Lia Savonea de la Înalta Curte îl ceartă pe Ilie Bolojan, care ceruse CCR să dea verdictul la pensiile magistraților după ce a amânat decizia de 4 ori

 10 comentarii
Lia Savonea este președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție din vara lui 2025

Înalta Curte de Casație și Justiție, condusă de Lia Savonea, a intervenit și i-a transmis un mesaj lui Ilie Bolojan, vineri, 6 februarie, la câteva ore după ce premierul a lăsat de înțeles că așteaptă un verdict mai rapid de la CCR pentru al doilea proiect al pensiilor magistraților, asumat în Parlament acum două luni.

Curtea Supremă a transmis că nu înțelege de ce Bolojan a avertizat că România poate pierde banii europeni, este vorba despre 231 milioane de euro.

„În exercitarea atribuțiilor constituționale ce revin Înaltei Curți de Casație și Justiție și în considerarea rolului fundamental al justiției într-un stat de drept, exprimăm îngrijorarea serioasă față de conținutul și semnificația scrisorii pe care ați adresat-o președintei Curții Constituționale a României la data de 6 februarie 2026. Avertizarea explicită privind pierderea unor fonduri europene în eventualitatea unei soluții de neconstituționalitate, precum și solicitarea implicită ca instanța de contencios constituțional să țină seama de consecințe financiare externe actului de justiție constituțională reprezintă o ingerință incompatibilă cu principiul separației puterilor în stat”, susține Înalta Curte de Casație.

Instituția aflată sub conducerea Liei Savonea a adăugat că susținerea tezei că o posibilă declarare ca neconstituțională a legii privind pensiile magistraților ar duce automat la pierderea banilor din PNRR nu este corectă din punct de vedere juridic.

„Condiționalitățile asumate de România în cadrul PNRR în materia pensiilor de serviciu au fost deja abordate prin legislația adoptată anterior, iar legătura directă și exclusivă dintre sumele invocate și proiectul de lege supus controlului de constituționalitate nu este susținută de cadrul normativ european aplicabil. Curtea Constituțională nu este parte a procesului de implementare a politicilor guvernamentale și nici un instrument de validare a obiectivelor financiare ale Executivului. Singurul său rol este acela de a garanta supremația Constituției, iar deciziile sale trebuie să fie rezultatul exclusiv al analizei juridice, nu al unor considerente de oportunitate politică sau bugetară. Invocarea art. 148 din Constituție nu poate justifica exercitarea unor presiuni, fie ele și indirecte, asupra unei autorități jurisdicționale. Independența justiției nu este un obstacol în calea angajamentelor europene ale României, ci una dintre condițiile esențiale ale acestora. Orice demers care poate fi perceput ca o tentativă de influențare a unei instanțe constituționale riscă să aducă prejudicii grave credibilității instituțiilor statului și încrederii publice în funcționarea democratică a acestuia”, mai susține Curtea Supremă.

În finalul mesajului lung și plin de formulări juridice dificil de înțeles pentru publicul larg, ÎCCJ i-a cerut lui Bolojan ca pe viitor să nu mai dea mesaje „susceptibile de a fi interpretate ca o ingerință în activitatea autorităților jurisdicționale”.

Amintim că premierul Ilie Bolojan i-a transmis vineri, 6 februarie, preşedintei Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, o scrisoare în care a înștiințat-o oficial că, în acest moment, Comisia Europeană consideră neîndeplinit Jalonul 215 privind pensiile speciale, adică România poate pierde cele 231 milioane de euro. Practic, fără să o spună direct, premierul a cerut CCR să urgenteze verdictul la pensiile speciale, după 4 amânări, altfel Comisia Europeană va anunța oficial pierderea banilor.

Lia Savonea, cea care conduce Curtea Supremă din vara lui 2025, s-a remarcat ca magistrat prin decizii discutabile. Printre acestea, anularea condamnării definitive la aproape 14 ani de închisoare pentru omor în cazul lui Mario Iorgulescu, care a condus mașina beat și drogat și a omorât alt șofer, dar și condamnarea unui bărbat la doar opt luni cu suspendare pentru viol, victima fiind nepoata lui de 13 ani, Savonea justificând că fetița și-a dat consimțământul.

Tot Lia Savonea a stabilit că rechizitoriul în dosarul Revoluției, în care a fost judecat Ion Iliescu, a fost neconform, iar până la urmă, fostul președinte al României a murit și nu a mai suportat rigorile legii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (10)
  • Avatar comentarii

    TraianX 06.02.2026, 17:30

    Madam Savonea are legi proprii dupa care judeca . s au o fi alta cauza.

  • Avatar comentarii

    diss1958 06.02.2026, 18:53

    Păi pe cine nu ceartă cucoana lia? 16 milioane de romăni au ajuns să fie călcați în picioare de această cucoană.Restul sunt doar parole, parole.

  • Avatar comentarii

    Constantean08 06.02.2026, 19:04

    Speciali nesimțiți. Se cred Dumnezei. Este vina politicienilor. Cei ce le-au dat aripi magistraților.

  • Avatar comentarii

    PetruDoru 06.02.2026, 19:42

    Doamna savonea si domnul grindeanu cam seamănă la zâmbet si certat prim-ministri

  • Avatar comentarii

    Moshu1 06.02.2026, 20:41

    Buuun,deci daca ceri ca instanța de contencios constituțional să țină seama de consecințe financiare externe actului de justiție constituțională care afecteaza TOATA TARA este rau de tot,dar daca ceri instanței de contencios constituțional să țină seama de consecințe financiare externe actului de justiție constituțională care afecteaza o extrem mica parte a populatiei prezentind o expertiza financiara de care CCR se prevaleaza ca sa amane la nesfarsit luarea unei decizii este perrfect legal ! Oare cum poate fi numit un om cu un asemenea caracter ??

ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală