[Oameni Fericiți. Medici Buni] Dr. Maximilian Muntean, medic chirurg plastician la MedLife Humanitas: „E mai important ca orice să fii un om care vorbește de la egal la egal cu orice pacient”

Comentează
Dr. Maximilian Muntean, medic chirurg plastician la MedLife Humanitas

În anul șase de medicină, când urma să își aleagă specializarea și să dea examenul pentru rezidențiat, fratele său i-a dăruit un set de șase cărți despre chirurgia plastică. Opt ani mai târziu, Dr. Maximilian Muntean e medic primar în chirurgie plastică, chirurgie estetică și microchirurgie reconstructivă, având deja “la activ” câteva mii de pacienți tratați cu responsabilitate și profesionalism.

Medicina fusese deja o alegere nu doar ușoară, cât naturală, căci mama, tatăl și bunicul, sunt toți medici. Și cu doi dintre ei chirurgi, în anul șase tindea să meargă și el tot spre chirurgie generală. Atunci a venit fratele său cu cadoul sub forma cărților de chirurgie plastică. „Sunt un fel de biblie a chirurgiei plastice și nu știu dacă a fost cu un scop sau o sugestie, dar m-am apucat să răsfoiesc. Pe parcursul lor, m-am îndrăgostit de chirurgia plastică, de cât e de complexă”, își aduce aminte Dr. Muntean.

Bunicul s-a simțit dezamăgit că nu a ales tot chirurgia generală, căci o vedea ca pe o meserie mai potrivită unui bărbat și implicit, nepotului său. Tatăl, dimpotrivă, l-a sprijinit în urmarea unui drum diferit de al său. Și fiecare dintre ei și-a adus contribuția în evoluția lui, iar Dr. Maximilian Muntean spune acum cu sinceritate că a luat cea mai bună decizie. De altfel, nici nu s-ar vedea practicând o altă specialitate din medicină.

„Cu cât afecțiunea e mai severă, cu atât te împrietenești mai tare cu pacienții”

A început să practice într-un spital de urgențe, unde și-a reconfirmat că specializarea aleasă, chirurgia plastică, implică multă muncă reconstructivă, ceea ce l-a și atras de la bun început. Îi permite constant să ajute oameni care au luptat cu diferite tipuri de tumori și au trecut prin diverse traumatisme. „Sunt foarte multe cazuri care te marchează pe parcursul carierei. Dacă ești empatic, nu poți să nu fii emoționat și mișcat. Cu cât afecțiunea e mai severă și evoluția e mai grea, cu atât te împrieteneștimai tare cu pacienții”, povestește el despre relațiile pe care le leagă cu pacienții săi.

În schimb, chirurgia estetică a început să-și facă loc în practica doctorului Muntean ceva mai târziu. A început s-o practice pentru că îi întregește paleta de mișcare în domeniu. Căci, la rândul său, partea estetică implică o cazuistică bogată care, dincolo de procedurile clasice pe care le asociem cu domeniul, îl ajută să rămână la curent cu cele mai noi tehnologii, proceduri, cazuri etc.

Umanitatea, trăsătura cheie a medicului bun

„Un medic bun e permanent la curent cu meseria pe care o face, încearcă și reușește să fie la actualitate cu tot ce se publică și tot ce se face în domeniul lui. Lucrurile avansează într-un ritm amețitor, incomparabil cu acum 10 sau 20 ani, de exemplu. Dacă nu citești toată ziua, dacă nu faci un efort continuu, nu pot să fii la zi. Și dintr-un moment, mi se pare cumva nedrept față de pacienți, față de oameni bolnavi, să nu poți să le oferi cel mai bun tratament”, explică Dr. Muntean modul în care se raportează la meseria lui și ce implică pentru el a fi un medic bun.

La fel de important, chiar mai important, consideră el, că este să fii uman, să fii abordabil, să fii un om care glumește și vorbește de la egal la egal cu orice pacient, fără să-l facă să se simtă inferior sau speriat.

Cred că e cel mai important lucru pentru mine și mi se pare important să poți face asta și după mai mulți ani în domeniu, să nu blazezi.

Ce îl ajută să-și păstreze umanitatea și conexiunea la realitatea de zi cu zi a pacienților e sistemul hibrid în care lucrează. Își împarte timpul între sistemul privat, în cadrul Spitalului MedLife Humanitas din Cluj, și cel de stat. În sistemul privat, care asigură o experiență mai lină, mai plăcută și condiții mai bune, practică multă chirurgia estetică, pe care sistemul de stat nu o include sub nicio formă. În cadrul celui de-al doilea, rămâne pentru că își dorește să ajute cât mai mulți oameni, mulți dintre ei cu cazuri grave și complicate.

Chirurgia plastică, cea mai bună alegere pe care a făcut-o

Dr. Maximilian Muntean efectuează frecvent proceduri de reconstrucție imediată cu implant după mastectomie și își amintește de multe paciente cu cazuri complexe și povești emoționante. Printre ele, o pacientă cu mastectomie și iradiere, pe care a tratat-o în 2021. Din cauza mastectomiei, a limfadenectomiei (procedura prin care se îndepărtează ganglionii din axilă) și a radioterapiei, pacienta a dezvoltat o complicație gravă – limfedem al brațului. Acest limfedem se mai numește braț gros chirurgical și poate să apară după limfadenectomie, fiind extrem de debilitant pentru paciente. Presupune acumulare de lichid limfatic în țesuturi, numeroase infecții și, în final, posibilitatea de a-și pierde complet funcția mâinii.

"La această pacientă am utilizat o tehnică nouă de reconsțrucție pentru a rezolva ambele probleme - și reconstrucția mamară, și limfedemul. Am realizat reconstrucție mamară cu un țesut recoltat de la nivel abdominal, care e detașat complet de corp cu vase de sânge și apoi plasat la nivel toracic unde se realizează anastomozele vasculare (se reface legătura vasculară cu corpul în altă locație). Pe lângă acest țesut, am transferat și ganglioni recoltați de la nivel inghinal pentru a rezolva și limfedemul (ganglionii au fost transferați cu vase în locul celor scoși la limfadenectomie). Operația a durat 11 ore și a fost un succes deplin”, povestește medicul.

Operații precum aceasta, pe lângă multe altele, îi oferă atât satisfacția că este un medic bun și profesionist în adevăratul sens al cuvântului, dar și bucuria că își ajută pacienții. Iar faptul că are tot ce-i trebuie pentru a-și face treaba cât mai bine, îl bucură cu atât mai mult.

***

Articolul face parte din campania “Oameni Fericiți, Medici Buni”

Sănătatea reprezintă principala sursă de fericire a românilor. La MedLife, fericirea oamenilor ne bucură, ne inspiră și ne motivează să oferim soluții medicale la cele mai înalte standarde.

Indiferent de specialitate, la MedLife găsești oricând medici buni care știu să se apropie de pacienți, să îi trateze cu grijă și empatie, să inspire încredere. Experimentați, parte din cea mai mare platformă de diagnostic și tratament din România și ajutați de cele mai noi tehnologii, ei nu uită nicio clipă să fie, la rândul lor, oameni. Și asta pentru că dincolo de talent, vocație, experiență și abilități profesionale, ei sunt ghidați de două lucruri esențiale: iubirea față de oameni și fericirea lor, care îi inspiră și le oferă satisfacția misiunii împlinite cu succes la finalul fiecărei zile.

Iubim să vedem oameni fericiți, iar asta ne face medici buni.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
21:16
Cum începi să investești în România în imobiliare cu doar 1.000 euro?
21:08
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
21:07
Un șofer din Germania și-a oprit Dacia pe iarbă 3 minute și a fost amendat imediat: „Nu spune nimic că nu pot opri”
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
TRENDING
17:13
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
14:49
Cine transmite Real Madrid – Inter Milano la TV. La ce oră începe meciul din Champions League dintre Jose Mourinho și Cristi Chivu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
mama la 40 ani Foto arhiva personala
17:57
Mamă la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!