Săptămâna Comediei, ediția a IX-a, s-a încheiat. Iată care sunt câștigătorii competiției de teatru

Comentează
Arhiva foto

Unul dintre cele mai îndrăgite și așteptate evenimente culturale ale Brașovului, Săptămâna Comediei, ediția a IX-a, s-a derulat între 18 și 24 iulie la Teatrul Sică Alexandrescu și la Cinema Astra. Programul festivalului de anul acesta a constat din două secțiuni, una de film de comedie și una competițională de teatru, ce a prezentat publicului din Brașov, în premieră, 6 spectacole venite atât de la teatre de stat, dar și din zona teatrului independent, care au propus umor de bună calitate și adaptări după texte clasice ale căror valoare și mesaj sunt de necontestat.

Spectacolele care au putut fi văzute la Săptămâna Comediei au fost aduse de companii de teatru de renume, iar piesele prezentate au fost Fetele Pelican – Teatrul Nottara București, Furtuna – Teatrul Bulandra București, Toxic – Teatrul Toma Caragiu Ploiești, Rebarbor – Teatrul Odeon București, Cină cu prieteni – Teatrul Bulandra București, Funia – Asociația Jamais-Vu din București și spectacolul câștigător a patru premii la ediția din 2021 a Săptămânii Comediei, Rosto – Teatrul Act București.

Cei cinci profesioniști în arta dramaturgică ce au format juriul din acest an al secțiunii de teatru din Săptămâna Comediei sunt Maria Zărnescu (teatrolog și critic de teatru), Alina Epingeac (teatrolog și critic de teatru), Doru Mareș (scriitor, translator și cunoscut critic de teatru), Dan Cogălniceanu (actor și managerul Teatrului Sică Alexandrescu) și Ioan Big (scriitor, jurnalist și analist Pop Culture). Juriul a acordat 5 premii:

Premiul pentru Cel mai bun actor – d-lui ŞERBAN PAVLU, pentru rolul Gabe din spectacolul „Cină cu prieteni", de Donald Margulies, regia Cristi Juncu, producție a Teatrului Bulandra din București; 

Premiul pentru Cea mai bună actriță – d-nei SILVANA NEGRUŢIU, pentru rolurile din spectacolul „Furtuna", după Shakespeare, regie, muzică şi versuri Ada Milea, producție a Teatrului Bulandra din București;

Premiul pentru Cea mai bună regie se acordă d-lui CRISTI JUNCU, pentru regia spectacolului „Cină cu prieteni", de Donald Margulies, producție a Teatrului Bulandra din București;

Premiul pentru Cel mai bun spectacol se acordă producției Teatrului Bulandra „FURTUNA”, după William Shakespeare, regie, muzică şi versuri Ada Milea;

Premiul special al juriului se acordă spectacolului „TOXIC”, de Bruce Kane, traducerea şi regia Florin Piersic jr – producție a Teatrului Toma Caragiu din Ploiești – pentru umorul şi sinceritatea cu care demonstrează că, atât în dragoste, cât şi în teatru, contrariile se atrag :)

În cele 7 zile de festival, publicul a putut viziona la Cinema Astra și 11 filme, 5 sub umbrela Actori renumiți în filme clasice de comedie: Sabrina, din 1954, în regia lui Billy Wilder, cu Humphrey Bogart, Audrey Hepburn, William Holden, The Nutty Professor, un clasic de și cu Jerry Lewis, It’s a Mad Mad Mad Mad World, regizat de Stanley Kramer, cu Spencer Tracy, The Apartament, cu Jack Lemmon și Shirley MacLaine și Good Morning, Vietnam, cu  Robin Williams și 6 filme românești, secțiune prezentată de CINEMARATON: filmele pentru copii Maria Mirabela și Dumbrava Minunată, Asfalt Tango, Sieranevada, 6,9 pe scara Richter și capodopera Filantropica.

Organizatori: Asociația Culturală Fanzin și Teatrul Sică Alexandrescu din Brașov.

Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii și Primăria Municipiului Brașov.

Sponsori: Zizin Ape Minerale Naturale, Elmas, Coresi Shopping Resort, Elecon, Ana Hotels, Romarg, Provideo, Cinemaraton

Partener culinar: Sergiana Poiana Mărului

Parteneri media: Magic FM, AGERPRES, IQads, Liternet, Observator Cultural, Propagarta, Ziarul Metropolis, fwdBV, BizBrasov, mytex.ro, Transilvania Expres, Zile și Nopți

Credit foto: Florin Ghioca.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală