NFL, Liga Profesionistă de Fotbal American, este zguduită de acuzații grave la adresa receiverului echipei Kansas City Chiefs, Rashee Rice, campion Super Bowl în 2023 și 2024.

Fosta sa parteneră, Dacoda Nichole Jones, a publicat pe Instagram miercuri, 8 ianuarie 2026, 14 fotografii care arată vânătăi și răni pe diverse părți ale corpului și pe față, însoțite de imagini ale mobilierului distrus și ale unui living devastat.

Jones, mama celor doi copii ai lui Rice, susține că a fost victima abuzurilor timp de 8 ani.

„Sunt atât de obosită să tac. Sunt atât de obosită să-i protejez imaginea. Am trecut prin prea multe în acești ani și acum am ajuns la limită! Am suportat abuzuri ani întregi, acum câteva luni am decis să ne despărțim, iar viața mea a devenit un iad de atunci”, a scris ea, pe Instagram.

Jones descrie în postarea sa episoade șocante, acuzându-l pe Rice că ar fi intrat cu forța în casa ei, că ar fi lovit-o în timpul sarcinii și chiar că ar fi lăsat-o afară, în frig, toată noaptea, la o temperatură de doar 10 grade Celsius. Deși nu l-a numit direct pe Rice, ea a indicat că vorbele sale se referă la tatăl copiilor săi.

Clubul Kansas City Chiefs a confirmat că este la curent cu acuzațiile de violență domestică care circulă pe rețelele sociale: „Suntem conștienți de acuzațiile apărute pe platformele de socializare și suntem în contact cu Liga Națională de Fotbal”. Totuși, nu au confirmat că acuzațiile o vizează pe vedeta lor, Rashee Rice.

Acuzații grave de violență domestică împotriva vedetei NFL Rashee Rice: „Am obosit să mai tac”
Rashee Rice joacă la Chiefs din 2023, când a cucerit Super Bowl ca „rookie”. Foto Hepta

Într-o altă parte a postării sale, Jones l-a acuzat pe fostul partener că ar fi infidel și că nu ar avea grijă de copii: „Avem o înțelegere legată de toate lucrurile pe care mi le-a făcut, dar nici măcar de aceasta nu se ține. Acum încearcă să mă dea afară din casă pe mine și pe copiii mei fără niciun motiv aparent”, a mai scris ea.

Am protejat imaginea lui prea mult timp, iar acum am terminat cu asta. Este momentul să îmi protejez pacea, copiii și să mă apăr.

Potrivit portalului ESPN, până miercuri seara nu fusese depusă nicio plângere oficială nici în Kansas, nici în Texas, unde Jones locuiește în prezent.

Rice nu este la prima controversă. În iulie 2025, acesta a primit o pedeapsă de 30 de zile de închisoare și 5 ani de supraveghere pentru participarea la o cursă ilegală de mașini în Dallas, care a provocat o coliziune în lanț soldată cu răniți.

Într-un videoclip, Rice a fost văzut fugind de la fața locului, fără a oferi ajutor victimelor. NFL l-a suspendat atunci pentru primele 6 meciuri ale sezonului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.