Coaliția interesului la Iași: PNL și PSD țin „în brațe” un consilier AUR, dezvoltator imobiliar și șef la Urbanism

 2 comentarii

Un dezvoltator imobiliar conduce Comisia de Urbanism a Consiliului Local (CL) Iași de aproape un an. Omul de afaceri Vasile Pușcașu (AUR) are mai multe investiții în pregătire, iar recent a luat cuvântul în plen și a militat pentru propriul proiect înainte de votul consilierilor.

„Dragi colegi, nu transformați acest forum decizional în găști cu interese de partide sau cum vă dictează buzunarele, beliți ochii și ciuliți urechile!”, a fost mesajul lui Pușcașu către colegii săi din deliberativ, în încercarea de a influența votul.

Contactat de Libertatea, omul de afaceri a susținut că nu există „nicio problemă” între statutul său de dezvoltator imobiliar și cel de șef al Comisiei de Urbanism. Liderii PNL și PSD din CL au poziții nuanțate, în timp ce opoziția spune că Pușcașu trebuie să renunțe la funcția de la Urbanism.

Cum a ajuns un dezvoltator imobiliar șef la Urbanism

Componența și șefia comisiilor de specialitate din cadrul CL fac obiectul unor negocieri politice între partide, de regulă imediat după alegerile locale. La Iași, AUR a revendicat șefia Comisiei de Urbanism pe principiul că această poziție urma să fie ocupată de Marian Jan Chirița, arhitect.

Însă acesta a suferit un accident aviatic grav în toamna anului trecut, iar AUR l-a înlocuit pe repede-înainte cu Vasile Pușcașu, având sprijinul celorlalte partide în contextul negocierilor inițiale. Chiar dacă, între timp, Chirița a revenit în CL, Pușcașu conduce în continuare Comisia.

Pușcașu se află la primul mandat de consilier AUR și provine din mediul de afaceri. Deține mai multe hoteluri și terenuri din Iași, pe care vrea să construiască blocuri sau ansambluri de vile. Un astfel de proiect a ajuns la vot la finalul lunii iulie în CL: inițial, investiția a fost respinsă în urmă cu trei ani, dar Pușcașu a câștigat un proces împotriva deliberativului din care face parte - judecătorii i-au dat câștig de cauză pe motiv că hotărârea de respingere a proiectului nu a fost motivată.

A pledat în ședință în favoarea propriei investiții

În debutul ședinței, Pușcașu a anunțat că nu participă la votul pentru propriul său proiect, dar a pledat în favoarea investiției și a solicitat inclusiv ca fiecare consilier să voteze nominal.

Intervenția consilierului l-a determinat pe secretarul general al municipiului să-i atragă atenția că riscă un conflict de interese: legea prevede ca un beneficiar să nu participe nici la vot, nici la dezbateri.

„Nu se poate vota de respingere un proiect care îndeplinește toate condițiile, trece prin toate comisiile decât dacă este o deficiență tehnică, atenție, o deficiență tehnică la proiect, nu că nu-i place de X sau Y, nu că nu-i place de moaca cuiva, dragi colegi, nu transformați acest forum decizional în găști cu interese de partide sau cum vă dictează buzunarele, beliți ochii și ciuliți urechile!”, a spus, printre altele, consilierul AUR înainte ca plenul CL să voteze ordinea de zi a ședinței.

Coaliția de la Iași sub lupă: Consilier local AUR și investitor imobiliar, numit șef la Urbanism. Sursa foto: Consiliul Local Iași

Într-o declarație acordată Libertatea, Pușcașu a susținut că, prin intervenția lui din consiliul local, a vrut doar să transmită colegilor săi consilieri că orice vot în deliberativ trebuie justificat, așa cum au decretat și judecătorii în procesul câștigat de consilierul AUR. Pușcașu aplică însă o dublă măsură: anul trecut, el s-a abținut la vot pentru o investiție imobiliară lângă un teren de-al lui, fără să-și motiveze atunci opțiunea.

El a susținut că votul asupra proiectelor imobiliare în CL Iași are o puternică conotație politică și nu se ține cont de faptul că o investiție sau alta îndeplinește condițiile tehnice și de oportunitate urbanistică.

„Poziția mea nu afectează proiectele pe care le am. Am proiecte care sunt depuse de ani buni, sunt în circuit de mulți ani, nu am venit acum cu un proiect nou. Dar și dacă aș fi venit cu un proiect nou, ce înseamnă asta? Ca toți care au funcții să nu mai dezvolte, să închidă firmele, ce ar trebui să facem noi? Atât timp cât nu particip la vot și când ești foarte transparent în decizii și ceea ce prezinți la Comisie, nu trebuie să fie niciun fel de problemă. A, deranjează că nu se mai pot face aranjamente sau care e problema?”, a comentat Pușcașu.

El a adăugat că lucrările Comisiei sunt transparente, transmise online în direct, iar reprezentanții proiectelor care fac obiectul discuțiilor pot participa astfel încât consilierii „să ia o decizie în cunoștință de cauză”.

PNL și PSD au poziții nuanțate, iar opoziția îi cere demisia

CL Iași are o componență cu 27 de consilieri care reprezintă șase partide: PNL (7 consilieri), PSD (6), USR (6), AUR (4), CURAJ (3) și PMP (unul). Alianța oficială este PNL-PSD-PMP, care are un număr suficient de voturi (14) pentru a aproba hotărârile deliberativului. În schimb, AUR sprijină de facto alianța și, nu de puține ori, a suplinit absența unor consilieri și a dat undă verde proiectelor acesteia.

Ciprian Bostan, lider de grup al consilierilor PNL, a catalogat intervenția lui Pușcașu din plen drept „inadecvată” și a opinat că alesul AUR s-a expus la „o situație de risc”, respectiv de conflict de interese. Dar el a invocat că funcțiile de președinți de comisii au făcut obiectul unor negocieri politice între toate partidele cu reprezentanți în CL.

Ciprian Bostan. Sursa foto: Facebook / Ciprian Bostan

„El a devenit președinte al comisiei doar datorită necesității înlocuirii fostului președinte ca urmare a accidentului grav suferit, nu pot spune categoric dacă este corect și justificat ca acest incident (intervenția din plen, n.r.), dacă rămâne unul singular, să fie de natură să atragă necesitatea înlocuirii lui din funcția de președinte al Comisiei. Însă dacă această dublă calitate va continua și mai ales dacă acest comportament se va repeta, consider această măsură ca fiind justificată pentru a fi pusă în discuție”, a declarat Ciprian Bostan. Măsura la care face referire acesta vizează înlocuirea din funcție a lui Pușcașu.

Bogdan Crucianu, liderul consilierilor PSD, a evitat, de asemenea, să se pronunțe în mod tranșant asupra situației lui Pușcașu, el preferând să enumere două principii: persoanele cu interese imobiliare ar trebui să evite să facă parte din Comisie, iar președintele acesteia ar trebui să aibă o pregătire sau o experiență relevantă în zona juridică, tehnică ori de urbanism.

Bogdan Crucianu. Sursa foto: Facebook / Bogdan Crucianu

„În ceea ce privește situația concretă la care faceți referire, cred că fiecare consilier trebuie să își evalueze foarte atent poziția atunci când pe ordinea de zi se află proiecte în care are un interes direct”, a mai spus social-democratul.

În ceea ce privește opoziția, USR a subliniat că a fost singurul partid care s-ar fi opus preluării funcției de la Urbanism de către AUR. „Am prevăzut încă de la început că vor exista conflicte de interese, motiv pentru care am criticat decizia PNL și PSD de a-i susține pe această poziție. Acestea fiind spuse, nu suntem de acord ca această poziție să rămână la AUR, ținând cont de interesele imobiliare pe care acest partid le are”, a comentat Dragoș Popa, lider al consilierilor USR.

Dragoș Popa. Sursa foto: Facebook / Dragoș Popa

Nu în ultimul rând, Cosette Chichirău, consilier CURAJ, a subliniat că „e întotdeauna un caz nefericit” când în plen există și persoane care „au afaceri personale de rezolvat”. „Orice dezvoltator, dar și arhitect cu PUZ-uri spre aprobare, se află în această situație. Pare că sunt acolo ca să-și rezolve afacerile personale, nu ca să facă bine Iașiului”, a declarat fosta deputată.

Cosette Chichirău. Sursa foto: Facebook / Cosette Chichirău https://www.instagram.com/anto.fotograf

Chichirău a mai susținut că un președinte de Comisie „nu poate influența votul prea mult”, ci „doar supune la vot”, iar partidele „votează cum consideră și răspund în fața cetățenilor”.

„Am susținut și în trecut reașezarea funcțiilor în Consiliul Local. Dar suntem în această situație pentru că Chirica (Mihai Chirica, primarul Iașiului - n.r.) a propus și a susținut asta. Prin oferirea către AUR a funcțiilor pe care aceștia și le doresc, Chirica își mai asigură 4 voturi în Consiliul Local. Nu este vina directă a șefilor de la Urbanism, este vina celor care i-au pus acolo”, a conchis Cosette Chichirău.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    Siiriosss 27.08.2026, 11:36

    Eu cred că, amestecate, culorile politice dau același produs material.

  • Avatar comentarii

    diss1958 27.08.2026, 12:33

    Cănd e vorba de bani nemunciți escrocii se unesc întotdeauna.

ALTE ȘTIRI
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
MONDEN
Luminita Anghel si fiul ei, Filip
13:47
Unde studiază fiul Luminiței Anghel. Filip a terminat șef de promoție. „S-a gândit că e cazul sa mai învețe o limbă”
Mario Fresh | sursa foto: Instagram
13:40
Ce a pățit Mario Fresh în vacanța din Paris, înainte de concertul lui Celine Dion: „Direct la spital mă duc”. Cum a apărut alături de iubita lui
POLITIC
Sorin Grindeanu a prezentat condițiile PSD pentru susținerea guvernului Luca Niculescu. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13:40
PSD anunță că nu va vota Guvernul Niculescu dacă PNL și UDMR nu intră în coaliție. Sorin Grindeanu: „Să dea dovadă de maturitate politică”
Sorin Grindeanu, liderul PSD, după negocierile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, 8 octombrie 2026. Sursă foto: Libertatea/ Dumitru Angelescu
13:15
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă - Surse PSD
Ultimele știri
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
14:23
Mirela Vaida, din nou amenințată cu moartea. Prezentatoarea TV a depus plângere penală: „Am copii la școală care au aflat de la alți copii”
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește