21 de implanturi, un an fără răspuns și un plan refăcut de la zero 

Prima radiografie spune mult, dar nu spune toată povestea. Se văd două lucrări fixe ample și, sub ele, un număr neobișnuit de mare de implanturi: 21 în total. Ce nu se vede este anul în care pacientul a căutat o soluție și a cerut mai multe opinii medicale, fără să ajungă la un plan pe care să îl poată urma.

Nu mai căuta un zâmbet mai frumos. Voia să știe dacă poate avea din nou o dantură pe care să se bazeze.

Pentru Dr. Vlad Dresca, întrebarea nu a fost unde ar mai putea fi adăugat un implant. Era nevoie de o evaluare a întregii reconstrucții: ce mai poate fi păstrat, ce trebuie îndepărtat și, mai ales, în ce os sănătos poate fi ancorat un nou tratament.

Problema nu era un implant. Era întreaga construcție

În implantologie, mai mult nu înseamnă automat mai sigur. Contează locul în care este inserat fiecare implant, osul din jur, starea gingiei, felul în care se distribuie presiunea în timpul masticației și precizia lucrării pe care implanturile trebuie să o susțină. Dacă unele dintre aceste elemente cedează, păstrarea cu orice preț a vechii construcții poate prelungi problema.

Într-un caz cu eșecuri implantare multiple trebuie aflat, înainte de orice nouă intervenție, ce a mers prost. Examenul clinic și radiografia panoramică oferă primele informații. Pentru planificarea reală sunt însă necesare investigații tridimensionale de tip CBCT. Acestea arată volumul osos disponibil, starea sinusurilor maxilare și raporturile cu structurile anatomice care nu pot fi evaluate corect într-o imagine plană.

După analiza cazului, vechiul plan nu a fost continuat și nici reparat parțial. A fost înlocuit cu unul nou.

La maxilar, pierderea osoasă nu mai permitea repetarea unei reabilitări bazate exclusiv pe implanturi convenționale. Soluția aleasă a fost inserarea a patru implanturi zigomatice, câte două pe fiecare parte. La mandibulă, unde exista os utilizabil pentru o abordare obișnuită, au fost inserate patru implanturi convenționale.

Diferența dintre cele două arcade este esențială. Nu s-a aplicat aceeași tehnică peste tot doar pentru simetrie sau simplitate. Fiecare zonă a primit soluția pe care anatomia disponibilă o permitea.

Ce sunt implanturile zigomatice și de ce au fost folosite

Implanturile dentare obișnuite sunt ancorate în osul maxilar sau mandibular. Implanturile zigomatice sunt mai lungi și folosesc ca punct principal de sprijin osul zigomatic, cunoscut simplu drept osul pomeților.

Această tehnică poate fi luată în calcul atunci când maxilarul superior a pierdut foarte mult os, când anumite grefe ori implanturi anterioare au eșuat sau când anatomia nu mai oferă condițiile necesare pentru o soluție convențională. Nu este o procedură potrivită oricărui pacient cu dinți lipsă și nu reprezintă o scurtătură către o lucrare fixă.

Raportul de consens publicat de International Team for Implantology în 2023 include printre indicații atrofia severă a maxilarului și situațiile în care implanturile sau grefele anterioare au eșuat. Același raport descrie tratamentul drept unul complex, în care experiența chirurgicală și protetică influențează direct rezultatul. Recomandarea este clară: evaluarea trebuie făcută tridimensional și trebuie să includă atât osul maxilar și zigomatic, cât și starea sinusurilor.

În cazul prezentat, implanturile zigomatice au permis ca noua reconstrucție a arcadei superioare să nu mai depindă de zonele maxilare care nu puteau oferi suport suficient. La mandibulă nu era nevoie de această soluție, astfel că s-a putut lucra cu implanturi convenționale.

Privite pe radiografie, cele patru implanturi zigomatice atrag imediat atenția prin lungimea și direcția lor. Totuși, partea dificilă a cazului nu poate fi văzută într-o singură imagine. Ea ține de alegerea traseului fiecărui implant, evitarea structurilor anatomice sensibile, obținerea stabilității și proiectarea ulterioară a unei lucrări care să distribuie corect forțele și să poată fi igienizată.

Un caz complex nu se încheie odată cu operația

În fotografiile de tip „înainte și după”, timpul dintre cele două cadre dispare. În realitate, tratamentul are etape, iar operația este doar una dintre ele.

După inserarea implanturilor urmează evaluarea vindecării și etapa protetică. Lucrarea trebuie gândită în raport cu poziția implanturilor, spațiul disponibil, linia zâmbetului, sprijinul buzei, mușcătura și accesul pentru igienizare. O lucrare care arată bine, dar nu poate fi curățată corect, creează o problemă nouă.

La fel de importante sunt controalele de după finalizarea tratamentului. Implanturile zigomatice pot avea complicații biologice și mecanice. Sinuzita este cea mai frecvent menționată complicație biologică în literatura de specialitate. Pot apărea și inflamații ale țesuturilor din jurul implanturilor, slăbirea unor șuruburi sau deteriorarea unor componente protetice. Riscul nu dispare după ce pacientul primește lucrarea.

Igiena zilnică, igienizările profesionale și prezentarea la control nu sunt recomandări formale. Fac parte din tratament.

De ce a acceptat Dr. Vlad Dresca acest caz

Într-o reabilitare obișnuită, medicul pornește de la os nevătămat și de la un istoric relativ clar. Aici a trebuit analizat și efectul tratamentelor anterioare. Fiecare implant existent putea influența cantitatea de os rămasă, starea țesuturilor și poziționarea noilor elemente de sprijin.

Dr. Vlad Dresca tratează cazuri chirurgicale cu deficit osos sever și lucrează cu soluții precum implanturile zigomatice atunci când acestea au indicație. În cazul de față, decizia importantă nu a fost folosirea unei tehnici spectaculoase, ci renunțarea la ideea că vechea lucrare mai poate fi salvată prin intervenții locale.

Au fost refăcute baza și logica întregii reconstrucții: patru puncte de sprijin zigomatice la maxilar, patru implanturi convenționale la mandibulă și un plan protetic adaptat noii situații.

Faptul că această variantă a fost posibilă pentru pacientul prezentat nu înseamnă că va fi indicată în orice caz asemănător. Vârsta, bolile asociate, tratamentele urmate, fumatul, infecțiile, starea sinusurilor, calitatea țesuturilor și disponibilitatea pacientului de a respecta controalele pot schimba complet decizia.

Ce ar trebui să întrebe un pacient după un eșec implantar

După o experiență dificilă, tentația este să cauți pe cineva care spune imediat „se poate”. Un răspuns rapid nu este însă același lucru cu un plan bun.

Pacientul trebuie să afle de ce a eșuat tratamentul anterior, pe ce investigații se bazează noua recomandare, ce alternative există și ce riscuri presupune fiecare. Trebuie să știe și cine va realiza etapa protetică, cum se va face întreținerea și cât de des vor fi necesare controalele.

Înaintea unei intervenții cu implanturi zigomatice, consultația nu ar trebui să se încheie doar cu un preț și o dată pentru operație. Ar trebui să lase pacientului o imagine realistă asupra etapelor și a limitelor tratamentului.

Acesta este și motivul pentru care cazul celor 21 de implanturi merită prezentat. Nu pentru a transmite că orice situație are aceeași rezolvare, ci pentru a arăta cât de mult se poate schimba planul atunci când vechea construcție este evaluată fără compromisuri.

Când este justificată o evaluare pentru implanturi zigomatice

O consultație de specialitate poate fi utilă dacă ai primit diagnosticul de atrofie osoasă severă la maxilar, dacă ți s-a spus că osul nu permite implanturi convenționale, dacă ai trecut prin grefe nereușite sau dacă o lucrare extinsă pe implanturi a început să aibă probleme.

Consultația nu garantează că implanturile zigomatice sunt potrivite și nici un anumit rezultat. Rolul ei este să stabilească ce opțiuni există, ce riscuri trebuie luate în calcul și dacă anatomia permite un asemenea tratament.

Pentru evaluarea unui caz și informații despre consultațiile oferite de Dr. Vlad Dresca, accesează drdresca.ro.

Foto :  https://drdresca.ro/

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE