De Viorel Tudorache,

Pentru susţinerea persoanelor şi a comunităţilor afectate din Australia de incendii, WTA a contribuit la fondul pentru dezastre prin donaţii făcute către Crucea Roşie Australiană.

WTA a donat câte 100 de dolari australieni pentru fiecare as reuşit de jucătoare la simplu şi dublu în turneele de la Brisbane, Auckland, Adelaide şi Hobart.

Jucătoarele profesioniste au donat obiecte cu autografe pentru Tennis Australia şi Tennis Auckland, acestea fiind scoase la licitaţie, dar au făcut şi donaţii directe, pentru numărul de aşi reuşit sau chiar totalul premiilor câştigate (Serena Williams, după titlul cucerit la Auckland).

WTA şi jucătoarele profesioniste au adunat astfel peste 500.000 de dolari australieni, adică aproximativ 280.000 de dolari americani.

Simona Halep a anunţat pe 2 februarie că a donat suma de 20.000 de dolari în cadrul acestei campanii. Pe 5 ianuarie, românca preciza că întrucât nu reuşeşte prea mulţi aşi va dona câte 200 de dolari de fiecare dată când îl va enerva pe antrenorul său, australianul Darren Cahill.

Citeşte şi:

O carte despre “pandemia care va lovi în 2020”, a doua cea mai vândută pe Amazon

Specialist: Până la 30% din cazurile de îmbolnăviri cu coronavirus, provocate de pacienți asimptomatici

UPDATE | Imagini de la sosirea avioanelor care au adus materiale sanitare din Turcia și Germania pentru spitalul mobil construit de armată la Otopeni

Mărturie dură a unui fost internațional român: „Ai mei beau de rupeau. Nu aveam geamuri la casă, le spărgeau la beție. Se trezeau noaptea și se băteau”
GSP.RO

Mărturie dură a unui fost internațional român: „Ai mei beau de rupeau. Nu aveam geamuri la casă, le spărgeau la beție. Se trezeau noaptea și se băteau”

Horoscop 9 aprilie 2020. Capricornii trebuie să fie atenți la cei dragi
HOROSCOP

Horoscop 9 aprilie 2020. Capricornii trebuie să fie atenți la cei dragi