Sâmbătă seara, în cadrul emisiunii „Arena Națională”, Catrinel Oprișiu, trimisul special al radioului la Roma, a intrat în direct cu câteva minute înainte de startul probei de 100 metri liber. A spus numai banalități, lucruri deja știute, nimic deosebit (exclusivități) care să justifice deplasarea reporterului sportiv al RRA la Roma.

Trebuie spus că radioul public are un corespondent în Italia, Elena Postelnicu, care, de asemenea, transmite în cursul săptămânii numai materiale banale (politică, economie, turism), niște încropiri din presa italiană.

Dar să nu facem mare caz de această deplasarea, Catrinel Oprișiu este specializată mai cu seamă în polo și are obiceiul de umple buletinele sportive cu tot felul de rezultate de la polo, un sport „popular” și de interes în România! Până la urmă, radioul a trimis un om „competent”, pe felie, ca să-l comenteze pe Popovici!

Numai că, în momentul în care a început cursa și Catrinel Oprișiu a început să comenteze, vocea acesteia a început să tremure, nu se mai înțelegea nimic, de parcă reportera intrase la apă, în urmărirea lui David Popovici, era evident că transmisiunea suferea, era bruiată, se pierduse legătura, comentariul s-a transformat într-o bolboroseală caraghioasă, dar enervantă, moment de mare frustrare, moment penibil pentru Radiodifuziunea Română. Conexiune proastă! Transmisiune eșuată!

LIVE | Rusia anexează oficial cele patru teritorii ocupate din Ucraina – Donețk, Luhansk, Zaporojie și Herson. Vladimir Putin: „Ne vom apăra teritoriul cu toată puterea și cu toate mijloacele”
Recomandări
LIVE | Rusia anexează oficial cele patru teritorii ocupate din Ucraina – Donețk, Luhansk, Zaporojie și Herson. Vladimir Putin: „Ne vom apăra teritoriul cu toată puterea și cu toate mijloacele”

Bolboroseala comentatoarei Catrinel Oprișiu a durat 46 de secunde și 86 de zecimi, cât recordul lui Popovici. Norocul ascultătorilor a fost că realizatorul emisiunii „Arena Națională” a anunțat la sfârșit, fără entuziasm, dezamăgit de transmisiunea ratată de la Roma, că David Popovici a devenit campion european și că a stabilit un nou record mondial. Mai mult ca sigur că omul a avut un ecran în studio și a urmărit pe video marea performanță a sportivului român. Crainicul s-a scos basma curată, cum se spune, a băgat niște muzică, apoi a dat legătura la Arad, la meciul de fotbal UTA – U. Cluj. Gata, am revenit la ale noastre!

Realizatorul nu și-a cerut scuze ascultătorilor pentru acest eșec. Sigur, nu este un dezastru pentru Radiodifuziunea Română pentru această ratare, pentru că înregistrarea cu momentul de glorie al lui David Popovici nu va rămâne în „arhivele de aur”. Dar este o dovadă evidentă a mediocrității acestor bugetari de la postul public de radio.

O făcătură marca RRA!

Duminică dimineața, la Radiojurnalul de la ora 7:00, în locul comentariului de la cursa de aur a lui Popovici, s-a difuzat un fragment din mesajul de felicitare al fostului campion mondial Cesar Cielo pentru David Popovici și, drept consolare, ce comedie!, un fragment din comentariu în limba italiană a cursei, luat probabil de la o televiziune sau un radio local. O făcătură marca RRA!

Biserica schimbă regulile după cazul Visarion Alexa: spovedania nu se mai face în chilii, iar duhovnicii trebuie să fie „eliberați de robia patimilor trupești”
Recomandări
Biserica schimbă regulile după cazul Visarion Alexa: spovedania nu se mai face în chilii, iar duhovnicii trebuie să fie „eliberați de robia patimilor trupești”

Este greu de crezut că după această transmisiune compromisă se va întâmpla ceva la RRA: scuze publice, sancțiuni și demiteri/demisii. Politica radioului public, se știe, este „gunoiul sub preș”. În cel mai fericit caz, o să iasă vreun șef de la radio în public și-o să se plângă că tehnica digitală este depășită, nu mai au mentenanță, achizițiile nu s-au mai făcut de ani buni și, în final, o să se milogească la guvern să le mai dea niște bani! Dar să nu anticipăm…

Dacă un astfel de moment este ratat de către radioul public, în timp ce cuvântările în direct ale președintelui Iohannis și premierului Ciucă sunt executate militărește, fără sincope, atunci aveam de-a face cu o instituție publică ce numai din vorbe ipocrite își exprimă „dragostea” față de ascultătorii, niște fraieri care asigură din impozite salariile și sporurile bugetarilor din RRA.

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Șoc în Spania, cu cine susține presa că Shakira s-ar iubi. El a divorțat anul trecut după o relație de 11 ani
GSP.RO
Șoc în Spania, cu cine susține presa că Shakira s-ar iubi. El a divorțat anul trecut după o relație de 11 ani
ȘOC! Putin, pus la pământ de SUA. Decizia istorică luată ACUM! E INCREDIBIL
Playtech.ro
ȘOC! Putin, pus la pământ de SUA. Decizia istorică luată ACUM! E INCREDIBIL
Rugați-vă pentru mine... a fost mesajul lăsat de Gina Bradea, înainte de a intra în operație. Ce s-a aflat acum despre celebra bucătăreasă
Viva.ro
Rugați-vă pentru mine... a fost mesajul lăsat de Gina Bradea, înainte de a intra în operație. Ce s-a aflat acum despre celebra bucătăreasă
Rusia s-a apropiat de România cu 1.000 de km după anexarea celor 4 regiuni. Care vor fi urmările pe viitor
Observatornews.ro
Rusia s-a apropiat de România cu 1.000 de km după anexarea celor 4 regiuni. Care vor fi urmările pe viitor
Ultima oră. George Simion s-a ales cu dosar penal
Știrileprotv.ro
Ultima oră. George Simion s-a ales cu dosar penal
Cauza oficială a morții lui Alexandru Arșinel. Ce scrie în certificatul de deces. Exclusiv
FANATIK.RO
Cauza oficială a morții lui Alexandru Arșinel. Ce scrie în certificatul de deces. Exclusiv
Toţi au fost în stare de şoc. Ce au găsit nemţii pe un super iaht confiscat de la un oligarh rus, prieten cu Vladimir Putin
Orangesport.ro
Toţi au fost în stare de şoc. Ce au găsit nemţii pe un super iaht confiscat de la un oligarh rus, prieten cu Vladimir Putin
Horoscop 30 septembrie 2022. Balanțele trebuie să fie echilibrate, ca să poată judeca totul așa cum se cuvine, să nu se grăbească cu concluzii
HOROSCOP
Horoscop 30 septembrie 2022. Balanțele trebuie să fie echilibrate, ca să poată judeca totul așa cum se cuvine, să nu se grăbească cu concluzii
Sănătatea, încotro? Săptămânile Tranziției Alimentare Carrefour îți fac cunoștință cu numeroase produse sănătoase
PUBLICITATE
Sănătatea, încotro? Săptămânile Tranziției Alimentare Carrefour îți fac cunoștință cu numeroase produse sănătoase