„POPORUL ROMÂN nu va mai permite unor companii să se îmbogățească dacă asta presupune sărăcirea noastră, ca neam și țară, cu orice preț.

O solicitare fermă către OMV Petrom: scădeți prețul la pompă de urgență, miroase a vapori de corupție!!!

Motivul solicitării:

Prețul mediu la țiței scade cu 11,4%

Statul elimină taxa pe țiței procesat

Profitul OMV crește cu 54%

Prețul acțiunii OMV crește cu 24%

Concluzie: În condițiile expuse mai sus, de ce pentru poporul român prețul benzinei și motorinei crește la pompă? De ce? Normal era să scadă (conform cifrelor exprimate).

OMV-Petrom vă merge bine în România?! Atunci să le meargă bine și românilor în România.

Vă vedem și VĂ JUDECĂM.”

Ce verificăm?

Prețului petrolului la începutul anului, dacă statul elimină taxa pe țiței procesat și evoluția acțiunilor OMV Petrom.

Verificare

Pentru a vedea, la nivel mondial, ce evoluție a avut prețul petrolului în ultimul an am consultat datele publice oferite de tradingeconomics.com. Este vorba despre o platformă de informații, care pune la dispoziție date financiare și previziuni economice, cursuri de schimb, indici bursieri, randamente ale obligațiunilor guvernamentale și prețuri ale mărfurilor din aproape 200 de țări.

Cine câștigă în urma haosului generat de suspendarea deciziei CCR privind anularea alegerilor prezidențiale. Expert: „Un război de durată”
Recomandări
Cine câștigă în urma haosului generat de suspendarea deciziei CCR privind anularea alegerilor prezidențiale. Expert: „Un război de durată”

Potrivit acestor informații, în 28 februarie 2024 prețul barilului de petrol era de 78,230 dolari, iar în 20 ianuarie 2025, data la care a fost făcută postarea, prețul barilului era de 76,452 dolari, valoarea lui scăzând cu 1,21%.

Astfel, nu se poate afirma că „prețul petrolului a scăzut cu 11,4%”.

Călin Georgescu a mințit despre prețul benzinei și al motorinei. Factual: „Informațiile postate sunt false”

Statul român și „taxa pe țiței procesat”

Călin Georgescu afirmă că statul român ar fi eliminat una dintre taxele pe care un compania OMV Petrom trebuia să le plătească. 

Afirmația lui Georgescu pleacă de la următoarea situație.

Ordonanța de Urgență 186/2022 impunea o contribuție de solidaritate de 60% pe profiturile excesive ale companiilor din industriile de țiței, gaze, cărbune și rafinare. Compania OMV Petrom a reacționat la aceste obligații, iar președintele Klaus Iohannis a făcut o cerere de reexaminare a textului legislativ.

Astfel, contribuția inițială a fost eliminată și, în schimb, a fost introdusă o taxă fixă de 350 lei pe tonă de țiței procesat în rafinării, aplicabilă doar companiilor ce practică atât extracția, cât și rafinarea – situație valabilă doar pentru OMV Petrom. Rezultatul a fost o obligație de plată de peste 1,48 miliarde lei.

Cât cheltuiește România pentru apărare. Salariile și pensiile – în top, înzestrarea cu tehnică militară – sub 20%
Recomandări
Cât cheltuiește România pentru apărare. Salariile și pensiile – în top, înzestrarea cu tehnică militară – sub 20%

Ulterior, a fost emisă Legea 290/2024 care a ajuns să impoziteze mai mult companiile din domeniul petrolier (vezi explicații aici și aici).

De altfel, Factual.ro a scris despre taxele plătite de cei care activează în acest domeniu. 

Legea petrolului stabilește că o firmă care exploatează, transportă și stochează țiței în țara noastră poate plăti o redevență cuprinsă între 16,5% și 26,5%.

Profitul și prețul acțiunilor OMV Petrom

Firma OMV-Petrom nu are exclusiv acționari privați: 

  • 51,1% din acțiuni sunt deținute de compania austriacă OMV Aktiengesellschaft
  • 20,5% din acțiuni aparțin statului român
  • 28,1% din acțiuni sunt controlate de alte persoane fizice și juridice.

Bursa de Valori București arată că, în 20 ianuarie, prețul unei acțiuni OMV-Petrom era de 0,7245 lei, iar cu o lună înainte de această dată valoarea unei acțiuni fusese de 0,7365 lei. 

De asemenea, în ultima jumătate de an, cea mai mare valoare a unei acțiuni a acestei companii a fost de 0,7650 lei, iar în ultimul an de 0,7930 lei.

Astfel, nici afirmația „prețul acțiunii OMV crește cu 24%” nu este adevărată.

În privința evoluției profitului acestei companii, raportul financiar de la sfârșitul anului trecut arată că în ultima parte a anului trecut, comparativ cu aceeași perioadă de timp din 2023, nu s-a înregistrat o creștere a profitului cu 24%.

Înalta Curte a anulat decizia judecătorului Curții de Apel Ploiești de suspendare a hotărârii CCR privind alegerile din 2024. Principalele reacții
Recomandări
Înalta Curte a anulat decizia judecătorului Curții de Apel Ploiești de suspendare a hotărârii CCR privind alegerile din 2024. Principalele reacții

„Profitul înainte de impozitare și de contribuția de solidaritate în T4/24 a fost în sumă de 288 milioane lei, mai mic comparativ cu valoarea de 2.004 milioane lei din T4/23. Profitul înainte de impozitare în T4/24 a fost in suma de 288 mil lei, mai mic comparativ cu 1.630 milioane lei în T4/23.”, arată raportul financiar. 

Cu alte cuvinte, în ultima parte a anului trecut, față de aceeași perioadă din 2023, profitul companiei a scăzut cu 82%.

Nici calculat pe ani, în intervalul 2020-2024 nu se poate spune că profitul a crescut cu 54%.

Graficul arată cum profitul companiei a crescut între 2020 și 2022. În 2021, profitul aproape s-a dublat față de 2020, iar în 2022 a crescut de aproape patru ori față de 2021. Totuși, în 2023, profitul a scăzut brusc, ajungând la aproximativ 40% din cât era în 2022. 

Scăderea poate fi pusă pe seama faptului că, odată cu introducerea taxei de 350 lei/tonă de țiței, OMV Petrom a plătit la bugetul de stat aproximativ 1,5 miliarde lei. Însă acesta nu a fost singurul motiv care să poată explica această situație. Rapoartele financiare pentru 2023 pot fi accesate aici și mai multe explicații pot fi citite aici.

În 2024, profitul a crescut din nou, dar doar cu un mic procent, de 6%, față de anul precedent.

Concluzie

Informațiile postate de Călin Georgescu sunt false. Compania OMV Petrom nu și-a dublat profitul în 2024 față de 2023, la fel cum valoarea acțiunilor nu a crescut cu 24%. De asemenea, prețul la petrol nu a scăzut cu 11,4%, iar taxa pe țițeiul procesat nu a fost eliminată.

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

auiuliaga   •   27.03.2025, 01:17

omv e impartit, fiecare diviziune are propria firma.. pe langa faptul ca ati uitat sa spuneti care erau activele... Capitaluri Proprii.. investitiile.. personalul... totul conteaza la final. Bursa azi poate sa fie sus.. maine cade... ex, gabriel resurce.. nu este de luat in seama pentru rentabilitatea firmei.. decat daca faci afaceri (cumperi/vinzi) actiuni.. la fel si pretul petrolului... azi poate fi 20... si maine 90.. oricum ar fi nu e o piata de risc cand tu ai in "curte" marfa si nu trebuie sa cumperi decat ceea ce iti lispseste sa acoperi necesarul...

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală, care l-a abandonat în copilărie. "Sunt șocat!"
Unica.ro
Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală, care l-a abandonat în copilărie. "Sunt șocat!"
Ce s-a întâmplat cu Sorina Săcărin, fetița din Baia de Aramă, adoptată de o familie din SUA. Este de nerecunoscut, iar viața ei s-a schimbat la 180 de grade
Viva.ro
Ce s-a întâmplat cu Sorina Săcărin, fetița din Baia de Aramă, adoptată de o familie din SUA. Este de nerecunoscut, iar viața ei s-a schimbat la 180 de grade
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Libertateapentrufemei.ro
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Lovitură masivă pentru Trump: Un gigant auto japonez își mută producția în afara SUA, ca urmare a tarifelor impuse
Adevarul.ro
Lovitură masivă pentru Trump: Un gigant auto japonez își mută producția în afara SUA, ca urmare a tarifelor impuse
Cum reușește Cătălina Grama să se mențină în formă. Actrița și-a dezvăluit secretele: „Nu toate dietele funcționează...”
Elle.ro
Cum reușește Cătălina Grama să se mențină în formă. Actrița și-a dezvăluit secretele: „Nu toate dietele funcționează...”
După moartea lui Rareș Ion, Rebecca Lăzărescu, prietenă cu tânărul, a început să vorbească! Le-a spus tot anchetatorilor! Cine este Ana, adolescenta de 14 ani care a murit de supradoză în urmă cu 9 luni. Dezvăluiri cutremurătoare

Apartamentele care au crescut brusc cu 20%, după ce a explodat cererea. 2 camere la 143.000 euro
Observatornews.ro
Apartamentele care au crescut brusc cu 20%, după ce a explodat cererea. 2 camere la 143.000 euro
Horoscop 26 aprilie 2025. Săgetătorii au șansa de a ajunge la o stare de armonie interioară pe care nu au mai trăit-o de mult, dar le-a lipsit
HOROSCOP
Horoscop 26 aprilie 2025. Săgetătorii au șansa de a ajunge la o stare de armonie interioară pe care nu au mai trăit-o de mult, dar le-a lipsit

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI