Nebună de gelozie, i-am făcut viața soțului meu un iad

Mi-am iubit întotdeauna foarte mult părinții și, ca să nu-i supăr, am ales să învăț, să fiu printre primii și să intru la facultate. Spre deosebire de toate colegele mele, la 19 ani nu avusesem încă niciun prieten, nu știam ce înseamnă să ai „fluturi în stomac”, emoția primului sărut, să fii iubită și să fii privită cu dragoste. Mai toate orele libere le petreceam în bibliotecă, pregătind referate, lucrări pentru vreun seminar. Aveam deja locul meu în bibliotecă, ceream cărțile de care aveam nevoie cu o zi înainte, iar a doua zi le găseam pe masă.

într-o zi, când am ajuns în dreptul scaunului pe care obișnuiam să mă așez, am văzut pe masă un trandafir. Am privit în jur, în bibliotecă nu mai erau decât două fete, departe de locul meu. M-am întrebat dacă nu cumva cineva a greșit punând floarea pe pupitrul meu. Dar cărțile pe care le comandasem cu o zi înainte mă așteptau deja acolo. Am mai privit încă o dată în jur, mi-am scos sticla cu apă din geantă și am pus trandafirul în ea. Am început să citesc, să-mi notez tot felul de idei și, din când în când, priveam bucuroasă trandafirul, care-mi luminase ziua. Până la plecare, n-am reușit să aflu cine îl pusese acolo. Mi-a fost jenă s-o întreb pe bibliotecară dacă văzuse cine pusese trandafirul acolo. Am închis cărțile, am făcut altă comandă pentru a doua zi, am luat trandafirul și am plecat.

A doua zi, când am ajuns în dreptul locului meu, mă aștepta alt trandafir. și tot așa, zile la rând, am găsit pe pupitru un trandafir. Niciuna din bibliotecare nu mi-a putut spune cine îl punea acolo.

— Poate ai un admirator secret. Ce romantic! a spus una dintre ele.

De cele mai multe ori, când simțeam că mă răzbește foamea sau îmi amorțeau picioarele de atâta stat, ieșeam în parcul de lângă bibliotecă, mă plimbam și mâncam sendvișurile pe care mi le pregăteam dimineața. Uneori însă, intram în pizzeria de lângă bibliotecă și comandam o salată mare, pe care o devoram cu o plăcere extraordinară. într-o zi, deasupra verdețurilor apetisante, am văzut o frumusețe de trandafir. Am împietrit. Cum îmi plac teribil filmele polițiste, mi s-a strecurat în minte gândul că mă urmărește vreun psihopat, care a făcut o fixație pentru mine. M-am speriat îngrozitor. Tocmai văzusem un film despre un bărbat obsedat de o studentă, care o urmărea peste tot și, în cele din urmă, a răpit-o de pe stradă și a sechestrat-o în apartamentul lui.

Am început să privesc tot timpul în urmă, să văd dacă nu mă urmărește cine-va, mi-am schimbat tot programul, locul de la bibliotecă, toate tabieturile. Indiferent de locul unde mă așezam în bibliotecă, la un moment dat trandafirul apărea, ba de câteva ori chiar l-am găsit în geanta în care îmi țineam cursurile, când am ajuns acasă. Eram atât de speri-ată, încât mă gândeam să mă duc la Poliție să spun ce se întâmplă. M-am temut să nu fiu considerată sărită de pe fix, dacă mă plâng că cineva îmi oferă fără să se arate un trandafir.

Nu aveam prea mulți prieteni, colegii mă considerau tocilară. Singurul cu care mai stăteam de vorbă și mă mai ajutam din când în când era Horia, vecinul meu de palier, care locuia și el tot cu chirie, un vlăjgan pe care părinții îl trimiseseră la București să facă facultate, dar lui nu-i prea ardea de învățătură și lua examenele numai el știa cum, pentru că nu se omora cu învățatul. Uneori, când îi ajungea cuțitul la os, mă ruga pe mine să-i fac câte un referat și, drept recunoștință, de fiecare dată îmi spunea că ar fi în stare să ucidă pentru mine. îmi oferise bani, dar l-am refuzat, firește. Venea uneori la mine cu bunătăți, mâncam împreună, mă mai scotea în oraș la o înghețată și-mi dăruise CD player-ul lui cu muzică aleasă de el. Așa că m-am gândit să-i povestesc totul lui Horia și să-i cer lui ajutorul.

— Nu te-ai gândit că poate te place vreun băiat? Ești o fată frumoasă, atrăgătoare, chiar dacă stai toată ziua cu nasul în cărți.

— Cu colegii mei nu prea am de-a face și n-am observat să se uite nimeni la mine cu interes. Oricât de încuiată aș fi, tot mi-aș da seama.

— Nu-ți face griji! Te rezolv! După ce mă lămuresc cum stau lucrurile, te informez!

După câteva zile, Horia mi-a sunat la ușă. Nu era singur. Venise cu un tânăr a cărui figură îmi părea cunoscută, dar nu știam de unde să-l iau.

— Ia uită-te bine, nu-l cunoști? L-am privit atent pe tânăr, puteam să

jur că l-am mai văzut, dar mi-era imposibil să-mi dau seama unde.

— Vorbește, fratele meu! i-a spus Horia.

— Sunt student la aceeași facultate cu tine, cu un an mai mare, și ca să mă întrețin lucrez part time la bibliotecă și la pizzeria de lângă bibliotecă. îmi place de tine, n-am vrut să te sperii, am sperat să mă observi și tu… Sunt cam timid de felul meu, n-am îndrăznit să-ți vorbesc.

Ascultându-l, mi-am amintit unde-l văzusem. într-adevăr, uneori, când mă duceam mai devreme la bibliotecă, vedeam un tânăr punând cărțile pe pupitrul meu, iar la pizzerie același tânăr

întâmpina clienții la ușă și-i conducea la mese. I-am poftit înăuntru. După bunul lui obicei, Horia era deja prieten la cataramă cu Vlad, știa aproape totul despre el și m-a sfătuit să nu-i dau cu piciorul, pentru că, mai mult ca sigur, suntem făcuți unul pentru altul.

Au stat la mine până târziu, spre dimineață, când Horia l-a luat la el să tragă un pui de somn. Când am ieșit și eu din casă, spre prânz, pe prag mă așteptau un trandafir și un bilet. „Dacă îți face plăcere, astăzi îți pregătesc o salată specială, iar după aceea am putea merge la un film. Tocmai a apărut un thriller foarte interesant.” Am zâmbit. Mi-am dat seama că Horia avusese grijă să-i spună tot ce știa despre mine.

Cu timpul, am început să simt fluturi în stomac, să nu mai pot sta departe de Vlad decât cu mare greutate, mi se făcea tot timpul dor de el, îl ascultam recitându-mi versuri, îl priveam maimuțărindu-se în fel și chip și râdeam cu lacrimi. La aproape 20 de ani, m-am îndrăgostit și era minunat.

— Dacă vă hotărâți să vă luați, să nu vă căutați alt naș! ne-a spus râzând Horia în ziua în care Vlad s-a mutat la mine.

Viața mea s-a schimbat radical, nu m-am lăsat pe tânjală, dar învățătura a trecut totuși pe locul doi, căci inima mea era prea dornică de dragoste ca să mă opun voinței ei. Până când Vlad a terminat facultatea, am fost cei mai fericiți din lume. I-am cunoscut părinții, niște oameni simpatici, cu mult umor, care-și adorau fiul și care s-au bucurat mult când m-au cunoscut. L-am dus și eu să-i cunoască ai mei, iar mama nu-și mai încăpea în piele de fericită că am găsit un băiat atât de bun și n-am încăput pe mâinile unui neisprăvit. Tata a fost foarte impresionat când a aflat că Vlad s-a întreținut singur la facultate, că a refuzat ajutorul părinților lui, deși aceștia aveau posibilități. Amândoi mi-au spus că Vlad e un om de toată isprava și să am grijă să nu-l pierd.

După licență, Vlad și-a găsit foarte repede de lucru, s-a înscris și la masterat, iar eu i-am simțit cumplit lipsa în ultimul an de facultate și abia așteptam să termin.

Vlad era mult mai ocupat decât în timpul studenției, își iubea profesia și visa să facă ceva important, să lase ceva în urmă. Lucra într-o clădire impresionantă, într-un colectiv de oameni tineri, avea multe colege, iar după ce l-am vizitat acolo de câteva ori, șarpele geloziei s-a strecurat pe nesimțite în sufletul meu și nu mi-a mai dat pace. Ori de câte ori întârzia, îmi imaginam cele mai cumplite lucruri. Imaginația mi-o lua razna, îl vedeam pe iubitul meu în brațele altor femei și simțeam că-mi pierd mințile. Uneori, când intra pe ușă, deși vedeam că era obosit, îl întrebam de unde vine, cu cine mă înșală, de ce-și bate joc de dragostea mea. Ajunseserăm să ne certăm tot mai des, iar Vlad, când nu mai putea suporta, ieșea trântind ușa și se ducea la Horia să doarmă.

De câte ori n-a venit Horia să încerce să mă potolească, dar degeaba. Eram ca un taur care vede roșul în față, eram de neoprit, imposibil de potolit.

— Să știi că Vlad te iubește, dar numai o femeie nebună ca tine nu-și dă seama de asta! în plus, el nu e ca noi, ceilalți bărbați. știi că întotdeauna ți-am vrut binele, potolește-te, dacă nu vrei să-l pierzi! într-o bună zi, oricât de mult te-ar iubi, se va sătura și va pleca încotro va vedea cu ochii.

Nimic, niciun cuvânt nu mai ajungea la mine. Mi se părea chiar că Horia complota cu Vlad împotriva mea, că Horia îl ajuta pe Vlad să se vadă cu alte femei. După câteva luni de scandaluri și după ce m-a ascultat acuzându-l de cele mai nedrepte lucruri, într-o dimineață, când m-am trezit, Vlad plecase.

Nici Horia nu știa unde s-a dus. Nu i-a spus special, ca nu cumva să-și dea dru-mul la gură. A urmat o adevărată agonie. Am fost neom. Nu mai puteam dormi, nu mai puteam mânca, n-am mai trecut pe la facultate, am lăsat baltă licența. Umblam pe străzi ca o drogată și ajunsesem să arăt ca atare. Eram neîngrijită, dezordonată, nepieptănată. Într-o zi, o femeie în vârstă mi-a întins o hârtie de un leu. Horia m-a găsit, într-o altă zi, în parc, pe o bancă, m-a luat pe sus și m-a dus la spital. Nu știu cât am fost internată, cert este că, atunci când mi-am revenit, eram acasă la ai mei, iar mama încerca să mă hrănească. îmi dădea în gură cu lingurița, ca atunci când eram mică. Am auzit voci în camera de alături. Am privit-o pe mama, ei i s-au umplut ochii de lacrimi și a început să mă mângâie încet. în momentul acela, a intrat Horia.

— Bună dimineața, soare! Ai făcut ochi! Astăzi am de gând să te scot la plimbare, ce zici?

M-am ridicat cu greu din pat și Horia m-a luat în brațe. M-a așezat apoi într-un cărucior și m-a scos în curte. Soarele m-a orbit în prima clipă. Horia m-a urcat în mașina lui, am ajuns pe o pajiște minunată și m-a plimbat mai bine de oră, departe de privirile indiscrete ale oamenilor.

— Nu vrei să vorbești cu mine chiar deloc? m-a întrebat blând.

— Cât timp am stat în spital? l-am întrebat.

— Mult. Dar asta nu contează, important este că acum ești bine. Mi-a fost cumplit de dor de tine, ești cea mai bună prietenă a mea.

— Vlad?

Horia n-a răspuns.

— Vlad? știi ceva de el?

— Ar fi mai bine să vorbim despre altceva. 0 să-ți vorbesc și despre el, într-o zi…

— Nu, spune-mi acum. Vreau să știu. Altfel n-am să-mi revin de tot niciodată. Spune-mi adevărul!

— Vlad a plecat în străinătate, s-a însurat cu o franțuzoaică, așteaptă un copil.

— Nu a venit niciodată să mă vadă?

— Nu știe, n-a știut că ai fost în spital. M-a sunat acum câteva zile, nu i-am spus nimic. Trebuie să-l uiți.

N-am avut nici puterea și nici lacrimi să plâng. A durat luni de zile până m-am pus pe picioare, slăbisem foarte mult, nu aveam poftă de mâncare. Părinții mei și Horia au fost tot timpul lângă mine. Când m-am pus pe picioare, m-am apucat să-mi fac licența și pe urmă m-am înscris la masterat. Horia se mutase într-un apartament spațios, m-a invitat să stau la el.

— Doar nu ești nebună să arunci banii pe chirie!

Avea grijă de mine ca de un copil, mă ducea peste tot cu mașina, parcă îi era teamă să mă lase singură. încetul cu încetul, mi-am recăpătat încrederea în mine și mi-am reluat obiceiurile. Am reluat vizi-tele la bibliotecă și m-am gândit că n-ar fi rău să merg mai departe și să-mi dau doctoratul. Horia s-a agitat și mi-a făcut rost de o bursă de un an la o universitate care s-a arătat interesată de cercetările mele. A venit într-o zi acasă fericit și mi-a arătat hârtia. Nu s-a lăsat și m-a însoțit. și-a luat un an concediu fără plată. șeful firmei la care lucra îi era prieten.

A făcut toate pregătirile înainte, a aranjat cazarea într-un bloc din apropierea universității, unde aveam un apartament de trei camere, utilat cu tot ce trebuie, inclusiv acces la internet, firește. Horia a devenit „dădaca” mea. Nu puteam face un pas fără el. Asta a început să mă enerveze la un moment dat.

— Dacă o să continui să mă tratezi ca pe un copil neajutorat, așa am să rămân! Sunt femeie în toată firea, Horia! Trebuie să-ți vezi de viața ta! și să mă lași să-mi văd și eu de a mea!

— Vreau să mă însor cu tine!

— Asta e o prostie, Horia! Nu strica totul!

După multe insistențe, Horia s-a întors în țară, dar vorbeam zilnic pe Skype. îi dădeam raportul în fiecare seară ce am făcut peste zi, iar el îmi dădea sfaturi. într-o zi, când eram la bibliotecă, am ieșit să fumez o țigară. Când m-am întors, am găsit pe masa mea un trandafir. Am privit în jur, dar nu erau decât câteva fete. Peste câteva zile, am găsit pe masă un mesaj: „Mă bucur că ești bine! Să ai o viață frumoasă ca tine! Horia”.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE