De ce avem, zi de zi, de 30 de ori mai mulţi morţi COVID-19 decât Ungaria, Suedia, Italia sau Austria. Întrebările la care trebuie să răspundă autorităţile

România conduce detaşat un clasament al numărului de decese COVID-19 raportat la populaţia ţării. Cifra vine dintr-un raport epidemiologic al Centrului European de Control şi Prevenţie a Bolilor, pentru ultimele două săptămâni.

Cu 3,1 decese COVID-19 la suta de mii de locuitori, România este ţara din UE cu cei mai mulţi morţi de COVID-19 raportat la populaţie, în ultimele două săptămâni. Spre comparaţie, ţări ca Italia sau Germania au 0,1 decese la 100.000 de locuitori. 

Acest număr al deceselor din ultimele două săptămâni nu dă doar măsura epidemiei dintr-o ţară într-un anumit moment în timp, ci şi măsura performanţei sistemului medical în lupta cu virusul. 

Francezii au mai multe cazuri noi, dar în România ai de 10 ori mai mari șanse să mori

Dacă ne uităm la numărul de cazuri noi diagnosticate, de pildă, România a înregistrat, în aceeaşi perioadă de timp, 84,4 cazuri noi la suta de mii de locuitori, pe când Franţa: 96,6 cazuri noi la suta de mii de locuitori. În schimb, dacă ne uităm la numărul deceselor, francezii stau de 10 ori mai bine: cu 0,3 decese la 100.000 de locuitori. 

Boala cu care europenii se confruntă este aceeaşi. Şi atunci, ce explică o astfel de diferenţă colosală în ceea ce priveşte mortalitatea?

Recomandări

Imobiliare.ro: Chiria medie a ajuns la 550 de euro pentru un apartament de două camere. Studenții scumpesc piața cu 20%

Nu ajunge să spunem: noi oricum suntem bolnavi

Chiar dacă, tradiţional, România s-a aflat pe ultimele locuri din UE la majoritatea indicatorilor ce ţin de sănătate şi performanţa sistemului sanitar (orice raport “Health at a glance” poate servi drept dovadă), o cifră care spune, practic, că stăm “de 30 de ori mai rău” rămâne şocantă. 

COVID-19 este o boală nouă, încă neînţeleasă pe de-a-ntregul şi pentru care opţiunile de tratament se calibrează din mers, pe măsură ce căpătăm o mai bună înţelegere asupra ei. În lipsa tratamentelor specifice, medicii lucrează cu tratamente dezvoltate pentru alte afecţiuni, iar ghidurile sunt actualizate din mers, pe măsură ce practica clinică informează teoria. 

Sigur că parţial ratele diferite de mortalitate ale ţărilor din Europa sunt explicate de contextul peste care a venit pandemia: îmbătrânirea populaţiei, precum şi prevalenţa bolilor cronice care vulnerabilizează mai mult un pacient în faţa COVID-19. Dar şi cât de bine îşi cunoşteau şi gestionau oamenii aceste boli până la izbucnirea primelor focare.

Însă aceşti factori nu pot oferi decât o explicaţie parţială. Pentru o cifră de 30 de ori mai proastă decât a Austriei sau a Suediei, este nevoie de ceva mai mult. 

Recomandări

Subiecte Istorie BAC 2024, sesiunea de toamnă. Ce le-a picat elevilor la proba obligatorie a profilului la Bacalaureat

În faţa COVID-19, sistemele medicale din toată lumea sunt egale în ceea ce priveşte informaţia disponibilă pentru înţelegerea virusului. Informaţie distribuită în cel mai scurt timp posibil, şi publicată accelerat acolo unde s-a putut, dat fiind contextul particular reprezentat de pandemie. 

Egali suntem şi în ceea ce priveşte timpul lung de aşteptare până la dezvoltarea vaccinului sau a tratamentelor specifice. 

Diferenţa între performanţele obţinute de diferite sisteme de sănătate în pandemie nu o dau decalajele de acces la tehnologie medicală de ultimă oră sau expertiză înaltă într-o specialitate a medicinii inegal dezvoltate pe glob.

Vina aruncată la oameni nu e o explicație!

Diferenţa se vede, în primul rând, la felul în care folosesc aceste sisteme medicale resursele pe care le au la dispoziţie. Cu alte cuvinte, acolo unde nu accesul la hi-tech medical sau medici cu o înaltă pregătire într-o arie chirurgicală face diferenţa, managementul – de la cel mai înalt nivel, de la centru, până la firul ierbii, în fiecare secţie implicată – o va face.

Întrebat dacă a discutat cu ministrul sănătăţii despre numărul mare de decese COVID-19, Klaus Iohannis a arătat din nou cu degetul înspre populaţie, cu clasicul mesaj de responsabilizare civică: mască, igienă, distanţare. 

Recomandări

Subiecte Matematică BAC 2024, sesiunea de toamnă. Ce le-a picat elevilor la proba obligatorie a profilului la Bacalaureat

Apoi, şi-a întors degetul spre PSD – ale cărui acţiuni ar fi creat senzaţia că boala nu e atât de gravă. Cu alte cuvinte, cele două puncte pe care le-a atins mai orice discurs prezidenţial de la startul pandemiei. Niciuna dintre explicaţii nu ţine.

Dacă cetăţenii nu au respectat îndeajuns măsurile de protecţie, asta poate fi o justificare pentru dimensiunea în sine a epidemiei în României. Dar, câtă vreme ţări care au un număr triplu de cazuri diagnosticate, cum este Spania, au şi de 3 ori mai puţine decese COVID-19 (tot în ultimele două săptămâni), performanţa dezastruoasă nu mai poate fi pusă doar pe seama rebeliunii oamenilor.  

Nu avem date și nici nu suntem preocupați să le avem

Că lipseşte o explicaţie specifică pentru mortalitatea ridicată poate fi, încă, de înţeles. Pentru o explicaţie înrădăcinată în dovezi, trebuie făcute studii, analize, rapoarte. Autorităţile nici măcar nu vorbesc însă despre nevoia acestor studii sau găsirea unei explicaţii, nici despre posibile ipoteze de lucru ce trebuie testate.

Fără a avea pretenţia de a face o listă exhaustivă, acestea sunt câteva întrebări la care, dacă nu acum, ci în cel mai scurt timp, autorităţile ar trebui să aibă un răspuns:

1. Care a fost timpul mediu de spitalizare al pacienţilor morţi de COVID-19 în România?

Când informările de presă aduceau date, deces cu deces, despre fiecare caz în parte, aflam că majoritatea acestor oameni fuseseră diagnosticaţi fie după moarte, fie cu o zi, două înainte să moară. Cum s-a schimbat acest aspect astăzi? Cât de repede ajung să fie spitalizaţi şi trataţi pacienţii cu infecţii grave, astfel încât să le fie sporite şansele de supravieţuire? 

2. Câţi dintre pacienţii morţi de COVID-19 sunt oameni care au dobândit infecţia cu noul coronavirus în spital? 

Câţi dintre ei erau deja internaţi pentru alte boli grave, când au luat noul coronavirus din spital, din cauza nerespectării regulilor nu în stradă, ci în sânul sistemului sanitar?

3. Câţi dintre morţii de COVID-19 au avut o altă infecţie asociată actului medical, cele care se numeau infecții nosocomiale?

Câţi au luat, din spital, din secţia ATI, o bacterie rezistentă la tratament, care le-a compromis şi mai mult sistemul imunitar? Când Libertatea a cerut Ministerului Sănătăţii şi Institutului Naţional de Sănătate Publică aceste date, încă din luna mai, autorităţile au recunoscut că nu există o astfel de centralizare. Ba mai mult, la momentul respectiv cele mai recente date privind infecţiile nosocomiale erau pe primele 9 luni din 2019. 

4. În ce măsură se respectă în mod uniform pe teritoriul ţării aceleaşi protocoale de tratament pentru pacienţii cu COVID-19?

Din mărturii adunate de la pacienţi sau familii, ştim că felul în care un pacient cu COVID-19 este tratat diferă – şi nu în funcţie de severitatea infecţiei – de la oraş la oraş, ori de la spital la spital în cadrul aceluiaşi oraş. 

Încearcă autorităţile să vadă dacă oamenii pot primi cele mai bune îngrijiri posibile, indiferent dacă sunt internaţi la “Balş” sau la un spital municipal modest? Ştim dacă, în funcţie de manifestarea infecţiei, primesc aceleaşi medicamente? 

În ce măsură s-au respectat protocoalele şi cu ce rezultate? Şi de ce nu s-au respectat?

Dacă este adevărat că avem, ca popor, o relaţie problematică cu regulile, aşa cum, în fond, spune şi preşedintele Iohannis când vorbeşte, indiferent ce este întrebat, despre respectarea distanţei şi purtarea măştilor, la fel de adevărat că acest dispreţ faţă de reguli îşi arată cel mai bine toxicitatea în spitale. 

Cei care au spus explicit că sunt guvernatorii pandemiei, președintele Iohannis și premierul Orban, nu pot lăsa tot pe ministrul Tătaru când e vorba de consecința și parametrul ultim: viața umană.  Cifrele ne arată că facem ceva greșit ca sistem!

Spitalele nu respectă regulile

Acolo, regulile de ghidare a practicii, informate de dovezi ştiinţifice, înseamnă tratarea celor mai mulţi pacienţi cu cele mai bune tratamente disponibile pentru ei în prezent. 

Acolo, regulile înseamnă curăţenie şi creşterea protecţiei în faţa infecţiilor nosocomiale. Acolo, regulile înseamnă şanse mai mari de supravieţuire. 

Dar aceleaşi spitale funcţionează, nu de ieri, de azi, de ani buni nu atât pe reguli ghidate de dovezile ştiinţifice, cât mai mult pe compromisuri ghidate de nevoi reale sau direct de prietenii, interese corupte ori dictatura “marilor profesori”.

În astfel de matrici strâmbe, nu mai pare greu de înţeles de ce un virus care ar trebui să fie, în linii mari, la fel de periculos pentru noi sau pentru germani ori austrieci, omoară în aceste săptămâni, proporţional de 30 de ori mai mulţi români. 

Urmărește-ne pe Google News