Muncești weekenduri vara, ești dat afară iarna. ITM-ul doarme de rupe. Aventurile muncitorilor în Ro-junglă
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Vai, dar de unde e deficitul? Cu o nesimțire istorică ni s-a explicat că provine de la elevi bursieri, profesori leneși, bolnavi care merg prea des la spital. Ba chiar a ieșit un nene de la ANAF și a zis că afectăm gapul de TVA cu gemul făcut în casă. Și, evident, avem lipsuri și de la corupție pe care o va rezolva în mod democratic Nicușor cu SRI-ul de mână. Nu se vorbește niciodată de una dintre cele mai mari găuri negre ale României.
Această gaură neagră, puțin documentată și investigată sună cam așa: statul scoate din buzunarul său sau din fonduri europene miliarde de euro pe care îi împrăștie pe la firme prestatoare de servicii, construcții în primul rând, dar și altele, iar apoi vedem că firmele alea au pe hârtie unu-doi angajați. Banul alb se face negru ca mașina de lux a patronului.
Normal, așa ceva nu se investighează, pentru că am strica armonia dintre eroii antreprenori și muncitorii leneși. (Aș face o paranteză aici și aș spune că mă dezgustă acel tip de apărare de vătaf a muncitorilor nepalezi. Nepalezii trebuie apărați de rasism, abuz fix precum orice alt muncitor. Dar când văd câte un îmbuibat care vine cu textul „voi sunteți leneși, ia uitați ce bine lucrează pakistanezul pe și mai puțini bani”, îmi vine să vomit. Pentru că abia aici ai rasism de vârf combinat cu exploatare fără milă).
Cât timp ITM-ul nu-și face treaba, iar această instituție e amorțită și de bugete mici și de cumetrii de toate felurile, muncitorii n-au nicio speranță. Se dă salariul minim, restul se dă la negru. Se mai aduc pâlcuri de salahori plătiți la zi. Și uite așa se renovează grădinițe, școli, parcuri, se face infrastructură. Se stoarce nu doar munca omului plătit la negru sau la gri. Se stoarce banul public care ar trebui să genereze contracte albe, nu muncă și mai precară.
Stau în Vrancea. Există și aici cartiere care seamănă cu Beverly Hills, dar și o Românie unde oamenii sunt hămăliți și nedreptățiți fără să poată zice nici pâs. În orașe și județe uitate de lume, autoritățile și pătura antreprenorilor sunt cât invitații la o nuntă. Nu avem noi școli de sociologie și antropologie câte cumetrii, nășii, încuscriri și alte forme de clan-ificare găsești într-un oraș de 70.000 de inși. Normal că se iubesc tradițiile și sunt toți bisericoși de mama focului, doar finii și cumetrii conduc lumea!
Nu e corupție ca-n visele umede ale lui Nicușor Dan, nu e cu ruși care subminează economia națională, e capitalism tip Dickens și Balzac. Burjui bugetari și burjui capitaliști freacă cele două-trei restaurante de lux toată ziua și formează blocuri dure de supt banul public. Te duci și depui o plângere, ca muncitor sau muncitoare, că te-au dat afară fără compensatorii, imediat se aranjează ceva.
Pentru gradul de muncă la negru în orașele mici, luxul patronilor e prea mare și amenzile prea puține și prea mici. Situația e generalizată, este un contract de fier între stat și afaceriști ca pierzătorul să fie muncitorul. Sindicalizarea e varză, solidaritatea e praf din mii de motive. Oamenii mi-au tot povestit, mă știu că-s ziarist și încep să cred că îmi spun povești horror din câmpul muncii tocmai ca să-mi arate că nu se poate face nimic. Am mai scris, am sunat instituții, e un blocaj de hârtii și „vedem peste 30 de zile”, dublat de faptul că oamenii sunt până la urmă forțați să semneze diverse hârtii - o fac, că nu se pot pune cu patronul.
Iese Bolojan încruntat și numără „deficitarii”, el n-o să vadă nimic în neregulă că i-a dat unuia preț dublu pe microbuze chiar în județul pe care îl conduce. De unde scoți apoi banii ăia? Din salariile profesorilor, bursele elevilor. Paradoxul acestui gen de rapt este că toată lumea face bani pe spatele școlilor și grădinițelor. Doar că cei care suferă sunt ăia care stau în ele și, de multe ori, ăia care au muncit la ele.
Îmi povestește un prieten: am muncit neîntrerupt, 12 ore pe zi, să termin niște blocuri (în alt județ); eram toți rupți, mai ales după două weekenduri lucrate nonstop; am cerut două zile libere în schimb; mi-au zis să stau doar o zi; îi anunț că nu mai pot, am probleme de rezolvat și acasă; mă dau afară a treia zi.
S-a dus la Inspecția Muncii. Dar acum începe probabil sunatul de cumetri și cuscri, 30 de zile răspunsul. Omul, în construcții, a rămas fără job în prag de iarnă. De muncit va găsi, că doar urlă toți că n-avem cu cine lucra. Dar câte țepe a strâns în 25 de ani de muncă?
Când suni la ITM ar trebui să fie ca la 112. Lămurirea de urgență a situației, nu șapte mii de feluri de a descuraja un om să depună plângere.
Construcțiile au prosperat nu doar din motive bugetare, desigur. Că doar s-au scos bani și din blocuri făcute pe persoană fizică, unde s-au plătit taxe minime, unde nu s-au făcut canalizări, infrastructură și care acum blochează orașele. Dar banii de la buget, pentru o restaurare, pentru un șanț, un drum, au fost batjocoriți în mii de feluri.
Sigur, se va spune că tot statul e de vină, și e, pentru că ne-a batjocorit nouă taxele. Dar când vom spune și că minunata pătură de afaceriști, toți români verzi și patrioți, au tras partea leului din buget? Nu pe puturoșii de bugetari s-a dus grosul averii publice, ci pe construirea capitalismului multilateral dezvoltat cu apartamente în Dubai.
Munca trebuie agresiv scoasă la alb. Se vor plânge că nu mai sunt rentabili. Păi s-o recunoaștem atunci. Suntem stat-pirat. Cine muncește aici și-o poate fura grav. De ce sunt încurajate subcontractările? De ce avem o adevărată piață a licitațiilor care apoi sunt livrate altora decât cei care le câștigă? De ce nu se urmărește banul public cu sfințenie? De ce nu e condiție obligatorie numărul de muncitori angajați la alb, integral?
Cât timp vom căuta banii prin buzunarele sărăcimii nu vom avea decât blocaje uriașe, cum se și anunță deja. Un consum blocat, afaceriști care iar vor veni să schelălăie după ajutoare de stat. Această perioadă de blocaje însă va pune din nou în zona de vulnerabilitate muncitori care până acum au fost protejați doar de nevoia prea mare de mână de lucru. Griparea consumului și criza indusă de paranoia deficitului, incapacitatea de a strânge bani serioși dintr-o piață unde totuși s-au făcut averi care se văd cu ochiul liber, vor duce din nou către abuzurile clasice asupra angajaților.
Au avut dreptate alde Daniel David. Noi n-avem nevoie de oameni care știu să scrie plângeri, care sunt calificați. Noi vrem o țară de zilieri și sezonieri. Care, dacă se poate, să dărâme și să construiască la nesfârșit școli care se vor închide pentru că oricum nu mai sunt copii.
Foto ilustrativ: Shutterstock
