MENIU CAUTĂ
, de Florinela Iosip

VIDEO / Antonella, drumul de la un corp de băiat la o femeie liberă, în cultura culpei

Distribuie

Antonella are 28 de ani și reprezintă două lucruri greu de acceptat în România: o femeie transgender și o lucrătoare sexuală.

  • Transgender înseamnă că identitatea ei de gen nu corespunde cu sexul atribuit la naștere.
  • S-a născut în corp de bărbat, dar a știut că sinele său e feminin și a început tranziția.
  • A doua povară în fața societății este aceea că e lucrătoare sexuală, ceea ce se numește, degradant, prostituată.
  • Zero drepturi și milioane de prejudecăți.

2.609 persoane trans au fost ucise în lume în intervalul 2008-2017. Peste 60% din acestea făceau sex comercial, potrivit raportului Trans Murder Monitoring.

Să fii transgender și lucrător sexual înseamnă să umbli cu doi nori de ploaie și de stereotipuri deasupra capului.

Aceasta este povestea Antonellei.

„Am vrut să fiu femeie de serviciu, dar nimeni nu m-a primit”

Antonella și celelalte lucrătoare sexuale transgender sunt blamate, în primul rând, pentru că au avut curajul de a tranziționa către ceea ce simțeau că sunt în interiorul lor. De ce este un act de curaj?

Ele fac acest pas, deși sunt conștiente că oamenii din jur ar putea să nu înțeleagă această nevoie și, în consecință, să le judece aspru.

De altfel, unul dintre cele mai elocvente exemple de discriminare este că femeilor transgender nu li se dă o șansă cât de mică de integrare pe piața muncii și-atunci sunt nevoite să practice sexul comercial pentru a supraviețui.

Antonella a încercat să se angajeze și ca femeie de serviciu, dar nimeni nu a primit-o.

„La un moment dat te saturi să tot încerci. Nevoia te împinge când nu ai ce mânca. Tranziția costă, operațiile costă, tratamentul costă, mâncarea costă, hainele costă, machiajele costă. Totul costă”, explică Antonella. Și-aici apare inevitabil cea de-a doua discriminare, pentru că ea și multe alte femei transgender devin lucrătoare sexuale.

„Seiful fricilor unei întregi societăți”

În România și-n alte zeci de țări, munca lor nu este considerată „muncă”. Drept urmare, nu le este respectat nici un drept.

Sunt cetățeni de mâna a doua, niște „prostituate”, cărora nu li se cuvine accesul la servicii medicale, la protecție din partea poliției sau la o pensie, așa cum se întâmplă în țările unde munca lor e impozitată și generează venituri la buget.

„Munca sexuală reprezintă seiful în care societatea își îngroapă cele mai intense frici și anxietăți”. Așa rezumă percepția majorității indivizilor două activiste pentru drepturile lucrătoarelor sexuale în cartea „The Fight for Sex Workers Rights”. Aceasta este și povestea Antonellei.

Femeia din apartamentul din „Iancului”

O tânără în capot vernil, cu părul lung și decolteul la vedere se plimbă precum curtezanele de odinioară pe holul unui apartament din Piața Iancului, București.

Se simte frumoasă.

O cheamă Antonella, are 28 de ani și este femeie transgender.

Asta înseamnă că identitatea ei de gen, cum se simte și cum vrea să fie percepută de cei din jur, nu corespunde cu genul atribuit la naștere.

S-a născut cu caracteristici sexuale masculine și avea un prenume de băiat, dar înăuntrul ei știa încă din copilărie că este fată. Una care vrea să fie respectată și iubită ca „ea”,  pentru că altfel nu poate fi și nici nu știe cum să fie „el”.

„El mă bătea, mama mă alinta”

Antonella vine dintr-o familie cu 7 copii, ea fiind cea mai mică dintre frați.

S-a născut într-o comunitate tradițională de romi din cartierul ieșean Păcurari. Trăia într-o casă dărăpănată, unde lipsurile materiale erau la ordinea zilei.

Ca să-și ajute familia vindea icoane pe care le picta pe pietre. Inspirația îi venea de la picturile cu sfinți pe care le privea ca trăsnită în fiecare duminică atunci când mergea la biserică împreună cu familia.

De altfel, mama credea că „mezinul” va ajunge preot. În sufletul copilului mistuia altă nevoie.

„Luam rochiile mamei”

„De când eram mică, luam rochiile și fustele lu mama. Flaneaua, adică puloverul, îl întorceam pe dos și mi-l puneam pe cap, ca să fie gen păr lung. Mama mi-l lua și-mi spunea «Aaa, că tu ești băiat, nu ești fetiță». Păi mie îmi place, îi răspundeam. Și începeam să mă izbesc cu fundul de pământ, ca să-mi dea înapoi puloverul. Și ea mi-l dădea ca să tac”, își amintește Antonella.

Acum râde când se uită în urmă.

În timp ce mama era mai îngăduitoare, crezând că este doar o joacă, tatăl său era foarte dur. „Mă vedea că am apucături de fetiță și mă lua și-mi dădea. El mă bătea, mama mă alinta”.

Să nu vă rușinați dacă citiți cu greu acest articol!

Facem o paranteză. Nu vă temeți dacă vi se pare anormală povestea Antonellei!

Antropologul Radu Umbreș explica acum ceva vreme pentru Libertatea că sentimentele primare de tipul dezgustului, resimțit de unii dintre noi la adresa minorităților sexuale de pildă, sunt normale pentru că ele ne sunt dictate de evoluția ca specie. De creierul nostru reptilian, dezvoltat în milioane de ani.

Așa cum ne este dictată, în anumite situații, agresivitatea.

Civilizația și traiul împreună, ca societate, înseamnă tocmai gestionarea acestor sentimente primare, înțelegerea și acceptarea celuilalt, spune profesorul Radu Umbreș.

Tatăl care îi bătea

Antonella a avut curajul de a mărturisi că se simte fată, și nu băiat, în primii ani ai adolescenței, după ce mama îi aranjase o căsătorie cu o fată din comunitate.

Nu a putut însă să rămână cu ea.

Nici măcar în noaptea nunții nu a putut să aibă contact sexual cu mireasa. Și-atunci bătrânii au făcut judecată țigănească și s-a decis să dea fata înapoi. „Până la urmă, virgină am luat-o, virgină am dat-o”, povestește ea cum a sunat „sentința”. E împăcată și amuzată.

Se întâmpla la aproape un an de la decesul tatălui său, pe care alcoolul îl ajunsese din urmă.

Vorbește cu un ton glacial despre el, pentru că părintele a fost violent cu toți cei din casă: „Nu am apucat să-l cunosc prea mult. Nu avea nici o legătură cu familia, cu mama. Era un derbedeu. Își pierdea vremea prin cazinouri și crâșme. După aia venea acasă și ne bătea”.

Un trans este un om sănătos sexual

Frații săi erau deja plecați cu toții în Occident, unde se familiarizaseră cu persoanele din comunitatea LGBT și cunoscuseră inclusiv persoane trans.

Mama ei, în schimb, a acceptat ideea abia ani mai târziu, după ce au fost la câțiva medici, inclusiv psihiatri.

În cele din urmă, unul dintre ei, de la o clinică privată, i-a pus diagnosticul de „tulburare de identitate de gen”.

Anul trecut, Organizația Mondială a Sănătății a scos incongruenţa de gen, care caracterizează persoanele trans, din lista bolilor psihice și a mutat-o în categoria sănătății sexuale.

„La noi la romi, doctorul e ca preotul. Ce zic dânșii aia respecți. Endocrinologul ne-a spus că în cazul femeilor transgender se pot lua anticoncepționale pentru dezvoltarea trăsăturilor feminine. Eu am început să iau pe la 15 ani. Nu am luat foarte multe, pentru că am plecat la scurt timp în Italia, unde am început să iau estrogen”.

În comunitatea de romi, era mai liberă decât la școală

După ce scăpa de la școală și ajungea acasă, se schimba cât mai repede de hainele de băiat și le arunca în străfundurile șifonierului. Nu suporta să le poarte. Era ca o piele falsă, fiind nevoită s-o poarte pentru a nu fi umilită și batjocorită de colegi.

În schimb, acasă, în comunitatea săracă de romi, Antonella era mai liberă decât în banca de la școală. Lua parte la toate adunările de machiaj ale fetelor din vecini. „Prima dată când m-am dat cu creionul negru l-am băgat drept într-un ochi și-am avut două zile ochiul roșu, dar roșuuu. Mă întrebau profesorii la școală: «Ce ai pățit? Cine ți-a dat cu pumnul?» Nu puteam să le spun adevărul. În perioada aia încă mă ascundeam, pentru că știam ce o să-mi spună. Știam că va veni refuzul lor față de mine și că o să primesc foarte multă discriminare”.

Au bătut-o până a ajuns la spital

Dar și fetele din comunitate aveau rețineri față de identitatea ei de gen la început. Credeau că Antonella stă în preajma lor ca să le curteze, nu ca să învețe cum să se machieze și să se îmbrace ca o fată, pentru că așa se simțea.

De aceea una dintre vecine a și supus-o la un test. „Mi-a spus că vrea să ieșim în oraș. Doar ea cu mine. Ne-am dus în parc cu o pungă de semințe și bere și-a vrut să mă sărute. Eu i-am dat o palmă (râde) și i-am zis că nu sunt lesbiană”.

De fapt, Antonella s-a îndrăgostit pentru prima oară la 17 ani de un băiat cu câțiva ani mai mare decât ea. El era alinarea și refugiul unei fete trans, care nu putea să meargă la școală pentru că începuse să se feminizeze tot mai mult.

Sânii îi crescuseră, părul îi ajungea până la umeri, iar vocea devenise mai subțire. Din clasa a XI-a, Antonella nu a mai intrat pe poarta școlii de teamă să nu mai fie umilită de colegi, pentru că era diferită. Odată, o gașcă de băieți au lovit-o așa de puternic, încât a trebuit să stea internată în spital câteva zile.

„Tu nu vezi că stai în casă și nu produci nimic?”

Băiatul de care se îndrăgostise, Alex, era „țigan haladit”, spune cu o oarecare satisfacție în glas.

Trăise multă vreme în afara țării, avea haine mișto și mașină. „Dacă vedeai pe cineva conducând în cartier era waw. El mă știa de mică, observase că am apucături de fată. Începuse să vină tot mai des la noi acasă la cafea, iar persoana cu care stătea cel mai mult de vorbă eram eu. După aceea ieșeam seara pe afară, doar noi doi. Îmi promitea că vom fi împreună și că o să mă sprijine să-mi fac toate operațiile pentru tranziționare. Într-o lună am devenit îndrăgostită până peste cap de el. Dacă îmi zicea să stau în cap, în cap stăteam. Nu știam ce scopuri avea el de fapt cu mine”.

Cum a ajuns în Veneția

Mama ei nu a acceptat cu nici un chip relația.

Spunea că este piază rea și că nu e posibil să fie îndrăgostit de ea, pentru că îi plac „fetele normale”.

Însă Antonella nu i-a dat crezare, pentru că băiatul „o săruta și îmbrățișa toată ziua”. Așa că în seara de 7 ianuarie 2007 s-a urcat în mașină alături bărbatul cu care credea că va putea să-și construiască un viitor și să-și continue liniștită tranziția către corpul și sinele de femeie.

Au ajuns în Veneția la o casă unde erau câteva fete despre care Alex spunea că sunt prietene de familie și rude. Comportamentul său se schimbase dintr-odată. Se purta foarte rece și nu era aproape niciodată acasă.

Nici el, nici celelalte fete care plecau în fiecare seară, îmbrăcate la fustă scurtă și tocuri înalte, și se-ntorceau a doua zi. Asta, în timp ce Antonella stătea singură în camera ei fără nici un ban de mâncare.

Auzise bârfe printre vecini cum că fetele care locuiesc cu ea ar fi lucrătoare sexuale, dar nu voia să creadă pentru că-l iubea. „Pentru asta m-ai adus în Italia, ca să-ți bagi joc de mine?”, îl întreba deseori. Răspunsul lui era mereu același: „Tu nu vezi că stai în casă și nu produci nimic? Ce să fac cu tine?”.

Primul client

A ieșit afară, plângând, ca să facă o plimbare și să-și adune gândurile.

„M-a făcut să mă simt atât de prost… Mi-a spus că dacă nu-mi convine să mă duc acasă și-mi dă el 100 de euro de autocar. Era dispus să-și ia mâna de pe mine, după ce eu înfruntasem familia ca să pot fi cu el”.

Nu se uita încotro se îndreaptă, până când a ajuns pe o stradă principală. Acolo erau fetele la muncă. Le-a recunoscut și pe cele care locuiau în casă cu ea.

„M-am uitat la una-două, am mers înainte și mi-am aprins o țigară. La un moment dat, s-a oprit o mașină în fața mea. Îi plăcea italianului de mine. Mi-a spus că-s subțirică și că am sâni. M-a întrebat cât vreau. I-am spus că nu-s la muncă și să mă lase în pace. Dar de unde? El se ținea după mine cu mașina. I-am zis: Băi, băiatule, eu sunt trans și am penis. Fetele pe care le cauți tu sunt jos. El mi-a spus: „E mai bine dacă ai și penis”. Am rămas șocată. Până la urmă am acceptat. Am zis că băiatul arată bine și pot să-i fac în gelozie lui Alex. Am mers într-un câmp cu viță-de-vie și aia a fost. Din fericire, a avut prezervativ. Eu la vârsta aia nici nu știam că trebuie să te protejezi”.

„O vreme s-a purtat frumos că îi aduceam bani”

După ce primul client din viața ei a adus-o acasă, Alex a luat-o imediat la rost. „Unde ai umblat până la ora asta? Unde ai fost?”, o întreba în timp ce o lovea cu pumni peste față.

„Îți place la stradă? Lasă că de mâine ieși la stradă”, i-a spus el. O săptămână întreagă a ținut-o așa. O bătea, o trimitea la stradă și după aceea îi lua toți banii. Dacă îi dădea 5 prezervative, Antonella trebuia să-i aducă 250 de euro, câte 50 de la fiecare client. Altfel, „mă omora în bătaie”. Erau zile în care făcea foarte mulți bani: 1.000 de euro la trei zile.

„După ce a văzut că tac și îi aduc atâți bani, a început să se poarte frumos. Cel puțin așa considera el, pentru că mă ducea la magazin să-mi cumpere haine. Dar numai din astea provocatoare, ca să mă îmbrac la stradă: fustițe scurte, tocuri înalte”.

Nu era pentru ea, era o investiție în numele banilor pe care ea îi aducea.

„Carabinierii m-au scăpat de el”

După o vreme însă, Alex devenise din nou violent. O lovea constant cu pumnii și cu picioarele unde apuca.

Odată a aruncat și cu un cuțit de bucătărie înspre ea. Antonella nu a ripostat pe moment, dar groaza de a fi omorâtă i-a dat putere să-l raporteze autorităților.

„El nu mă vedea ca pe o persoană, ci ca o fabrică de bani. A început să devină violent, să-mi fure din economii, să mă rupă de prieteni și de familie, să-mi interzică telefoane. Acolo s-au stricat toate lucrurile. După jumătate de an, am zis că nu mai vreau așa viață și am apelat la carabinieri să mă scape de el”.

Eliberarea de Alex a făcut din Antonella un om mai puternic. Era pregătită să înfrunte singură pericolele de pe trotuarele întunecate ale Italiei ca să-și câștige existența și să-și ajute familia săracă de acasă.

Continuare în Libertatea de mâine!

Citește mai multe despre Investigații şi Reportaje pe Libertatea.

Comentarii