Intervenție de amploare într-un bloc din sectorul 6
O intervenție complexă a avut loc joi în sectorul 6 al Capitalei, după ce o femeie de 56 de ani s-a baricadat în apartamentul în care se afla împreună cu concubinul său și a amenințat că își va face rău.
Potrivit Poliției Române, totul a început după ce un bărbat a sesizat autoritățile și a anunțat că fratele său se află în locuință împreună cu partenera sa, existând suspiciunea unei situații de risc. Polițiștii Secției 21 au ajuns la adresa indicată și au constatat că apartamentul se află la etajul 7 al unui bloc cu zece niveluri.
„Intervenția promptă și coordonată a polițiștilor Capitalei a condus la salvarea unei femei aflate într-o situație de risc și la înlăturarea unui pericol care punea în pericol siguranța persoanelor aflate în locuință”, au transmis reprezentanții Poliției Române.
Negocierile au durat mai multe ore
În timpul intervenției, femeia a refuzat să deschidă ușa și i-a avertizat pe polițiști că își va face rău dacă aceștia încearcă să pătrundă în apartament. Având în vedere gravitatea situației, au fost mobilizate mai multe structuri specializate: negociatori ai Poliției Capitalei, echipa de asalt a Serviciului pentru Acțiuni Speciale (SAS), alpiniști ai Serviciului Independent pentru Intervenții și Acțiuni Speciale (SIAS), precum și echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov.
„Pe parcursul intervenției, negociatorul a menținut dialogul cu cele două persoane din locuință, însă acestea au refuzat să deschidă ușa apartamentului”, se arată în comunicatul Poliției.
Alpiniștii SIAS și mascații au intrat simultan pe ușă și pe fereastră
După mai multe ore de negocieri, autoritățile au decis intervenția pentru înlăturarea stării de pericol.
„Pentru protejarea vieții și înlăturarea stării de pericol, la momentul oportun s-a dispus pătrunderea simultană în apartament, prin spargerea ușii de către echipa de asalt SAS și prin acces pe fereastră realizat de alpiniștii SIAS și ISU”, au precizat reprezentanții Poliției Române.
Intervenția s-a desfășurat fără incidente, iar femeia a fost scoasă din apartament în siguranță și transportată la Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Alexandru Obregia, unde a fost evaluată de specialiști. Concubinul acesteia, în vârstă de 53 de ani, a fost condus la sediul Secției 21 Poliție pentru stabilirea situației de fapt.
Ce au stabilit polițiștii
Din verificările efectuate până în acest moment, anchetatorii au constatat că între cei doi nu exista un istoric de violență și că femeia nu fusese victima unei agresiuni sau amenințări din partea concubinului.
„Datele obținute până în prezent indică faptul că amenințările privind suicidul nu au fost generate de acțiunile acestuia”, au transmis polițiștii.
Cercetările continuă din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și lipsire de libertate în mod ilegal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și dispunerea măsurilor legale.
Poliția Capitalei le reamintește cetățenilor că „orice sesizare privind persoane aflate în situații de risc trebuie anunțată de îndată la 112, intervenția rapidă a autorităților fiind esențială pentru protejarea vieții și a integrității persoanelor implicate”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c5a5b07777070a6c934b14f9531dbe64.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a1eda9fea34295421687e3ecfbd6892e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b9e1af2bbd2cecb2f47aef2017806895.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_eddefd9a12adbdb7760317ae4875f127.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e181f003b879b5c0f622b0eff71cb956.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_29be6f21f4dd0559cbe2ac4f57f67db2.jpg)
Știri România
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_3f93ab8d2e68a5cb24d7ee0770458144.jpeg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_ad7541ca2c588fa31cee8870ec1dff5f.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_aa4291b2d21663f97fd1258d96681c54.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_2b036ec7d9c3ad12ace076f04fa2d5a5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_430c1bfc2bd61f930b3eeae592c92e63.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_c45bebb94dff3f968de8bd0fbbd1714d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_88cddbd6573dc13a0e32132b7b5eea43.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_ae900123ce25896590d62b530a5b8997.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_8aa07df474b08734bd225d939d8529ea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_3d4ea85b672bb8103d907d5ce5f8e8de.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_098f53e6763d6a19c17a6147d9eb1970.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_d1b358b1cfaf3e56c9ef2f4b95366f99.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_2a4f651e57bd722032aef3381ea59fab.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_1d5d685e7e5dbd95a908f49e71f60b6e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ilie-bolojan-hubert-thuma--fotografii-inquam-photos--octav-ganea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/decizii-in-tabara-lui-ilie-bolojan-dupa-ce-tribunalul-bucuresti-a-suspendat-hotararile-din-congresul-pnl-e1783622321861.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/deea-maxer-si-fiul-ei.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/andreea-ibacka-b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_d0b3394ae3cca68fab9cc1c78df82408.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2986dde1b55e0e0f2be0384fc56aeeec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_257643dea611b25737ecd49a442101ce.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/gestul-facut-de-nicusor-dan-la-intalnirea-cu-recep-tayyip-erdogan-si-emine-erdogan--ce-s-a-intamplat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_eb0b3cf831f345d52deba5b8639e0d61.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_19c6e84fad6a37b4272f84ebdcac67d0.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_996a043f3bcd7e242748560d407ac5fe.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/horoscop-11-iulie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/porumb-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/profimedia-0061358189.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/istanbul-spice-bazaar-turism.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/avion.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/otet-de-orez.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/femeie-rucsac-asteapta-bagaj-cala-banda.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/lista-bagaj-vacanta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/telecomanda-aer-conditionat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/oameni.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/moment-explozie-drona-constanta1.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/romania-teren-fertil-pentru-afacerile-rusilor-copy.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/497757906102288868028617646393994433864782081n.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/receptie-summit-nato-2026-profimedia-1115102646.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/pensionari-casa-de-pensii-id248657-inquam-photos-pana-tudor-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/viorel-pasca--foto-id285056-inquam-photos-george-calin-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/nicusor-dan-2-1.jpg)
Anton6969 10.07.2026, 10:57
Nu înțeleg ce treabă au milițienii, daca cineva dorește să își pună capăt zilelor...
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.