Premieră: MedLife aduce în România cea mai nouă tehnologie robotică din lume în practica neurochirurgicală, la Spitalul Humanitas din Cluj

 5 comentarii
Arhiva foto
  • MedLife investește aproximativ 2 milioane de euro pentru cea mai nouă tehnologie robotică neurochirugicală disponibilă la acest moment pe piața medicală internațională, fiind singurul centru din România și unul dintre puținele din Europa dotate cu sistemul Brainlab.
  • Cel mai nou sistem de neuronavigație, chirurgie robotică și imagistică intraoperatorie asigură intervenții chirurgicale cu riscuri minime și o recuperare rapidă pentru pacienții cu afecțiuni complexe ale coloanei vertebrale.
  • Pacienții beneficiază nu doar de avantajele tehnologiei Brainlab, ci și de expertiza medicilor buni de la Spitalul MedLife Humanitas din Cluj, care au parcurs numeroase cursuri și traininguri în centre specializate din Europa.
  • MedLife anunță continuarea proiectelor de tehnologizare și a investițiilor în inovație, precum și consolidarea rețelei de spitale la nivel național, în beneficiul pacienților.

MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, marchează o nouă premieră în domeniul inovației prin integrarea în cadrul Spitalului Humanitas din Cluj a celei mai noi tehnologii robotice din lume în practica neurochirurgicală, în urma unei investiții de aproximativ 2 milioane de euro. Mai exact, este vorba despre suita formată din sistemul de imagistică robotică mobilă, augumentare virtuală, neuronavigație și chirurgie robotică Brainlab, cu ajutorul căreia se pot efectua intervenții chirurgicale minim invazive de înaltă complexitate, atât pentru afecțiuni ale coloanei vertebrale, cât și pentru patologii cerebrale.

În prezent, Spitalul MedLife Humanitas este primul și singurul centru din România care deține această tehnologie, iar la nivel european sunt 20 de proiecte de acest calibru.  

Inovația, avansul tehnologic și digitalizarea sunt esențiale în îmbunătățirea activității medicale și obținerea performanței, iar apetitul MedLife în această direcție este în continuă creștere de la un an la altul. Dacă în urmă cu cinci ani am realizat, pentru prima dată în România, o operație pe creier 360 VR, transmisă live, acum, prin această investiție, ne bucurăm să punem România pe harta centrelor de referință la nivel regional și chiar european în domeniul neurochirurgiei.

Intervenții complexe pentru afecțiuni spinale, cu riscuri minime și recuperare rapidă

Suita de echipamente Brainlab aflată în dotarea Spitalului MedLife Humanitas din Cluj este formată din sistemul de imagistică tridimensională intraoperatorie Loop-X, sistemul de neuronavigație Curve șibrațul robotic Cirq. Acest ansamblu, prin componentele sale, permite aplicarea unor tehnici chirurgicale care nu ar fi posibile în neurochirugia clasică. Echipa Spitalului MedLife Humanitas folosește sistemul robotic în abordarea cazurilor complexe de tumori ale coloane vertebrale și în special, în sfera diformităților, apanajul chirurgiei spinale asistate robotic.

În aceste situații, sistemul de imagistică permite scanarea tridimensională în timp real, oferind date imagistice de înaltă calitate chiar în timpul operației. Ulterior, imagistica preoperatorie este fuzionată cu imaginile intraoperatorii, formând un tot unitar care ajută medicii chirurgi în planificarea extrem de precisă a pașilor operatorii. Acuratețea și precizia fiecărui gest chirurgical este asigurată de neuronavigație în combinație cu brațul robotic.

Astfel, se pot realiza tehnici chirurgicale minim invazive, prin incizii milimetrice și cu o afectare cât mai redusă a țesuturilor. Pacienții resimt avantajele tehnologiei robotice Brainlab printr-un timp mai scurt petrecut în operație, sub anestezie generală, o rată a complicațiilor mult scăzută, dureri postoperatorii diminuate, posibilitatea de mobilizare extrem de rapidă după operație și perioadă minimă de spitalizare.

O intervenție chirurgicală, oricât ar fi ea de nesemnificativă, va schimba viața pacientului din acel moment. Noi, echipa de neurochirurgie a Spitalului MedLife Humanitas, urmărim să ameliorăm calitatea vieții pacienților prin chirurgia pe care o practicăm. În acest sens, am implementat acest sistem robotic de ultimă generație, care ne oferă mai multă precizie în abordarea patologiei spinale extrem de complexe. Astfel, acuratețea intervențiilor chirurgicale crește, rata complicațiilor scade drastic, iar aceste aspecte contribuie la îmbunătățirea calității vieții pentru pacienții noștri.

Experiență inedită pentru pacienți: o incursiune în interiorul corpului pentru a înțelege mai bine gravitatea problemei medicale și pașii aferenți pentru rezolvarea acesteia, în premieră via ochelari de realitate augumentată

În completarea suitei robotice, Spitalul MedLife Humanitas deține și ochelari de realitate augumentată și simulare. Aceștia permit o „călătorie” în interiorul corpului uman și vizualizarea directă a patologiei înainte de intervenția chirurgicală, prin navigarea hărții generate 3D de sistemul Brainlab din investigațiile CT sau RMN realizate înainte de operație. Astfel, medicul poate planifica cu o mai mare precizie intervenția, iar pacientul beneficiază de o înțelegere aprofundată a patologiei sale.

Dacă în urmă cu niște ani ne uitam la filme SF care ne dezvăluiau tehnologii revoluționare ale viitorului, iată-ne, astăzi, ajunși într-o nouă eră în care roboții și realitatea augumentată se regăsesc și în sălile de operații din România, îmbunătățind calitatea actului medical. Ne bucurăm că odată cu integrarea sistemului de chirurgie robotică, neuronavigație și imagistică intraoperatorie am reușit poziționăm Spitalul MedLife Humanitas printre centrele de referință la nivel european nu doar prin conceptul nou, inovator, care îmbină elemente de tehnologie extrem de avansată, ci și prin abordarea complexă a patologiilor spinale. Ne propunem ca pe viitor să împărtășim din experiența noastră și altor colegi din țară și din străinătate.

Utilizarea sistemului de neuronavigație, chirurgie robotică și imagistică intraoperatorie necesită, în primul rând, o experiență solidă a echipelor medicale în chirurgia spinală și o curbă de învățare foarte abruptă. În acest sens, medicii buni de la Spitalul MedLife din Cluj au parcurs numeroase cursuri și traininguri în centre specializate din Europa și se bucură, în continuare, de asistența permanentă a echipei de profesioniști din cadrul Brainlab din Germania.

În prezent, MedLife deține cea mai mare și mai complexă rețea de spitale private din România, cu 17 unități spitalicești în portofoliu, și continuă acțiunile de consolidare pe această divizie, având în plan, în perioada următoare, deschiderea noului spital Nord-Provita în București, a spitalului MedLife Medici’s în Timișoara și a unui spital de nișă în Craiova.

***

Despre Sistemul Medical MedLife

Sistemul Medical MedLife a pornit acum aproape trei decenii, s-a dezvoltat sănătos și a devenit cea mai mare rețea de servicii medicale private din România. Antreprenorii români, care au pus bazele acestei companii, au investit și s-au implicat pentru a aduce schimbare în sistemul de sănătate românesc, au crezut în inovație și au îndrăznit să țintească cât mai sus, pentru a oferi pacienților români calitate, profesionalism, grijă și respect pentru nevoile lor.

Compania operează cea mai extinsă reţea de clinici, una din marile reţele de laboratoare medicale, spitale generale şi specializate şi are cea mai mare baza de clienţi corporate pentru Pachete de Prevenţie în Sănătate din ţară. Este, de asemenea, din punct de vedere al vânzărilor, unul dintre cei mai mari jucători de servicii medicale private din Europa Centrală și de Est.

Grupul MedLife are un istoric de succes în ceea ce privește atât creșterea organică, cât și creșterea prin achiziții. Echipa sa puternică si experimentată de management a fost capabilă să creeze și să gestioneze aceste oportunități de creștere, dobândind cunoștințe și experiență valoroase, care să îi permită găsirea celei mai bune căi pentru continuarea cu succes a extinderii.

Fiind o companie românească cu tradiție, MedLife a ales să se listeze la Bursa din România, fiind un model al listărilor pe piața locală de capital. A deschis orizonturi, iar prin guvernanța corporativă pe care o are implementată, a inspirat și alte companii locale spre a porni pe acest drum și a ajuta la dezvoltarea capitalului românesc și a economiei. Acțiunile emise de MedLife SA sunt admise la tranzacționare pe piața reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori București, Categoria Premium, având simbolul de tranzacționare ″M″.

În perioada de pandemie MedLife a reușit să joace un rol esențial în societate și să capete un statut de lider în monitorizarea pandemiei prin implicarea activă în zona de cercetare. Compania continuă să investească în proiecte cu impact asupra comunității locale în tehnologie și infrastructură. Creează locuri de muncă și dezvoltă un ecosistem care contribuie la dezvoltarea și menținerea unei Românii sănătoase.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (5)
  • Avatar comentarii

    piciusz 22.11.2023, 14:05

    au inceput sa apara tot felul de reclame mascate ca articole, dar macar unele din ele chiar aduc informatii utile, nu ca "articolele" despre jocuri de noroc

  • Avatar comentarii

    chiruleonard 23.11.2023, 01:11

    Foarte bine. Bravo. Felicitari :)

  • Avatar comentarii

    Costica2023 07.12.2023, 17:21

    Implementarea tehnologiei robotice în neurochirurgie la Spitalul Humanitas din Cluj subliniază avansul medical și angajamentul MedLife în oferirea tratamentelor de vârf

  • Avatar comentarii

    Pitica.1988 26.12.2023, 14:52

    Felicitări! O inițiativa foarte bună!

  • Avatar comentarii

    Adyspa 26.12.2023, 23:26

    Cu cat va plateste medlife de zilnic scrieti doar de ei?

ALTE ȘTIRI
Ulrich Siegmund (centru), șeful AfD în Saxonia Anhalt, sărbătorind victoria alături de liderii federali ai AfD Alice Weidel (stânga) și Tino Chrupalla (dreapta) Foto: Profimedia
Exclusiv
16:00
Profesorul Șerban Costa, medic în capitala landului câștigat de AfD: „Vor, de exemplu, să dea afară toți străinii din landul Saxonia-Anhalt. Între 15 și 20% din toți medicii sunt străini”
Sistemul medical din România primește o investiție de peste 390 de milioane de lei prin PNRR. Sursă foto: Facebook/Ministerul Sănătății.
15:45
Aproape 400 de milioane de lei pentru două investiții majore în sănătate, finanțate prin PNRR
MONDEN
Adelina Pestrițu
16:00
„Burlacii: Foc în Paradis”: Cine sunt concurenții, care sunt regulile și premiul pus în joc la show-ul de dating de la PRO TV
Larisa Iordache si fiica ei
15:51
Mărturisirea făcută de Larisa Iordache după ce și-a dus fiica la creșă: „N-aș fi crezut vreodată”
POLITIC
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
Steagul României, alături de steagul Uniunii Europene, la intrarea în sediul unei instituții din București
14:56
Oficialii care refuză să sărute drapelul, amendați cu până la 10.000 de lei. Proiect AUR, aproape de votul decisiv
Ultimele știri
17:00
Alina Pușcău, detalii dureroase despre efectele chimioterapiei. Și-a schimbat religia după ce a primit diagnosticul
16:51
Războiul din Ucraina se va prelungi în 2027, cred aliații Kievului. Volodimir Zelenski speră să se întâlnească cu Trump în septembrie
16:29
Cum a apărut Smiley la ziua lui Jo. Ioana Anuța a împlinit 32 de ani: Andrei Bănuță a fost și el prezent
08:25
Procesul lui Călin Georgescu și Horațiu Potra a început cu o amânare în dosarul în care sunt acuzați de lovitură de stat
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Un bărbat care realizează un atac cibernetic, stă la laptop și poartă un hanorac negru. Se vede cum tastează o parolă și un nume de utilizator
15:30
Cum au făcut hoții credit de nevoi personale în valoare de 110.000 lei, fără consimțământul unei femei: povești de groază din lumea fraudelor bancare
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Soldați americani la aeroportul Mihail Kogălniceanu
14:28
Un think-tank apropiat de Donald Trump laudă apropierea României față de SUA: 30 de ani de linie pro-occidentală, de la Emil Constantinescu la Nicușor Dan. Ce reproșează totuși raportul
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală