De ce mai merg la Pride în 2019
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
„Când era marșul la începuturi puteam merge doar printre garduri sau primăria ne dădea rute pe unde să nu ne vadă nimeni. Aproape că erau mai mulți jandarmi decât manifestanți. Oamenii își puneau siguranța fizică în pericol la propriu. Erau bătuți!“, îmi povestește o prietenă care merge la Marșul Diversității de mai bine de 10 ani.
Mi se pare cumva SF raportat la Marșul „Bucharest Pride 2019“. A plouat suficient cât căldura să fie mai blândă. Pe miile de manifestanți i-am simțit mai odihniți, pozitivi și mai energici ca oricând. Pare că Pride-ul este un spațiu sigur, în care ura și amintirile Referendumului pentru Familia Tradițională nu-i ating. Nici măcar unele dintre privirile ostentative ale curioșilor de pe margine.
La un moment dat, trecem pe lângă o bătrână cu fustă lungă și o icoană în mână de la care reușesc să înțeleg doar că oamenii prezenți la PRIDE vor plăti la judecata de apoi. Se mai opresc la ea alți câțiva ziariști. Apoi glasul femeii se pierde în bass-ul puternic al muzicii techno.
Un marș pentru diversitate
Marșul acesta s-a axat mai mult ca oricând pe diversitate. Am văzut o comunitate trans mai mare față de ultimii ani, cupluri gay și heterosexuale care se țineau de mână, persoane de etnie romă, oameni veniți din alte țări, vârstnici, copii, adolescenți, politicieni, ONG-iști, corporatiști și lucrătoare sexuale.
Cu toții dansau pe aceleași melodii ale lui Whitney Houston sau trupa A.S.I.A. „A fost o toropeală de sunete și de culori“, îmi spune o altă prietenă în timp ce se freacă la ochi pentru că are prea mult sclipici.
Antonella, lucrătoarea sexuală transgender care și-a împărtășit povestea de viață pentru cititorii Libertatea, a fost una dintre primele persoane din comunitatea LGBT care a vorbit pe scenă. Nu pentru faimă și glorie, ci pentru a adresa un mesaj autorităților:
„Organizația Mondială a Sănătății a depatologizat din punct de vedere psihiatric identitatea transgender”. Se aud ropote de aplauze. „Deci, dragi instituții, nu suntem bolnavi mintali. Vreau să fiu liberă să-mi schimb buletinul fără să dau statul în judecată”, adaugă hotărât Antonella.
După ea au vorbit Florin Buhuceanu și Victor Ciobotaru, cunoscuți activiști pentru comunitatea LGBT, ei fiind și unul dintre cele 7 cupluri gay care au dat în judecată statul român la CEDO pentru că nu le respectă dreptul la viață privată și de familie. „Eu sunt student la Teologie. Nu se putea desfășura un PRIDE fără binecuvântarea unui student la Teologie“, o spune ușor amuzat Victor.
„Am realizat că drepturile noastre nu vor cădea din cer, ci trebuie să luptăm pentru ele, iar iubirea este cea mai puternică armă“, mai afirmă activistul.
Cei doi reprezintă unul dintre motivele pentru care am mers la Pride anul acesta. Am mers pentru ei, pentru Andrei și Cristi, pentru Georgiana și Cătălina, pentru celelalte patru cupluri care au dat în judecată statul român din același motiv.
Am mers pentru Antonella, pentru Alexa, o altă femeie transgender care de curând s-a întors din Germania și a venit la Pride cu una dintre cele două fiice. Am mers pentru o tânără trans care vrea să plece din țară pentru că părinții nu o acceptă așa cum este.
Într-o zi și-a spus că nu mai poate îndura certurile cu mama și fratele ei, așa că a plecat de acasă, deși nici măcar Bacalaureatul nu-l dăduse. Toate cele trei se confruntă cu ura și discriminarea - în feluri diferite, dar rezultatul este același: marginalizarea.
Am mers pentru foștii mei colegi de muncă care n-au îndrăznit să spună lumii că sunt de altă orientare sexuală față de cea conformă normelor majorității, pentru un prieten din liceu care doar ani mai târziu mi-a mărturisit la o bere că este gay, pentru fostul meu iubit transgender cu care am avut una dintre cele mai puternice conexiuni emoționale.
Am mers pentru oamenii pe care îi iubesc, pentru oamenii pe care nu îi iubesc și nici măcar nu îi cunosc, dar pentru care le doresc din tot sufletul să fie liberi. Cu toții merităm fiindcă suntem la fel de umani, adică avem aceleași nevoi. Iar cea mai importantă dintre ele este să primim iubire.
Am plecat de la Pride cu imaginea din primul rând a două femei trecute de 40 de ani care s-au căsătorit în urmă cu lună și jumătate în Marea Britanie. „Ea, soția mea“, scrie cu litere mari și colorate pe pancarta lor. Se sărută în văzul a 10 000 de oameni. Pe lângă un gest romantic, sărutul reprezintă o poziție politică. „Suntem aici, existăm și vrem aceleași drepturi ca restul lumii“, îmi spune una dintre ele.
Citește și:
![A aruncat toate hainele la 60 de ani! Salma Hayek s-a scăldat goală pușcă în ocean: «60 și recunoscătoare» [15 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/rkek9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL055dEY3MU9FaHlrVFpONU54dkdhdVZ1Z3dkZlJKcU5XNjNQQkdhM2kuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
