De ce taxa de „Solidaritate”! Happy Birthday!

Pentru un plus de alfabetizare economică, le aduc aminte ăstora că există o diferență majoră între „taxă” și „impozit”. Taxa, este cu contraprestație. Impozitul, fără. Deci dacă aș plăti o taxă de „solidaritate” statul ar trebui să îmi ofere un serviciu, contra ei. Alt serviciu decât SRI la ANAF.

Motivul mai complex de folosire improprie a „taxei de solidaritate” este subordonat următoarelor argumente:

Cuvântul „Solidaritatea” mă trimite cu gândul la polonezi. 

La Lech Walesa și desigur la Adam Glapinski – președintele Băncii Naționale a Poloniei, rezistența anticomunistă și antisecuristă de acolo. 

În anii 1980, Glapinski era membru al mișcării „Solidaritatea” și chiar vicepreședinte al mișcării „Solidaritatea” la Școala de Economie din Varșovia. 

Alți guvernatori de bancă centrală din interiorul Cortinei de Fier, în aceeași perioadă, reușeau doar să își toarne colegii la tovarășul Filip. 

Glapinski, neturnător, a ajuns guvernator de Bancă Centrală abia în 2016, după ce a acumulat și o vastă experiență de bancher comercial, și a contribuit la creșterea economică fulminantă și stabilă a Poloniei. A redus dobânzile la minimum în pandemie, a ajutat populația și nu a decapitalizat companiile, în criză.

Recomandări

Secretul Israelului în războiul cu Iranul: micul stat este o mare putere tehnologică, cu companii de zeci de miliarde de dolari. Iar un român a pus bazele acestui ecosistem

„Alții” au ajuns tot guvernator de bancă centrală (pe linia scurtă de la biroul de la parter al tovarășului Filip de la Securitate spre a face parte din „elita genială”), cu experiență zero de bancă comercială, dar desigur, cu experiența „scrisului” despre diplomați (ce beau și ce mănâncă) și despre colegi și colege (cum i-a afectat divorțul sau lipsa copiilor). 

Cei din urmă contribuie la decapitalizarea brumei de economie care a mai rămas prin țările unde fac politică monetară și aproape niciodată nu țin inflația sub control, deși dobânzile sunt tot timpul prea mari.

De ce este nevoie de taxa de „solidaritate”? 

• pentru că trebuie să fim solidari cu cheltuielile lui Iohannis pentru avioane de lux, și să fim solidari cu cei care le-au tolerat și ordonanțat;
• pentru că trebuie să fim solidari cu premierul Nordis, și cu călătoriile lui cu jeturi private achitate de o companie în insolvență – stare prin care contribuie la majorarea „golului de TVA”, în ciuda „tunării” apropiaților acționarilor;
• pentru că trebuie să fim solidari cu nepoții de premieri, care, prin firme de raft („fără activitate” au dibuit „ajutoare de stat” de zeci de milioane, vânzând apoi firmele de raft, cu zeci de milioane (ajutorul de stat), profit;
• pentru că trebuie să fim solidari cu politica investițională a „statului de drept”, care a înțeles să „filtreze” prin SRI ce investiții se fac și ce nu se fac în România, cu consecința dezinvestirii masive din economia României;
• pentru că trebuie să fim solidari cu iertarea evazioniștilor – dacă fură până la un milion, și eventual sunt prinși, cel mult dau banii înapoi (fără pușcărie);
• pentru că trebuie să fim solidari cu „răspunderea procurorilor” – ZERO, care, sub metehnele protocoalelor cu SRI, au stat pe dosare până la prescrieri;
• pentru că trebuie să fim solidari cu sistemul care a „grațiat” antreprenori care așa au știut ei – să construiască cartiere de locuințe, pe persoană fizică, ca să nu se mai încurce cu TVA-ul;
• pentru că trebuie să fim solidari cu șeful Curții Constituționale care a secretizat declarațiile de avere ale celor cu care trebuie să fim solidari (ca să nu ne dăm seama că nu avem de ce să fim solidari cu ei?);
• pentru că trebuie să fim solidari cu salvatori de acum, care în trecut majoraseră pragul la microîntreprinderi la un milion de euro;
• pentru că trebuie să fim solidari cu cei care spun că dacă muncești două ore pe zi, trebuie să fii impozitat ca și când ai munci opt ore pe zi;
• pentru că trebuie să fim solidari cu cei care gândesc că „fumăritul” (pe tranzacții bancare), este totuși un impozit modern;
• pentru că trebuie să fim solidari cu „consilierii de strategie” din BNR, plătiți pe bani buni;
• pentru că trebuie să fim solidari cu capetele luminate din ASF, și cu privatizarea profiturilor societăților de asigurări hoațe, și, evident, naționalizarea pierderilor;
• pentru că trebuie să fim solidari și cu alții, alde Grindeanu, care înainte de a fi reactivați ca ministru sau șefuleț ori viceșefuleț de partid, au trecut și ei pe la o Autoritate cu salarii babane;
• pentru că trebuie să fim solidari cu cele peste 130 de derogări și excepții de la Legea-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ceea ce a permis, fără să generalizez, salarii uriașe în raport cu mediul privat, pentru unii, pe merit, pentru alții, strict pe pile, pe voce, sau pe talent;
• Pentru că trebuie să fim solidari și cu personalul foarte bine plătit din fonduri publice, care, teoretic, nu ar fi trebuit să aibă un salariu decât de cel mult 12 ori mai mare decât cel mai mic salariu. Un exemplu anecdotic este cel al președintelui Curții Constituționale.

Recomandări

Periculoasa tendință de politizare a Comunității de Informații americane sub Trump / Analiză a unui senior CIA

Zic anecdotic pentru că probabil ultima declarație de avere nesecretizată a acestui președinte al CCR (același care a anulat pe suspiciuni „flimsy” alegerile, anul trecut), aflăm, în urma datelor consultate în septembrie 2024, că:

Indemnizația lui (în raport de cel mult 12 salarii minime) a fost de 47.074 de lei, respectiv:

• De 12,72 de ori mai mare decât salariul minim brut garantat în plată
• De 12,06 ori mai mare decât nivelul maxim al celui mai mare salariu de bază minim din CCR, respectiv pentru funcția de curier (salariu de bază stabilit la nivel maxim 3.903 lei);
• De 13,87 de ori mai mare decât nivelul minim prevăzut pentru salarizarea de bază a funcției de curier (cea mai slab plătită din CCR);
• Sporurile președintelui CCR totalizează 35% din indemnizația de bază, și se adaugă la indemnizația maximă de bază, după cum urmează:
  • 11.769 de lei (25% din indemnizația de bază) – „spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică”;
  • 2.354 de lei (5% din indemnizația de bază) – „spor pentru păstrarea confidențialității”;
  • 1.500 de lei (15% din indemnizația de bază, dar limitat prin lege la 1.500 de lei) – „spor pentru condiții de muncă vătămătoare”
  • 950 de lei  – „indemnizația lunară pentru titlul științific de doctor”.
  
  Recomandări

  Nicușor Dan convoacă oficial partidele la consultări pentru desemnarea premierului
• Total sporuri: 16.573 de lei
• Total sporuri raportate la indemnizația brută: 35,2% (limita era de 35%).

Nu mai adaug și alte venituri, din diferite pensii, cu care, de asemenea, ar trebui să fim solidari, pentru că iar îmi vine să fiu solidar. 

În total, președintele CCR era retribuit, cumulând indemnizația și sporurile cu venitul brut lunar de 63.647 de lei, respectiv de 17,2 ori salariul minim brut garantat în plată, din care sporurile lunare reprezintă aproape de 4,5 ori mai mult de salariul minim brut garantat în plată. Cu alte cuvinte, președintele CCR a încasat într-un an, în plus față de salariul de bază, alte 54 de salarii minime brute pe economie, ca sporuri. De ce să nu fim solidari cu asta?

De ce să nu fim solidari cu cel care nu va fi niciodată nici umbra umbrei lui Adam Glapinski – guvernatorul Băncii Centrale a Poloniei, în condițiile în care activitățile scriitoricești pentru Securitate ale „umbrei umbrei” și/sau performanțele postdecembriste ca guvernator de bancă centrală fără o zi de bancă, îi asigură în prezent un venit mai mare decât al președintelui Franței, în condițiile în care totuși, Emmanuel Macron nu are niciun fel de spor/participație la profit, chiar dacă mai riscă câte o smetie domestică, din când în când?

Ssssstttt! Să nu vorbim de sistem.

Ziua de azi consemnează și a treia întristare (personală) majoră de după preluarea mandatului de actualul președinte al Republicii, domnul Nicușor Dan. 

La concret, la formularea pe care o apreciez drept foarte bună și în linie cu afirmațiile „nu protestați în Piața Victoriei, că vin radiații” – și anume „dacă cetățenii au o parte de responsabilitate pentru deficitul bugetar”, președintele Republicii răspunde, candid:

„Eu nu vreau să vorbesc despre trecut, pentru că este complicat. Dacă vorbești despre trecut, deschizi niște discuții care îndepărtează. Acum trebuie să construim și avem niște forțe politice care trebuie să meargă pe acest drum”. Ssssttt! Să nu se vorbească!

Pe bune, domnule președinte? 

Scuze că am reținut din declarațiile publice de dinainte de alegeri, că domnul președinte, se declara „antisistem”. Acum, face politici fiscale cu ei.

Declarațiile președintelui de astăzi par un fel de „Happy Birthday, Mr. President” – Marilyn Monroe, care pe lângă clasicul „Happy Birthday” a inserat și „Mr. President” și a adăugat un fragment din „Thanks for the Memory”, cu versuri noi, scrise special pentru Kennedy.

Ziua de azi, pentru mine, este ziua în care devine evident că președintele Republicii urează „La mulți ani cu sănătate” sistemului împotriva căruia se afișa. 

Și ziua în care confirmă ideea că „elita conducătoare” (strategii pe termen lung de imediat după 1989) – este „genială”… Până la urmă, de ce ar trebui să deschidem niște discuții care „îndepărtează”? 

Nu ar trebui să fim solidari și cu această taxă de solidaritate?