E o duminică în familie. Părinții sunt în vizită, la masă. La radio e o melodie cu Mădălina Manole. Fredonăm.

„…Ai crezut că nu mă doare vorba ta
Și păstrezi fărâma de noroc…”

de Răzvan Prepeliță

OPINIE/ Colectiv e România în fundul gol. O Românie fără perdea. Fiecare ne-o imaginăm după propria conștiință

Peștele de apă dulce se prăjește în tigaie. Sfârâie. Vărs mălaiul în apa fierbinte și, până găsesc un capac, câteva picături fierbinți îmi sar pe mână. Mă ard un pic. Ustură. Caut robinetul cu apă rece și, nu știu cum, gândul îmi fuge la tinerii din Colectiv. La noaptea aia de acum trei ani. La cum picura lava toxică, incandescentă pe ei. Pe tot corpul. Pe cap, pe mâini, pe fețe, pe picioare, pe spate. De unde a venit forța celor care s-au târât prin beznă și prin fumul canicular sfâșiați de durere?

Scot limba. Apa rece e o desfătare pe zonele unde mi-a sărit apa clocotită cu mălai. Nu știu ce se pune pe răni: sare, miere?! Nu mai caut acum leacuri băbești pe net. Nu e nimic grav, o nimica toată. Din inerția acestor gânduri deschid subiectul și îi spun lui taică-meu:

– Acum trei ani, a fost drama de la Colectiv! Ce tragedie, nu?

Răspunsul vine odată cu durerea de la banala arsură ce se reinstalează imediat ce opresc apa rece. Cumva îmi pare rău pentru că am deschis subiectul.

– Acolo a fost mână criminală! A arătat la televizor!

Vreau să zâmbesc, să mă enervez. Sunt un pic confuz. Mirat. Caut un răspuns, îmi feresc privirea ca să nu se mi vadă, cred, dezamăgirea, și mai dau o dată drumul la apa rece. Ce bine e! Și totuși răspunsul meu vine, nu știu de unde. Nu am avut nici un prieten care să fi fost, în noaptea aia, captiv în Colectiv. Sunt doar un simplu cetățean care m-am uitat precum celelalte milioane, terifiat, în noaptea aia, la știri. Mă aud răspunzând:

– Păi…, corupția e o mână criminală, nu?

Cartea de pe marginea mesei despre care vorbisem cu taică-meu (are cele mai bune recomandări de cărți polițiste!), câteva minute înainte, cade atinsă din greșeală cu cotul. Se simte o tensiune mică în aer. Hota veche face deodată o gălăgie ce umple camera între răspunsuri. Îi dau un ghiont. Acum se aude în fundal, mai încet decât muzica. Motorașul ei muncește de zor să absoarbă mirosul. Maică-mea care bate usturoiul sesizează momentul și încearcă să schimbe subiectul:

– Lăsați-o naibii de politică! Dar să știi…, taică-tu nu se mai uită la Antena 3!

Zâmbesc. Iau cartea de pe jos.

– Dar cine i-a zis să nu se uite?! Să se uite și acolo, și acolo! Chiar, telefonul îți mai merge pe net? Făcea figuri.

L-a scăpat de mai multe ori. Boala macină, atenția se pierde, lin, de parcă ar fi o frunză căzătoare plimbată de un vânt rece.

– Merge. Doar te citesc!

Cred că nu e doar într-o bucătărie. Colectiv a devenit, în fiecare casă din România, în fiecare casă din diaspora, politică. După trei ani de la tragicul eveniment, după trei ani în care justiția se îneacă în rezolvarea dosarului, iar termenii se prăbușesc peste speranțele părinților care și-au pierdut copiii, după trei ani, Colectiv e doar despre cei buni și cei răi. Despre dreapta și despre stânga. De fapt e mai rău de atât.

Colectiv e România în fundul gol. O Românie fără perdea. Fiecare ne-o imaginăm după propria conștiință.

Fierbe mămăliga de zor. Usturoiul e gata, iar hota se oprește de tot. „Excelentă carte! Să o citești, neapărat”, îmi spune tata sigur pe el.

„…Într-o târzie părere de rău
Prilejul de ultim popas…”.

Au trecut deja trei ani de când fugim în fundul gol prin democrație.


Citește și:

Tolo: 3 ani de la incendiul Colectiv – „Luptați pentru viața voastră!”. Ceva ce s-a întâmplat la puțin timp după ce răniții au ajuns în spitale i-a șocat pe părinți

OPINIE/ 153 de secunde. Iadul din care nu am învățat nimic

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News