28 Aug. 2018 08:21 , de Daniel Conţescu

Poveste incredibilă. Cea care o antrenează pe Kaia Kanepi, coșmarul Simonei Halep, a învățat meserie de la un român

Distribuie

Poveste incredibilă. Cea care o antrenează pe Kaia Kanepi, coșmarul Simonei Halep, a învățat meserie de la un român. Un detaliu incredibil iese la iveală după înfrângerea uluitoare a Simonei Helep, în primul tur de la US Open.

Rusoaica a învins-o pe Serena Williams

Antrenoarea jucătoarea Kaia Kanepi (33 de ani, 44 WTA), cea care a trimis-o acasă pe româncă este Alina Jidkova (41 de ani), o rusoaică pregătită, la rându-i de un tehnician român.

Cine este românul care a ajutat, indirect, la performanța obținută luni de 'bestia' Kaia Kanepi? Este tocmai sibianul Marius Vecerdea, care timp de 6 ani i-a fost profesor Alinei și care acum duce mai departe anumite tehnici de antrenorat ale ardeleanului.

Vecerdea și-a pus amprenta mulți ani pe cariera Alinei, astfel încât se poate spune că aceasta a avut destul timp pentru a 'fura' meserie. 'Pe Jidkova am antrenat-o timp de șase ani. Am călătorit cu ea la turnee de Grand Slam. Am dus-o până pe locul 52 WTA și a învins-o pe Serena Williams cu mine pe bancă, la turneul de la Viena, pe când Serena era numărul 1', spune, pentru 'Libertatea', Marius Vecerdea, autorul unor păreri tranșante despre situația Simonei Halep.

Românul a făcut minuni cu Jidkova

Antrenor si jucător în paralel cu munca de tehnician, pe când activa în SUA, Marius Vecerdea, cunoscut în România ca finul președintelui Klaus Iohannis, a devenit sparring-partner pentru mai multe jucătoare din circuit. Prima a fost chiar Jidkova.

După numai câteva luni, a început să o și pregătească. Alături de rusoaică, românul a avut cele mai mari satisfacții profesionale. A preluat-o pe când era locul 800 în lume, iar în doar câțiva ani a ajuns să o ducă până pe locul 51 în clasamentul WTA. Alături de Jidkova, românul a participat la 10 turnee de Grand Slam.

'A fost ceva incredibil. Am simțit o satisfacție extraordinară. A fost un vis de-al meu, care s-a împlinit. Să ajung să antrenez și să merg la turnee de Mare Șlem. Să fii alaturi de cei mai mari jucători și antrenori din lume e ceva senzațional. Când am plecat din România, nu m-aș fi gândit vreodată la aăa ceva. A fost o perioadă extraordinară', spunea Vecerdea, pentru monitorulcj.ro.


Marius Vecerdea, stânga, alături de Klaus Iohannis și de jucătorul Vlad Cornea

Încă din perioada în care era doar partener de antrenament pentru Alina Jidkova, Marius Vecerdea era tot mai cunoscut în circuit. Motiv pentru care a fost solicitat de mai multe jucătoare de valoare. Printre acestea, și surorile Venus și Serena Wiliams.

Revenit în țară, Marius Vecerdea a fost solicitat și de Simona Halep s-o antreneze, dar sibianul nu s-a înhămat la treabă, având alte proiecte în derulare, printre care și clubul de tenis Pamira.

 

Loading...
Comentarii