Energia electrică s-a scumpit, în medie, cu 23% în prima jumătatea de an, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, aceasta fiind cea mai abruptă dintre toate scumpirile care au contribuit la o creștere generală a prețurilor cu 4,5%. „Vreau să știu ce se întâmplă”, spune prim-ministrul Florin Cîțu, care a chemat la discuții Concurenței în legătură cu acest subiect.

Răspunsul ține însă tot de guvern și a venit de mult: piața electricității s-a liberalizat, iar furnizorii tradiționali au profitat de comoditatea consumatorilor pentru a mări prețurile. Cititorii Libertatea au putut afla exact ce ar trebui să facă pentru a obține un contract mai avantajos, la începutul anului, din articolul „Se scumpește curentul? Da! Mult pentru cei care nu fac nimic, puțin sau deloc pentru cei care își schimbă contractul”.

Pentru majoritatea familiilor, ale căror facturi lunare ajung la 100 sau 200 de lei pe lună, alegerea unui furnizor mai ieftin de pe piața concurențială este maximum rezonabil pe care îl pot face pentru a obține un preț mai bun. Ce facem însă atunci când consumul este mai mare? De exemplu, atunci când pe lângă iluminat sau electronice, curentul este folosit în mod intensiv pentru gătit, apă-caldă menajeră, climatizare pe timp de vară sau chiar pentru încălzirea pe timp de iarnă.

Analiză. Ministrul Agriculturii, o nouă abordare controversată: „Nu sunt de acord cu marca proprie din magazine”. Specialiștii spun că românii vor plăti mai mult dacă dispar aceste produse
Recomandări
Analiză. Ministrul Agriculturii, o nouă abordare controversată: „Nu sunt de acord cu marca proprie din magazine”. Specialiștii spun că românii vor plăti mai mult dacă dispar aceste produse

O reducere suplimentară a facturii poate veni din eficientizarea și optimizarea consumului. Iată câteva lucruri pe care le poți face:

1. Alege o ofertă cu tarif zi-noapte.

Tariful diferențiat a fost introdus în urmă cu două decenii, după care astfel de oferte au dispărut treptat, pentru ca acum, o dată cu liberalizarea, ele să înceapă iar să apară. În aceste cazuri, prețul final al unui kwh este cu aproximativ 20% mai mic noaptea și în weekend decât în restul timpului, însă este posibil ca în viitorul apropiat diferențele să fie chiar mai mari. Atenție însă, această opțiune nu este recomandată pentru cei care consumă mai mult de un sfert, cel mult o treime din curent pe timp de zi sau atunci când prețul pe timp de zi este substanțial mai mare decât cea mai ieftină variantă disponibilă pe piață.

2. Programează consumatorii mari în funcție de tarif

Odată ales tariful zi-noapte, folosește-te de el la maximum: dacă încălzești electric sau prin pompă de căldură, pornește încălzirea doar în intervalul orar cu tarif redus, încălzirea apei menajere și gătitul electric dimineața sau seara, iar spălatul, pentru weekend. De asemenea, tariful zi-noapte devine aproape obligatoriu în cazul în care ai sau intenționezi să îți cumperi o mașină electrică pe care să o încarci acasă.

Interviu: Ce vor moldovenii? Despre regionalizarea României și practici de bună guvernare. „Modelul ultracentralist de la București a ținut județele Moldovei în subdezvoltare”
Recomandări
Interviu: Ce vor moldovenii? Despre regionalizarea României și practici de bună guvernare. „Modelul ultracentralist de la București a ținut județele Moldovei în subdezvoltare”

3. Schimbă frigiderul vechi

Frigiderul și congelatorul sunt consumatori electrici de nivel mediu, dar al căror consum este foarte greu de optimizat, întrucât trebuie să fie conectați permanent la rețea. Diferențele de consum sunt însă uriașe între generațiile mai vechi – uneori spectaculos de rezistente în timp – și cele mai noi. Un frigider din anii 70 poate consuma de până la 10 ori mai mult decât unul nou-nouț, caz în care costul de înlocuire poate fi amortizat în doar un an-doi. Chiar și un frigider trecut de zece ani poate ajunge să consume dublu față de unul nou, ceea ce înseamnă o cheltuială suplimentară de 100-200 de lei în fiecare an.

4. Folosește climatizarea pasivă

Probabil cea mai eficientă investiție în eficiența energetică o reprezintă un rând de obloane exterioare, care vara să blocheze intrarea directă a soarelui lăsând doar lumina, iar iarna, dimpotrivă, să lase razele solare să intre și să ajute la încălzirea locuinței pe timp de zi. O investiție ceva mai scumpă, dar care se poate amortiza în scurt timp, este un sistem de ventilație cu recuperare de căldură, care vine și cu avantajul vă vei avea permanent aer proaspăt în casă.

5. Instalează-ți panouri solare sau fotovoltaice

Coaliția PNL-PSD a decis să aibă candidat comun pentru Primăria Capitalei. Medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit
Recomandări
Coaliția PNL-PSD a decis să aibă candidat comun pentru Primăria Capitalei. Medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit

Dacă are sau nu sens financiar să devii mic producător de energie electrică pe care să o trimiți la nevoie înapoi în rețea – așa-numit prosumator – este o discuție complet separată. Însă în cazul în care folosești aerul condiționat vara, o mică investiție în panouri fotovoltaice de doar câțiva kw, care să acopere consumul sistemului de climatizare, are întotdeauna sens, întrucât producția va fi aproape mereu echilibrată cu consumul, astfel că investiția are șanse mari să se amortizeze în doar câțiva ani.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Municipiul din România care-și pierde principala sursă de venit și populația: “Furăm ce mai apucăm. Oamenii mai închid ochii, că ne văd amărâți”
FANATIK.RO
Municipiul din România care-și pierde principala sursă de venit și populația: “Furăm ce mai apucăm. Oamenii mai închid ochii, că ne văd amărâți”
Teo Trandafir recunoaște că relația dintre ea și fiica ei s-a schimbat: „Probabil și ea ascunde niște lucruri față de mine. Realitatea este că…”. Maia are 19 ani / EXCLUSIV
Viva.ro
Teo Trandafir recunoaște că relația dintre ea și fiica ei s-a schimbat: „Probabil și ea ascunde niște lucruri față de mine. Realitatea este că…”. Maia are 19 ani / EXCLUSIV
Familia Măruță, baie de mulțime, la Londra. Eva și-a prezentat filmul, David și-a sărbătorit ziua de naștere, iar Andra a cântat pe Wembley Arena
Libertateapentrufemei.ro
Familia Măruță, baie de mulțime, la Londra. Eva și-a prezentat filmul, David și-a sărbătorit ziua de naștere, iar Andra a cântat pe Wembley Arena
Ion Țiriac: „Eu oameni săraci încă n-am văzut!” Omul de afaceri cu o avere de 1,75 miliarde de euro, comparație cu Steve Jobs: „Îmi spun ăștia că o să mor”
GSP.RO
Ion Țiriac: „Eu oameni săraci încă n-am văzut!” Omul de afaceri cu o avere de 1,75 miliarde de euro, comparație cu Steve Jobs: „Îmi spun ăștia că o să mor”
Anunț important pentru românii care au primit sporuri, prime sau alte bonusuri. Ce trebuie să facă pentru a avea pensii majorate
FANATIK.RO
Anunț important pentru românii care au primit sporuri, prime sau alte bonusuri. Ce trebuie să facă pentru a avea pensii majorate
Opoziția austriacă, despre Schengen: Poziția guvernului austriac faţă de extinderea Schengen este ruşinoasă
Știrileprotv.ro
Opoziția austriacă, despre Schengen: Poziția guvernului austriac faţă de extinderea Schengen este ruşinoasă
Wow, ce casă au Florin Dumitrescu și soția lui, Cristina! Așa tapet mai rar vezi, chiar e deosebit! Imaginile din locuința celebrului bucătar fac furori pe internet!
Unica.ro
Wow, ce casă au Florin Dumitrescu și soția lui, Cristina! Așa tapet mai rar vezi, chiar e deosebit! Imaginile din locuința celebrului bucătar fac furori pe internet!
Fabulos! Gică Hagi a refuzat să-l ajute cu numărul de telefon pe Gică Popescu, când a aflat ce fată vrea să cunoască: "Nu, nu, nu"
Orangesport.ro
Fabulos! Gică Hagi a refuzat să-l ajute cu numărul de telefon pe Gică Popescu, când a aflat ce fată vrea să cunoască: "Nu, nu, nu"
"Nici nu am cuvinte". Mama lui Ayan, în lacrimi de fericire. Micuțul ei, de doar 2 anișori, a supravieţuit o noapte întreagă în pădure, singur, la minus 5 grade
Observatornews.ro
"Nici nu am cuvinte". Mama lui Ayan, în lacrimi de fericire. Micuțul ei, de doar 2 anișori, a supravieţuit o noapte întreagă în pădure, singur, la minus 5 grade
Horoscop 19 martie 2024. Berbecii este bine să facă un efort pentru a ține sub control tendința de a interpreta totul după intențiile și dorințe lor
HOROSCOP
Horoscop 19 martie 2024. Berbecii este bine să facă un efort pentru a ține sub control tendința de a interpreta totul după intențiile și dorințe lor
RECOMANDĂRI