Despre perversiuni | Cum ne învață niște șarlatani să fim smeriți
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Am tot auzit că facerea de bine trebuie să fie, domnule, un lucru discret, ascuns, o chestie pe care o faci pentru sufletul tău și de care nu ar trebui să știe nimeni. O chestie de care numai Dumnezeu să știe și, dacă e posibil, nimeni altcineva.
Cumva, a prins și la mine. Zeci de ani am ajutat mai ales copii, dar și destui adulți în dificultate fără să spun nimănui. Am interiorizat rușinea de a nu vorbi despre facerea de bine. Știu mulți oameni senzaționali care au făcut înzecit mai mult decât voi face eu în aceeași situație.
Am fost niște idioți.
Societatea noastră e roasă de corupție și plină de sociopați. La televizor avem, în fiecare zi, zeci de nemernici care nu au nici un fel de problemă să vorbească despre binele comun. Dumnezeu e folosit la greu de gurile unor mafioți de o mârlănie înfiorătoare.
Politicienii noștri, probabil cel mai strident exemplu pentru mine este arătarea de Sectorul 5, se laudă în fiecare zi cu “lucrurile bune” pe care le fac din banii publici. Lucruri care, desigur, îi îmbogățesc pe ei și prietenii lor, și ne sărăcesc pe noi, restul.
Ipocrizia celor gălăgioși
În mod ironic, asta cu smerenia când vine vorba de generozitate, voluntariat, ajutorul celorlalți - vine fie de la impostori cu straie preoțești care nu pot să trăiască fără șofer și Mercedes, fie de la oameni care în viața lor s-au ajutat doar pe ei, rudele și amantele lor.
Facerea de bine nu este nici furt, nici înșelătorie și nici ipocrizie, așa că nu există nici un motiv să fie secretă. Chiar din contră, ar trebui să promovăm la greu, în fiecare zi, faptele bune, căci în acest moment șmecherii, mafioții, curvele de ambele sexe și nebunii sunt modelele noastre.
Câți dintre politicienii noștri de vârf sunt cunoscuți pentru lucrurile foarte bune pe care le-au făcut înainte de a intra în politică sau în timp ce au fost în politică pentru alții din banii și timpul lor?
Și, nu, nici ceea ce face Becali nu înseamnă facere de bine. Dacă tu ai furat, ai înșelat sau te-ai folosit de prostia altora și te-ai îmbogățit, și folosești o minusculă parte din acei bani pentru a face bine și a-ți spăla imaginea, nici ăsta nu e un model care merită promovat. Așa cum nici Dan Voiculescu sau Soros nu sunt.
În perioada asta de supercriză, liderii noștri politici dovedesc că au charisma unor cizme, fiind incapabili să ne inspire în vreun fel. Câți dintre oamenii noștri “mari politicieni” dau dovadă acum de curaj sau că au ceva special care să justifice pozițiile lor?
Pierdut empatie, o declar nulă
Președintele are un discurs de tocilar care a ajuns chelner și ne prezintă rar și prost un meniu pregătit de alții și pe care nu l-a gustat în viața lui. Cotroceniul are un spațiu enorm, în timp ce sunt câteva zeci de mii de oameni și mai ales copii care stau în condiții mult mai proaste ca într-o pușcărie. Copii care nu au nici computere și nici internet să poată să continue școala. Copii ai căror părinți nu sunt capabili să le fie părinți și care au nevoie de modele bune. Lipsa de empatie a marelui profesor pentru situația lor este pentru mine singurul lucru într-adevăr extraordinar când vine vorba despre Klaus Iohannis.
Orban este un politician cel mult mediocru, iar simfonia de pupincurism a liberalilor din jurul lui este năucitoare, mai ales în ultima perioadă. Discursurile lui sunt la limita penibilului și nimic, dar nimic din ceea ce spune nu este remarcabil în sens pozitiv.
Liderii PSD par a fi o combinație de catastrofe, viitori pușcăriași, șmecherași de cartier și țoape, așa că din partea lor nici măcar nu există așteptări. Chiar dacă ar fi loviți brusc de streche și s-ar trezi că în mod cinstit ar vrea să ajute, Ciolacu, Firea, Bădălău, Olguța sunt prea slinoși pentru a inspira încredere.
Generația nouă de politicieni nu este nici ea, la vârf, deloc inspirațională. Oportuniștii, guralivii și scandalagiii superficiali par a fi mult mai vizibili decât oamenii într-adevăr buni care au ales să facă în ultimii ani politică. Nici unul nu pare a fi capabil să fie mai mult decât mediocru.
Vinovați suntem noi
Vina, din păcate, este a noastră. Noi, cei care am crezut în Constantinescu, un fanfaron plin de ifose, și mâna lui dreaptă, Ciuvică, că vor aduce România pe un drum bun. Cei care am văzut în Ciorbea un om cinstit și competent. Noi, cei care am făcut un idol din Băsescu, un turnător cu un tupeu sinistru, remarcabil prin felul în care și-a promovat fiica, o tută, în Parlamentul European.
Atât timp cât oamenii într-adevăr buni vor fi sfătuiți să stea pe burtă, să fie smeriți și departe de politică, atât timp cât politica va fi văzută ca arta de a minți cu tupeu și de a trăi fără coloană vertebrală, atât timp cât televiziunile vor promova în fiecare zi scandalagii și nesimțiți, vom fi conduși de mafioți sau de mediocri insipizi.
Nu facerea de bine este sado-masochism sau perversiune, ci așteptările noastre cretine că oamenii într-adevăr preocupați de binele celor mai mulți trebuie să se ascundă cât mai bine de orice fel de publicitate. Politica și ONG-urile ar trebui să aibă același scop, acela de a face cât mai mult bine pentru cât mai mulți.
Majoritatea așteptărilor noastre de la politică sunt, din păcate, pervertiri. Și din cauza lor, democrația noastră se aseamănă din ce în ce mai puțin cu zeița dreptății și din ce în ce mai mai mult cu o prostituată obosită de pe centura Bucureștiului.
