Statul Inexistent. Cum și De Ce O Parte Dintre Alegători Ajung Să Considere Alegerile Din Această Toamnă O Mare Farsă

În perioada comunistă, relaţia dintre cetăţean şi stat era foarte strânsă, poate prea strânsă, mai ales din cauza controlului şi monopolului pe care le avea statul asupra pieţei muncii. Pentru cetăţeanul de rând, mai ales pentru cetățeanul lipsit de proprietăţi şi control asupra unor resurse, jobul este sursa principală a traiului, a bunăstării etc. Locul unde omul își câștigă pâinea pentru sine şi familie este fundamental.

Când acest monopol a fost spart, oamenii au înţeles destul de repede că statul nu doar că nu le mai poate garanta un minim loc de muncă, ci că pur şi simplu i-a abandonat. Pe stat şi instituţiile lui, cetățeanul nu mai poate să se mai bazeze.

Statul a devenit pentru el doar un soi de ghişeu de produs acte – la naştere, la căsătorie şi la deces. Şi cel care impozitează. Dar şi aici e o relaţie destul de minimală: eu nu dau mai nimic statului, el nu-mi oferă nimic. În anii 90 am învăţat cu toţii această lecţie.

Mai existau câteva sectoare importante: sănătatea şi educaţia.

Sănătatea a cam dispărut de pe jumătate din teritoriul ţării – zona rurală mai ales – şi ea a început să fie privită de o mare parte a cetăţenilor ca o afacere semiprivată.

Sănătatea începe să devină un lux pentru mai mult de jumătate din cetăţenii acestei ţări. Cel mai bine se vede în zona medicinei stomatologice. Acolo e indicatorul: s-a privatizat aproape în totalitate acest sector, se oferă servicii de foarte bună calitate, dar a devenit prea scump pentru mai bine de 80% din cetățenii acestei ţări. Acești oameni, un procent imens, nu mai au acces la sistemul stomatologic. Asta e tendinţa în toate domeniile medicale.

Recomandări

Euroins și-a șters propria conferința de presă de pe YouTube, după ce amenințase în ea că va investiga persoanele incomode, iar ASF a interzis ziarul Bursa

Fireşte că sunt încă multe “rămăşiţe” ale statului social de pe vremuri, dar ele sunt în plină degradare, dezintegrare şi privatizare.

Ar trebui să înțelegem că în anumite domenii ceea ce numim privatizare, adică un soi de eficientizare şi profit pentru unii, pentru alţii înseamnă excludere şi sărăcie. De aceea unele sectoare nu pot fi supuse acestor mecanisme decât parţial.

Sistemul medical este un domeniu de interes public și în mai toată Uniunea Europeană este parte a economiei de stat, oferind portiţe sistemului privat doar bine controlat de stat, cu reguli foarte severe. De ce? Pentru a nu exclude grosul populaţiei de la acest serviciu fundamental. Statul are interesul să aibă cetăţeni sănătoşi. Şi educaţi.

Pandemia ne-a arătat cât de fragili suntem şi cum am lăsat baltă acest sistem esenţial

Educația? La noi, educația preuniversitară încă e văzută ca parte a statului, ca instituţie de stat. Însă cum încrederea în stat şi în instituţiile lui a căzut foarte, foarte jos, mai ales din cauza proastei gestionări, a captivităţii statului de grupuri şi clanuri de partid, demantelării structurale a statului şi a instituțiilor lui, precum şi a propagandei intense antistat, atunci școala preuniversitară a căpătat un statut secundar.

Recomandări

Dosarul „droguri în licee”. Directoarea Colegiului Caragiale: „Am transmis peste tot. Părinții au reacții violente și agresive”

Şcoala nu mai are prestigiul de altădată, iar statutul ei este în plină descompunere. Şcoala nu a fost şi nu este pentru niciun partid politic cu adevărat o prioritate. Asta se vede şi în felul în care este tratată, dar mai ales din felul în care este bugetată. Ceea ce ar trebui să fie prioritatea zero a acestei ţări a devenit ceva periferic şi secundar.

Studiile superioare sunt văzute precum ceva semiprivat, pentru că au devenit prea scumpe pentru o mare parte a cetăţenilor. Copiii din rural, de exemplu, mai ajung la studii superioare, conform ultimelor date, în jur de 2-3%. Adică ruralul, care tradiţional era pentru această ţară una dintre “venele” cele mai eficiente în oferta de resurse umane, acum este blocat.

Dacă te naști la sat, eşti damnat la munci necalificate şi, deci, la sărăcie. Eşti pe cont propriu: şi ei ştiu bine asta. Şi de aceea abandonul şcolar e atât de mare – pleacă devreme la munci pentru supraviețuire imediată.

În acest sens, cetățeanul obişnuit – cel care nu are afaceri, nu are mari joburi la stat sau privat, cel cu salariu mediu spre minim pe economie – adică grosul populației, este total dezinteresat de agenda politică a ţării. De ce? Pentru că statul nu există pentru el.

El percepe statul, sau mai degrabă sfera politică, precum o afacere a unei caste boiereşti parvenite.

Recomandări

LECȚIA SCUMPIRII RCA. De la Sorin Ovidiu Vântu, statul român n-a mai fost atât de sfidat cum o fac patronii Euroins, care l-au numit ”o haită”. Datoria statului e să ne apere de excesele celor puțini și extrem de puternici

Politica este pentru el un joc al unei caste închise, care a monopolizat, a capturat statul. Rezultatul: ei îşi distribuie joburile şi bugetul după interese de ei cunoscute. Efectele distribuţiei resurselor acestei ţări au efecte minime pentru cetăţeanul de rând. Şi atunci, el îşi ia viaţa pe cont propriu – în afara statului.

De aceea ei participă ritualic la alegeri: politica pentru ei e ca şi mersul la biserică. De Paşte şi Crăciun – de alegeri locale, parlamentare și prezidențiale. Că aşa e tradiţia. Cerinţele lor sunt atât de mici, încât alesul şi alegătorul se ignoră aproape total şi se intersectează ritualic de sărbători, adică de alegeri.

Repet: marea parte a acestei populaţii se simte abandonată şi total lipsită de reprezentare politică. Ceea ce se şi întâmplă. Percepţia populară, din ce observ, este una destul de exactă. Politica şi statul sunt o afacere boierească, a acelei caste şi a grupurilor de pe lângă curte – oamenii din instituţii, grupurile de putere, de afaceri, intelectualitate, universitari și chiar presă. Ei le percep ca pe un soi de grupuri din jurul curţii domneşti.

O țară stratificată pe caste

România este stratificată aproape medieval – pe caste sociale bine conturate, cu legi şi privilegii diferite, cu acces diferit la resurse şi joburi, cu o distribuţie a resurselor total inegală. Creşterea inegalității accelerate dintre caste face construcția ierarhică să devină pe termen mediu și lung explozivă.

E destul să ne uităm cum e împărţit şi distribuit bugetul ţării – unde se scade şi unde se adună, cum sunt structurate formele de impozitare şi totul devine clar. Până şi accesul la joburi e bine stratificat. Una dintre cauzele migrației masive a celor tineri e legată şi de acest fapt.

În momentul de faţă, până şi marile instituţii financiare, inima capitalului global, ne avertizează: impozităm prea mult munca şi prea puţin capitalul şi proprietăţile. Simplu: iobagul plăteşte şi pentru cel pentru care lucrează. Pâinea este mai impozitată decât tranzacțiile financiare.

Condamnați la sărăcie

România are însă noroc de o forţă de muncă calificată şi mai puțin calificată foarte ieftină, care are acces la o piaţă a muncii destul de mare din UE. Un soi de export de neoiobăgie: nu ieşim din sărăcie, dar păstrăm o mică plasă socială care nu ne lasă să cădem mai jos.

Traduc: resursa de bază a acestei ţări este capitalul uman. Statul şi noua boierime tratează această resursă ca pe oricare altă resursă “naturală”. O exploatează la greu prin vinderea ei ca formă de muncă ieftină. Aşa cum vindem lemnul sub formă de buşteni, fără a-l prelucra şi a-i da plusvaloare, aşa vindem şi resursa umană: ca pe o forţă de muncă foarte ieftină. Iar munca foarte ieftină înseamnă condamnare la sărăcie. Adică e genul de muncă ce nu aduce nici măcar minima prosperitate.

Atenţie: resursa umană nu este “naturală”, nu e buştean. Ea se produce greu, are nevoie de întreţinere specială (sănătate şi educaţie) şi odată consumată, se reproduce foarte greu.

Cine e activ politic în România? Singurele pături active şi conectate la agenda politică a acestei ţări sunt grupurile şi păturile sociale care sunt conectate la resursele acestei ţări: resursele financiare şi de putere. Aici sunt incluse şi formele de impozitare speciale etc. Ele sunt mai mici, dar foarte gălăgioase, pentru că şi interesele sunt mai mari. Dar despre ele, altă dată.

Aşa cum se configurează noile alegeri din această toamnă: ruptura şi ignoranţa dintre aleşi şi alegători par să crească. Din agenda politică a aleşilor, interesele grosului populaţiei lipsesc. Iar “alegătorii abandonaţi” par a privi alegerile ca pe o mare farsă.