Cum trăiește o țară fără curent. Un scriitor, un sociolog, un istoric și un economist din Moldova explică pentru Libertatea ce e de învățat din criza energetică de peste Prut

Ironia sorții face că aseară, în timp ce Republica Moldova era în întuneric, eu mă uitam la ultimul spectacol marca David Schwartz – Energie vitală, dedicat problemelor energetice globale, iar un capitol era dedicat sistemului energetic din Republica Moldova. Un spectacol lecție – voi reveni.

Războiul din Est ne-a arătat fragilitatea și ne-a reamintit cât de vitală este energia pentru omul modern. Alături de Ucraina, care e de ceva vreme aproape în totalitate fără acces la energie, a intrat în beznă și Republica Moldova.

Mă uit pe rețele: bateriile telefoanelor încă nu sunt descărcate, rețeaua încă funcționează. Discut cu prietenii, rudele și cei apropiați. Primesc fotografii. Lampa prietenului Vitalie deja este aprinsă – se pregătește de noapte.

Fără lumină

Amicul, scriitorul și actorul Ronin Terente scrie: 

„Fără lumină. Fără trolee, fără transferuri, fără filme la cinematograf și fără filme acasă, fără baterie la telefon, fără contoare și fără cumpărături, fără apă caldă și fără căldură, fără internet, fără McDonalds și fără KFC, fără ascensor, fără mașină de spălat și fără haine curate, fără semafoare și fără siguranță pe străzile de la periferii, fără lecții și fără evenimente, fără fitness și fără psiholog, fără notar, fără bere rece la frigider, fără fotbal, fără repetiții și fără salariu, fără mașini electrice, fără muzică și fără zboruri, fără generator și fără fast food, fără operații urgente și fără plombă nouă, fără…, fără lumină.

Primele ore faci glume despre indecențe în întuneric și cine e ultimul stinge lumina, însă după vreo 24 ore (ți se descarcă toate bateriile) nimic amuzant n-ar mai rămâne, pentru că viața modernă depinde de priza din colț și întrerupătorul din stânga, mai mult decât ne-am putea imagina. Vecinii noștri trec prin asta…”.

Prioritatea – independența energetică

Vorbesc cu prietenul Vitalie Sprinceană, cunoscutul sociolog și activist redactor la platzforma.md. El sintetizează cam așa: 

„Bancomatele nu lucrează. Nici semafoarele, nici troleibuzele. Nici ascensoarele. Nici aparatele de cafea, nici aparatele de casă. Telefonul e la 50 %, dar se descarcă. Încălzire nu e. Datele mobile merg cu greu, apelurile telefonice nu merg deloc. Laptopul are vreo 20% și se descarcă și el. Știu, e o situație excepțională. Sau, mai degrabă, e o situație normală, dacă reieșim din starea reală a lucrurilor în Moldova…

Nu avem energie electrică pentru că… Ucraina nu are să ne dea și nouă. Aici ar trebui să ne întrebăm: de ce în 30 ani nu am făcut nimic ca să ne asigurăm independența energetică a țării?

Mai e și un alt moment – legat de prezent și viitor. Că tot îi aud pe unii miniștri care îi dau cu digitalizarea, experți care «luptă cu dezinformarea» pe frontul energetic etc. Fraților, digitalizarea și orice alte chichițe cu gadgeturi interconectate stă pe o chestie simplă – rețea de generare, furnizare și distribuție a energiei electrice. Pe care noi nu o avem. Și toate planurile voastre grandioase de cibernetizare și digitalizare se opresc în sârma goală prin care nu curge curent. 

Guvernul asta trebuie să creeze – un plan de independență energetică a țării în următorii 5 ani. Eoliană, pe biogaz, biomasă, celule fotovoltaice, nucleară. 

Asta ar trebui să fie visul cel mare. Și programul de guvernare”.

Care ar fi lecția?

Istoricul și amicul George Damian, un bun cunoscător al situație din Republica Moldova, îmi explică destul de clar această situație. Explicația lui sună cam așa:

„Acum devine evident nivelul de integrare al Republicii Moldova în spațiul ex-sovietic, dependența profundă a spațiului dintre Prut și Nistru de Ucraina și Federația Rusă. Atacurile rusești din Ucraina afectează direct Republica Moldova, distrugerea sistemului de alimentare cu electricitate de la Kiev produce pene de curent la Chișinău. Nu e clar ce se întâmplă cu alimentarea cu gaze naturale, dar indiferent de cauze, ce se întâmplă în Ucraina afectează Republica Moldova.

Abia cu prilejul acestui război conștientizăm de fapt că Republica Moldova este mai degrabă legată de Ucraina decât de România. Asta după 30 de ani de la dizolvarea Uniunii Sovietice. Și nu este vorba doar de electricitate, sunt mult mai multe urzeli prin care Republica Moldova este întrețesută în spațiul fost sovietic. De fapt acum ne dăm seama de acest lucru, de interdependența profundă a acestui spațiu și de faptul că abia acest război sfâșie țesătura profundă a fostului imperiu.

Ar putea fi un bun prilej de introspecție pentru clasa politică românească, să încerce să înțeleagă unde a greșit în ultimii 30 de ani în legătură cu Basarabia și care au fost actorii și mecanismele care au menținut Republica Moldova în țesătura fostului imperiu sovietic. În care parte înclină balanța? Nu a fost România destul de atractivă sau atracția fostului imperiu a fost mult mai mare și relația cu acest spațiu mai profitabilă?

Poate că acum e momentul să regândim totul: atât guvernanții din România, cât și cei din Republica Moldova”.

Ce facem cu speculanții energetici?

Privind spre politica energetică a Uniunii Europene, văd cum Federația Europeană a traderilor de energie (EFET) se opune categoric oricărei plafonări a prețului gazului. Citez: „Chiar o intervenție de scurtă durată pe piețele de gaz va avea consecințe severe și ireversibile și va conduce la pierderea încrederii piețelor că prețul gazului este cunoscut și transparent”. 

Cum e posibil ca nouă, cetățenilor să ni se ceară restricții, economisiri, iar acestor speculanți, care au aruncat prețurile în aer făcând profituri uriașe pe bază speculativă, să li se permită orice?

Economistul Andrei Mocearov bun cunoscător al situației pieței energetice, taxează dur:

„Pentru acești escroci, care au speculat fără rușine, prețurile care au ajuns în august la valori de peste 300 de euro/MWh, adică echivalentul a peste 500 de dolari/baril de petrol, sunt transparente și normale. Nu își mai pot face meseria dacă piața nu le dă prețul ăsta.

Huliganismul economic al acestor baroni cinici ai unor pesudopiețe are însă un complice major: Comisia Europeană, în frunte cu Ursula von der Leyen și comisarul estonian pentru energie, Kadrin Simson, care au propus o plafonare la mișto, în sfidarea cetățenilor europeni. E atât de nerușinată propunerea Comisiei Europene încât chiar și think tank-ul Bruegel, apropiat de regulă de ideile Comisiei, a calificat propunerea ca fiind «a joke no-cap».”

Iată unde am ajuns. Și e un moment important, în care totul trebuie regândit. Căci energia este vitală, tot mai vitală. 

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE