Papa Francisc. Să apreciem fix ce au urât dușmanii lui
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Papa Francisc a fost caracterizat, și la numirea drept cap al bisericii catolice, și acum, după moarte, ca o variantă progresistă, stângistă chiar, a bisericii. Unii plâng cu un ochi, râd cu celălalt, pentru că au scăpat de „progresist” eretic.
Progresismul Papei Francisc a stat tot timpul limitele bisericești. Cei ultragiați au fost valul zgomotos conservator care, mai nou, a cuprins lumea. Dar Francisc trebuie reținut drept unul din liderii lumii care au venit cu o clară afirmare a dreptului de a visa alternative. Celebra enciclică despre inegalitățile sociale, considerată de unii „comunistă” de-a dreptul, oferea nesperata ocazie de a medita la distrugerile cauzate de un sistem social și economic bazat pe profit.
Capitalismul are efecte devastatoare. Exclusul economic este condamnat la o viață de iad, iar asta Francisc a arătat de multe ori și vorbind despre țări sărace, despre săraci din țări bogate, despre imigranți.
Ce ne-a dat Papa Francisc mai prețios este fix lucrul pentru care e și cel mai urât: acela de a recâștiga dreptul de a gândi alternative la un sistem social nedrept. Sigur, pare o banalitate, asta ar fi trebuit să însemne dragostea de aproape tot timpul, dar nu e așa simplu. Francisc a fost considerat „radical” și „stângist” tocmai pentru simple luări de poziție în care constata că cea mai mare suferință e provocată de inegalități economice.
Multe publicații românești au sărit calul în momentul în care Francisc a fost numit papă. Un ziar căruia nu mai merită să-i pomenim numele scria de exemplu că l-au pus în funcție sorosiștii, după ce l-ar fi forțat pe Benedict să demisioneze. Adevăratul „atac la sistem” de care e obsedată lumea nu e să îi tot dai cu „neomarxismul”, ci să vezi cum un tip moderat precum Francisc i-a iritat pe unii doar pentru că a spus că inegalitatea economică ucide. Așa cum i-a enervat pe alții doar pentru că a spus un alt adevăr simplu: că ce se întâmplă în Gaza e un măcel.
A existat și tendința de a-i atribui Papei mai mult curaj și intenții decât a putut să aibă din acea poziție. Până și ateii au ridicat o sprânceană de admirație când papa a lăsat portița raiului deschisă și pentru ei, subliniind că până la urmă păcatele și faptele bune sunt evaluate pentru toți la fel. Însă un cap bisericesc, oricât de deschis ar fi, nu poate vorbi pentru toată lumea. Mai interesant e să vedem de ce au ajuns până și ateii să-și pună speranțe în Papă. Pentru că liderii politici au alunecat cu toții în groapa reacționarismelor și conservatorismelor. A rămas cam singur într-o mare de idei retrograde, într-o plină ofensivă a dreptei extreme de toate felurile.
Dacă e vreo lecție importantă lăsată de Francisc aceea este necesitatea de a gândi curajos soluții „interzise”. Criticile anticapitaliste sunt normale, nu sunt vreun exotism, radicalism. Inclusiv extrema dreaptă se ridică din nemulțumirea față de un sistem economic nedrept, numai că soluțiile ei sunt gândite pentru protejarea miliardarilor, nu pentru tragerea lor la răspundere. Extrema dreaptă are doar obsesia de a se alia cu ăla mai puternic (că-i zice Trump, Musk, Putin, nu mai contează) pentru a le da în cap slabilor, că vor fi fiind ei săraci, femei, gay, migranți latino-americani etc. Nu avem organizare politică serioasă nici la noi, nici în Vest pentru contracararea unui sistem economic abuziv de pe poziții de stânga. Papa nu a fost asta, dar mulți au sperat în el ca și cum ar fi fost asta. Toți dușmanii ultraconservatori l-au urât din cauza acestei speranțe trezite în milioane de oameni.
N-a fost Francisc vreun anticapitalist, vreun critic radical al unui sistem care a produs mai mulți miliardari decât bunăstare, dar măcar a dat speranță. Lecția pe care o lasă e că nu există sistem nedrept care să nu poată fi schimbat, reformat. Depinde doar de noi. Așa cum depinde de noi ca, din revolta față de nedreptăți, nu cumva să devenim mai nedrepți. Aici ne aflăm acum. Ăia care se plâng de sistem, dar susțin miliardari care îi vampirizează nu au înțeles lecția. Așa cum se înșeală și cei care vor să păstreze un sistem nedrept ca să preîntâmpine alt sistem nedrept.
Francisc a trimis mesajul clar că nu trebuie să existe frică de politică, frică de putere economică, lucru care i-a îngrozit pe conservatori. Dintre ultimele fotografii, una este cu precădere tristă, cea alături de J.D.Vance, vicepremierul american, catolic conservator din linia acelora fix care-l urau în secret pe Francisc. A ținut musai „să se tragă în poză cu Papa”. Francisc nu s-a mai putut apăra. E un semn și legat de urmașii conservatori care se bat să-i ia locul acum. Fotografia e fioroasă și pentru că ne arată un om bun care a murit și un tânăr de viitor care întruchipa tot ceea ce a înfruntat Francisc, lipsa de empatie, violența, lăcomia fără limite, demagogia.
