Un triunghi problematic: democrația, capitalismul și explozia Inteligenței Artificiale

Walter Benjamin – filosoful evreu care a pierit prematur, căutând să scape de teroarea nazistă – a reflectat îndelung asupra condiției operei de artă în epoca reproducerii sale mecanice.

Cândva destinată unui select public de privilegiați, opera originală a devenit un bun public banal de îndată ce fotografia și alte mijloace de multiplicare (ulterior digitalizate) au răspândit-o virtual în orice punct terestru.

Gioconda lui Da Vinci, Irișii lui Van Gogh sau Pieta de Michelangelo rămân în amplasamentele știute (din Paris, Amsterdam sau Roma), însă ajung simultan oriunde,  sub formă de afișe, timbre, cărți poștale, ilustrații de manual, poze pe Instagram, suporturi de pahare sau imprimeuri pe tricouri de plajă. Firește că numai originalul certificat al unei capodopere poate fi adjudecat, pentru sume uriașe, la licitațiile de artă, însă el este deja și un element „iconic” al imaginarului colectiv, atestând democratizarea accesului la artele frumoase. O dată mai mult,  faimoasele „serii” fabricate de pontiful Pop Art, Andy Warhol, se dovedesc profetice. 

Hipertrucaje nocive

Un proces similar se petrece în comunicarea politică și cea socială, tot mai des populate de artefacte produse prin intermediul IA. Un cont de FB dedicat lui Einstein posta recent o fotografie a fizicianului, „imaginat” în costum Armani, pe fundalului orașului New York din anii ’60 ai veacului trecut. Poza părea perfect plauzibilă, arătând că, de acum înainte, putem rescrie substanțial toată istoria civilizației de după apariția fotografiei. Orice fantezie devine plauzibilă, mai ales dacă e regizată competent (Einstein a murit în 1955, deci discretul anacronism al fotografiei trucate atrage doar atenția pedanților). 

Dacă jocurile contrafactuale din zona culturii pop se dovedesc mai curând inocente, hipertrucajele „deep fake” sunt, cu siguranță, nocive, mai ales în campaniile electorale. De pildă, în cea actuală, din Noua Zeelandă, unde un partid de dreapta și-a reprezentat simbolic adversarii laburiști sub forma unor hoți care sparg un magazin de bijuterii: toți actorii clipului erau ficțiuni produse prin IA.

Și care e problema? ne-am putea întreba. Ei bine, dacă plătești actori reali pentru un clip electoral, ei își asumă, moral și juridic, acțiunea și mesajul, în vreme ce actorii virtuali nu au nicio responsabilitate…

Pesemne că legea va cere ca orice conținut digital falsificat prin IA să poarte o „mențiune” specifică (precum „P”-ul din materialele publicitare), dar asta promite cel mult să limiteze, nicidecum să suprime efectul manipulatoriu al mistificării.

Chiar dacă un clip fake – de pildă cu un Joe Biden decrepit, care (în al doilea mandat) scapă frâiele imigrației ilegale – e prezentat ca „glumă”, el va acționa asupra alegătorilor antiimigrație cu forța emoțională a unor imagini reale. 

Telefonia (fixă) și televiziunea au avut nevoie de câteva decenii pentru a atrage prima sută de milioane de utilizatori. Telefoanele inteligente au atins pragul respectiv în 50 de luni, dar ChatGPT l-a depășit în numai 60 de zile, ilustrând o progresie exponențială, practic incontrolabilă.

Încep să mă întreb dacă IA nu va distruge capitalismul, prin dezumanizarea aproape integrală a producției de mărfuri și generarea unei provocări politice la care statele vor riposta prin măsuri arbitrare.

Se întrevede următorul cerc vicios: în vreme ce antreprenorii vor prefera sistematic înlocuirea operatorilor umani prin algoritmi de robotizare, statele nu le vor putea spune maselor de șomeri tehnologici (apărute peste noapte) că au devenit inutile și vor evita anarhia prin demonizarea profitului. Asta ar mai lipsi, după ce capitalismul e deja lovit prin ideologia „descreșterii” economice virtuoase și imperativele scadente ale tranziției verzi!

Simpla jonglerie cu asemenea scenarii distopice ne arată că nelimitarea „demiurgică” a libertății periclitează paradoxal tocmai drepturile omului. 

În problematicul triunghi format din autoritatea politică, economia de piață și invazia IA, democrațiile consolidate au aparent prima șansă de a proteja libertățile fundamentale. Pentru restul secolului 21, scena globală va fi împărțită între dictaturile bazate pe capitalism controlat, proprietarii de IA – care direcționează simultan cercetarea din spatele ei – și „bătrânele” regimuri democratice din aria NATO și OECD, care-și testează pe terenul tehnologiei propria supraviețuire. Epoca actuală, în care mărturia oculară devine neverosimilă, permite orice și nu mai garantează nimic. 

foto: 123rf.com

Urmărește-ne pe Google News