Jurnal de voluntar. Am lucrat la construirea unui centru medical care sper să nu fie folosit vreodată

Jurnalista Andreea Moisil s-a alăturat voluntarilor care au lucrat la compartimentarea spațiului și la montarea dulapurilor și a povestit pentru Libertatea cum arată lucrurile pe un ”șantier” de luptă împotriva virusului.

Timp de o lună, am privit paralizată cum se mobilizează în moduri productive oamenii din jurul meu. De la grupuri pentru justiție locativă, care cer suspendarea plății chiriilor în perioada asta în Cluj, la cei care atrag atenția asupra imposibilității respectării condițiilor de carantină dacă nu ai un adăpost, apă curentă sau condiții omenești de trai, până la grupuri care livrează mâncare și medicamente bătrânilor singuri, parcă toată lumea făcea ceva să ajute.

Fără să fi căzut în fatalism sau disperare, creierul meu nu putea procesa schimbările majore pe toate planurile: cursuri și teme online, dezinfectat absolut toate cumpărăturile, spălat excesiv pe mâini, știri non-stop despre evoluția COVID-19, teorii ale conspirației și remedii naturiste care mai de care mai aiuristice, tăieri masive de păduri, tăieri masive de drepturi, abuzuri ale poliției, amenzi date la normă, ruina tot mai vizibilă a statului.

După o lună, parcă au devenit toate firești. Am simțit că redevin funcțională, astfel încât am reușit să mă implic într-o acțiune de voluntariat.

Recomandări

România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”

Primul pas

Într-o zi, scrollam absentă pe Facebook și mi-a sărit în ochi un apel de voluntariat, postat de un prieten activ în grupul „Vă ajutăm din Cluj”, legat de pregătirea unui centru de suport medical pentru pacienți cu forme ușoare și medii de COVID-19, în Sala Polivalentă din Cluj. N-am stat mult pe gânduri și m-am înscris: nume, prenume, CNP, prezența simptomelor specifice sau nu, călătorit în afară, tot tacâmul, ”câte ore poți ajuta?”, ”în ce zile?”.

Am fost adăugată pe un grup de discuții unde ni s-au lămurit toate întrebările:

• Primim mănuși și măști
• Vom fi dezinfectați riguros și periodic
• Primim un sandviș și apă
• Ne luăm haine de lucru
• Ne luăm temperatura de două ori pe zi, două zile înainte de acțiune și dacă totul e în regulă, ne prezentăm la treabă

Zilele alese pentru acțiune erau vineri și sâmbătă, urma să fim aproximativ 30 de voluntari. Părea mult de muncă.

Întâlnirea cu primăvara

Am mers vineri dimineața la 10.00, când urma să ne strângem toți voluntarii la Sala Polivalentă. Deși locuiesc în zonă, drumul meu spre cumpărături nu trece pe lângă Someș.

Când am ajuns pe podul care mă despărțea de locul de întâlnire și am văzut râul, mi-au dat lacrimile. Nu îl mai văzusem de o lună, iar în ziua aceea era curat, fără gunoaiele care curg periodic din Florești.

Recomandări

Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime”

Pentru cinci minute am trăit cu toate simțurile primăvara: am privit copacii înfrunziți, am simțit mirosul celor încă în floare și aerul curat, am auzit ciripitul păsărilor, liniștea orașului pustiu, am urmărit cum alunecau rațe leneșe pe apă. Apoi am luat-o din loc, aveam treabă.

Oameni diferiți care lucrează împreună

La fața locului erau aproximativ 50 de persoane, majoritatea cu măștile personale pe față, distanțate corespunzător (cu excepția celor izolați împreună). Erau oameni de toate felurile: sportivi, rockeri, punkiști, dentiști, Cristi Dănileț, activiști și oameni de zi cu zi.

Ni s-a descris modul de lucru, în echipe de câte zece, fiecare cu câte un coordonator. Ne-am scris datele și ora la care am ajuns, ni s-au dezinfectat mâinile și ni s-a luat temperatura de către reprezentanți ai grupului ”Vă ajutăm din Cluj”.

Recomandări

Drumul de la Ceaușescu la Georgescu. Bonus: pericolul unui front „suveranist” care înseamnă, de facto, moartea statului român european

La intrarea în Sala Polivalentă ni s-a luat din nou temperatura, am completat alte foi, am primit ecuson de voluntar, a urmat altă dezinfectare a mâinilor, am primit măști și mănuși.

Am intrat în sala uriașă și mai întâi am privit cum o parte din modulele de carton erau instalate, un motostivuitor muta panouri de carton, voluntari dădeau din mână în mână cutii de carton, de la nivelul sălii la etajul 1, prin tribune.

”Mai avem nevoie de 2 oameni aici!”, a strigat cineva. ”Eu!”, m-am oferit. Am urcat în tribune și mi-am găsit loc în lanțul uman care urca cutii de carton. Un pas la stânga ca să iau cutiile, un pas la dreapta ca să le dau mai departe, dar cu suficient spațiu între noi cât să nu transmitem și viruși. Spre surprinderea (și bucuria) mea, erau mai mulți voluntari decât crezusem anterior, inclusiv de la Crucea Roșie și Auchan.

Când s-au terminat cutiile, am trecut la cărat panouri de carton de la parter la etaj. Un om la un capăt, un om la celălalt, le urcam prin tribune și le depozitam în diverse zone ale primului etaj. Iar și iar. Mereu cu un alt coechipier cu care mai schimbai o vorbă din celălalt capăt al panoului de 3 m lungime și greu de vreo 10 kg. Ne alunecau mâinile în mănuși de la glicerina din dezinfectant și transpirație, ne mai împiedicam, ne mai comparam găurile din mănuși, dar treaba a mers repede.

După o scurtă pauză, o nouă etapă. Mai erau panouri de mutat din sală către altă zonă din tribune, dar măcar nu le-am urcat pe scări, doar le-am pasat de la nivelul sălii în tribune. S-a terminat rapid operațiunea.

Cu Daiana de la Crucea Roșie, la asamblat dulap metalic

Am făcut echipă cu Daiana de la Crucea Roșie, am luat cutiile cu părțile componente, ne-am așezat la o distanță regulamentară de alții care asamblau dulapuri și ne-am apucat de treabă. Am scos și verificat cu răbdare toate șuruburile, șurubelele, magneții, panourile și celelalte piese ale ”puzzle-ului” și am luat frumos, la rând, instrucțiunile. E dificil să asamblezi mobilă ținând 2 m între tine și coechipier, dar ne-a ieșit.

Bineînțeles că am făcut și greșeli, că e omenește, mai ales dacă piesele componente nu au atașat un sistem de cifre și litere, iar instrucțiunile se bazează doar pe imagini din care trebuie să ghicești ce piesă trebuie folosită. Dar după aproximativ două ore aveam un dulap cu 3 uși și 3 sertare care stătea în picioare și a trecut ”inspecția tehnică”.

Donații pentru voluntari

Am ieșit pentru pauza de masă și de cafea. La intrare, trei frigidere fuseseră umplute cu sendvișuri, apă plată și batoane de ciocolată. Erau și câteva cutii cu ștrudele, cornuri, banane și portocale. Afară, era o masă plină cu cafele, donate de un mic coffee-shop, care ne-au repus pe picioare. Mi-am găsit un loc la soare, într-un grup (greu de numit grup patru oameni la distanță de 2 m unii de alții), unde m-am bucurat din plin de cafea.

”Am terminat aproape tot”, a spus cineva. ”Da, nu o să mai fie nevoie să veniți și mâine”, a completat cineva din organizare. ”Luni și marți vin paturile, deci miercuri o să mai fie nevoie de lucru la asamblat”. Ne-am felicitat de zor pentru cât de bine ne-am descurcat, cât de lejer a decurs totul și cât de repede s-a lucrat. Am mai dat o mână de ajutor la ultimele lucruri mici care rămăseseră și am pornit spre casă, cu sufletul plin de bucurie și dureri în tot corpul.

Încă am febră musculară, dar sunt mulțumită că am putut ajuta și sper din suflet să nu fie nevoie să intre în folosință centrul de suport medical.

Urmărește-ne pe Google News