Despre școală, fără ipocrizie. Cum a fost corectura la simularea digitală? Observații de la firul ierbii ale unui profesor de limba română

Cum funcționează? Profesorul primește un cont pe care îi sunt repartizate lucrări din toată țara, de oriunde altundeva decât din județul unde predă. Corectezi, salvezi, mai corectează altcineva încă o dată, dacă e diferență de mai mult de un punct între note, intervine o nouă comisie. Digitalizarea corecturii va face și mai precisă evaluarea, s-ar zice. Dar am vorbit cu unii colegi mai experimentați. Lucrurile nu-s chiar așa: și acele consultări din comisii de corectare nedigitale însemnau, de fapt, educarea profesorilor. Acum cum îi înveți să corecteze cum trebuie? Că e și asta o deprindere cu provocări serioase.

Una peste alta, să spunem că elevul beneficiază de mai multă neutralitate prin digitalizare. Profesorii doar implementează în program răspunsurile greșite. Baremul e din ce în ce mai standardizat, oricum nu prea mai era loc de „subiectivism”. Câștigul net al corecturii digitale e altul: am reușit să văd astfel lucrările unor elevi din toate colțurile țării. Am recunoscut marile probleme de la clasa mea de a 8-a. Sunt universale. Cititul, înțelesul textului, dar mai ales neîncrederea în sistem profund: practic, aruncatul foii semigoale, refuzul de a mai intra în joc. Îi înțeleg pe acești copii: nu mai înghit vrăjeala cu educația cât timp ei văd în jur anchilozare socială, merite neîncurajate, muncă brută plătită prost, sărăcie, combinații, privilegii.

Recomandări

UE declară război Beijingului în cazul subvențiilor pentru firmele chineze. „Am devenit dependenți de gazele rusești. Să nu repetăm greșeala cu China”

Categoriile de elevi par a fi trei, mari și late. O largă pătură de elevi care au stat la examenul ăsta pentru că li s-a impus. Miza pentru ei e zero, nici măcar nu s-au chinuit să ia câteva zeci de sutimi acolo unde se dau oricum. Pentru că, da, acest test, așa cum e el făcut, poate aduce o notă de 6-7 fără să înveți nimic, doar scrii ceva pe acolo.

Mai sunt apoi cei care aspiră să treacă de la 7 la 8. Au mai învățat câte ceva. Nu au limbajul dezvoltat, greșesc ortografia frecvent, dar măcar își doresc. Aceștia sunt cei mai puțini, „mijlocul” e slab reprezentat, așa cum văd și în clasele mele din rural.

Mai sunt apoi o zecime care se zbat între 9 și 10. O minoritate sunt evident formați bine, talentați, simți din formulări simple și logice. Cei mai mulți reproduc șabloane, celebrele șabloane care se vând la meditații și pe care le urăsc sincer, dar care chiar sunt o cale sigură spre succes. Meditațiile și șabloanele sunt produse de examene standardizate aiurea. La presiunea părinților și a profesorilor care vor rezultate clare pentru o cheltuială pe măsură. Copiii foarte educați sunt aproape ținuți în frâu, nu cumva să devină prea creativi, și li se cere să bifeze cu grijă stereotipuri triste. Asta în timp ce pretindem că dăm pe afară de creativitate în programe școlare.

Recomandări

Culisele planului privind retragerea lui Piedone. Negocieri la cuțite între PSD și partidul lui Dan Voiculescu

Am corectat șaizeci și ceva de lucrări. Mă uit pe rezultate, par deci smulse din Eurostat. Mulți sub 4, destul de mulți care se zbat să sară de 9, foarte puțini la mijloc, un mijloc incert care nu ne arată decât inegalități sociale, nu neapărat școlare.

Școala înregistrează probleme, nu le produce

Statisticile de tot felul ne spuneau deja lucruri foarte clare (le-am mai comentat). Cel mai înfricoșător e mărirea inegalităților materiale care se manifestă direct în educație. Educația nu mai e ascensor social. Nu mai e ca în anii 90 ai adolescenței mele o ultimă șansă de evadare dintr-un mediu social precar. Educația e o bucată din statut, dintr-o situație materială deja bună. E o confirmare, nu o șansă. Și asta se vede imediat: cei din mediile sărace și-au găsit, sau se păcălesc că și-au găsit, alte modalități de reușită, cei din clasele de mijloc bagă meditații la greu și-și școlesc bine copiii, bagă capital și, în general, iese cu profit.

Recomandări

Zeci de mii de români, așteptați pe Litoral în minivacanța de 1 Mai și Paște. În străinătate, Grecia și Turcia sunt în top: „Turcii au învățat să facă ouă roșii pentru noi”

Principala problemă stă deci în afara școlii. Lumpenizăm și ghetoizăm sărăcia. Milioanele plecate în afară sunt tratate uniform. Statul nu înțelege nimic. Recent, Ministerul Educației a făcut o obsesie din a aduna date cu copiii rămași fără părinții plecați la muncă în străinătate. Asta trebuia să facă acum 15-20 de ani. Între timp, și „plecatul” ăsta s-a diversificat. Există o febră a plecatului sezonier (nu mai sunt joburi bune permanente). Am copii la care părinții pleacă de 3-4 ori pe an.

Milioane de oameni nu mai văd în educație o speranță, școala e doar un loc unde te duci să mai iei o bursă, unde e ceva căldură iarna și cam atât.

De cealaltă parte, ai o plajă de vreo 10-15% pentru care educația e miza supremă. Ăștia sunt mult mai buni și mai maturi decât media adolescenților „de pe vremuri”. Știu limbi străine, știu să scrie interesant, citesc mult. Și pe ăștia îi oropsim cu evaluări de gâgă venite din obsesia standardizării evaluării. Iar obsesia evaluării vine din faptul că părinții sunt îndemnați și educați să-și vadă copiii ca niște start-upuri – bag bani în ei, îi bag la liceu bun, la liceu trebuie să-i îndop cu șmecherii ca să ia toate sutimile la examene ușoare de bac sau evaluare.

Aceste examene au căpătat o importanță foarte mare oricum tot pentru că e o goană nebună după statut și frică de ghetou educațional – unele școli sunt doar adăpost temporar pentru adolescenți cărora tot mediul le predă altceva: n-avea încredere în stat, școală, carieră, tu poți face bani acum din muncă cu ziua, din munci rapid învățate, din raiduri în străinătate cu câte un job epuizant sau umilitor care-ți scoate hrana pe câteva luni.

Copiii care nu citesc

De fiecare dată când se constată cât de slab educată iese o parte din populația școlară vine cea mai enervantă categorie, moraliștii. Păi dacă stau pe TikTok, păi dacă nu citesc, păi dacă profesorii sunt proști? Sunt sătul de „analize” în care se arată, de fapt, că autorul e foarte deștept și restul proști de bubuie. Du-te și dă o titularizare, dacă ești șmecher (iar îndemnul e și pentru tot felul de universitari care sunt și ei apucați de spasme că le vine „material prost” din liceele țării). Nu e un examen ușor, e stupid conceput (mai ales asta îl face greu), nu sunt posturi, dar e o piață dură a muncii, nu e o glumă.

Criză de profesori calificați este în științele exacte. Nu e întâmplător. Am avut două decenii de gaură în profesii tehnice hipercalificate (ingineri, medici), că doar am redus statul, am ținut salariile foarte jos. În afară de IT, și nici acolo, nu am încurajat hipercalificări. Normal că s-a pierdut obiceiul alergăturii după calificări în științe exacte. Acum e nevoie iar de ei, dar ajustarea nu vine de la sine.

Nu se mai înțeleg textele ca lumea. Corect. Nu se citește. Incorect. Nu se citește la nivel de masă. Un procent serios de cititori a rămas însă. Problema e alta, mi se pare, că nu se consumă cultural la modul general – arte vizuale, spectacol, film etc. Cultura de masă e net învingătoare cu tot ce are ea mai ieftin, mai plin de excitanți stupizei, e ultracomercială. Că doar guvernul i-a dat bani și lui Selly ca să reușească în film…

Cât despre concurența cu interlopi cu pupile dilatate pe rețele de socializare e o stupizenie în sine. Nu trebuie să mă adaptez eu la astfel de realități, trebuie să ne dezadaptăm copiii de la singura schemă de reușită promovată public: combinația. Meciul cu internetul e pierdut dacă nu-i învățăm să-l folosească în mod expert. Vin generații care se documentează foarte prost cu resursele alea din ce în ce mai bune stocate de pe net. Adică, în 10 ani le vom da voie cu telefoanele în examen și nu vor reuși să adune punctajele dorite.

Resursele didactice digitale sunt un dezastru. Fie sunt privatizate și „supervizate” de Ministerul Educației, fie nu se încurajează cu nimic producție centralizată și serioasă de digital didactic care să nu fie ultra „gameificat”, destinat numai prezentărilor de pe la școli de vară. La română, de exemplu, nu ai ediții serios editate de clasici. Nu ai materiale de bază, făcute cu simț de răspundere, dar ai plătit contracte pentru milioane de tablete care deja și-au dat duhul.

Soluții

În școală avem probleme cu mode tembele care fisurează relațiile profesor-elev: prea multă „dezvoltare personală”, joc și „creativitate” ne arată fix inversul, o mare prefăcătorie. Trebuie standarde mici de atins clar: citit, scris, înțeles text la română.

Trebuie diversificată evaluarea! Obsesia cu standardizarea e, de fapt, obsesia claselor de mijloc superioare de a-și ține copiii neamestecați cu săracii/ratații României, lăsați de izbeliște cu milioanele de un stat prea minimal. Trebuie să evaluăm la mai multe materii, trebuie să evaluăm în timp, trebuie să evaluăm oral mai mult, trebuie să urmărim evoluția copilului mult mai atent, nu doar capacitatea lui de a se concentra să tocească trei lulele, trei surcele pentru bac sau evaluare.

Cel mai important, trebuie să readucem speranță în mediile sociale periferice: educația poate să-ți aducă și altceva decât cel mult un carnet de șofer. Asta se poate face doar cu mărirea orelor acordate de stat copiilor – ore de educație, de sport, de integrare socială în general.

Cel mai important: nu mai judecați la grămadă, judecați pe medii sociale, zone, pe materii de studiu, fiecare cu problemele ei (un singur exemplu: insistăm cu predatul francezei masiv, când noi avem copii care vorbesc natural spaniolă și italiană). Apoi, trebuie impuse examene diferențiate și lucru diferențiat cu elevi, în funcție de aptitudini și urgențe. Și, mai ales, terminați cu „vinderea” educației ca business, ca rețetă de succes de produs angajați ieftini și buni. Educația nu vinde cariere garantat, doar ne face viața mai bună împreună, cam asta era ideea de bază. 

Urmărește-ne pe Google News