Mergi direct la conținut »
OPINIE/ Patrick André de Hillerin, despre legea offshore și investitorii care ajung să fie „Cei mai egali dintre cei mai egali”
Opinii Libertatea > Opinii > OPINIE/ Patrick André de Hillerin, despre legea offshore și investitorii care ajung să fie „Cei mai egali dintre cei mai egali”

OPINIE/ Patrick André de Hillerin, despre legea offshore și investitorii care ajung să fie „Cei mai egali dintre cei mai egali”

În lupta nedreaptă din declaraţiile drepturilor omului şi "Ferma animalelor" a lui Orwell, ultima câştigă detaşat "Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi drepturi". Aşa ne spune Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de ONU în septembrie 1948. Sună frumos, aproape la fel de frumos ca în originala Declaraţie a Drepturilor Omului şi Cetăţeanului, din revoluţionara Franţă a lui 1789. Doar că acolo utopia era împinsă la maximum, spunându-se că toţi oamenii se nasc şi rămân liberi şi egali în drepturi. După două sute şi douăzeci şi nouă de ani de evoluţie în direcţia democratizării, a libertăţii şi egalităţii în drepturi, declaraţiile astea pot fi înrămate, puse pe holurile instituţiilor publice şi private, la gazeta de perete, sub titlul generic "Nu este nimic rău în a visa. Continuaţi!".

Opinie de
Patrick André de Hillerin
Toate articolele autorului

Ne naştem egali în drepturi şi, la nivel declarativ, aşa şi murim. Obligaţiile fac diferenţa. Pentru că, la drepturi egale, unii avem mai multe obligaţii decât alţii. Şi nu, nu vorbim despre obligaţiile celor care ne conduc. Ei ar trebui să fie mai împovăraţi din punctul ăsta de vedere, dar, cumva, reuşesc să se strecoare pe sub radar. În lupta nedreaptă din declaraţiile drepturilor omului şi „Ferma animalelor” a lui Orwell, ultima câştigă detaşat, de fiecare dată, cu o singură frază, modificată de către legiuitor: „Toate animalele sunt egale, dar unele animale sunt mai egale decât altele”.

Cam aşa suntem, astăzi, noi, cetăţenii liberi şi egali în drepturi, în raport fie cu alţi cetăţeni ceva mai răsăriţi, fie, mai ales, cu acei supracetăţeni numiţi corporaţii. Dacă, atunci când ne naştem, nu primim, din întâmplare, şi dovada unor lichidităţi de zeci sau sute de milioane, drepturile noastre egale vor fi copleşite, în timp, de obligaţiile pe care la fel de egalii noştri mai înstăriţi nu le au.

Atunci când, ca şi cetăţeni, împlinim vârsta legală, ne angajăm şi începem să producem impozite pentru stat, nici unul dintre noi, ca indivizi, nu semnează un contract cu statul prin care să i se garanteze că impozitele şi taxele vor rămâne neschimbate pe toată durata activităţii de contribuabil. Dar noi nu suntem nici fonduri de investiţii şi nici jucători importanţi pe piaţa petrolului şi a gazelor. Lor, cei care, săptămânile astea, sunt titulari ai acordurilor petroliere offshore aflate în executare, statul român, prin legiuitorii săi, le-a făcut cadou îngheţarea tuturor redevenţelor, a impozitelor şi taxelor pentru toată perioada în care vor reuşi să extragă din fundul Mării Negre gazele şi petrolul care se întâmplă să fie pe acolo.

Oare, pentru ca măcar copiii care se vor naşte din momentul intrării în vigoare a legii offshore să beneficieze de îngheţarea fiscalităţii, e suficient să-i botezăm pe toţi Exxon, OMV, Black Sea Oil & Gas, Carlyle, Lukoil, Petromar sau trebuie să-i dotăm, la naştere, şi cu câte un departament de PR şi unul de lobby cu bugete extrem de generoase?


Citește și:

 

Close
Închide
  Close