colegilor lor, inclusiv să-și facă abonament la un transport privat scump și nesigur? Nici până azi, după ani de proteste din partea reprezentanților elevilor, indiferent de culoarea politică a puterii, nu s-a găsit o soluție pentru a asigura transport gratuit și în siguranță pentru toți școlarii.

Toate aceste aspecte fac din învățământul românesc un sistem profund injust, vârful nedreptății fiind momentul la care asistăm în această perioadă: o evaluare națională în urma căreia elita se va putea izola în liceele de top, iar ceilalți se vor zbate între abandon și inevitabilul eșec de la Bac.

Avem datoria, ca societate, să găsim soluții pentru toți copiii. Școlile de elită să-și păstreze calitatea, dar să devină deschise tuturor elevilor, nu doar celor care au avut norocul să se nască în familii înstărite de la oraș sau celor care au făcut și fac sacrificii enorme să fie acolo. Pe scurt, nu cere nimeni diminuarea calității la care au acces unii elevi, ci extinderea aceluiași nivel de calitate în toate școlile.

Despre obligația statului de a investi masiv în comunități defavorizate, în special în școlile din comunitățile rurale, voi reveni în zilele următoare.

*Săptămâna trecută, prin Institutul pentru Solidaritate Socială, am lansat raportul “Ce ne spun noile rezultate PISA despre inegalitățile educaționale din România?”. Am analizat rezultatele din anii anteriori de la examenele naționale și am identificat problemele sistemice cu care se confruntă elevii, dar și cum le-am putea adresa. Articolul rezumă o parte din datele analizate în acel raport. Monitorul Social, proiect al Fundației Friedrich Ebert, ilustrează o parte din datele analizate de noi.

foto: Arhivă Libertatea

Urmărește-ne pe Google News