Unul dintre fotbalistii echipei Rapid a avut sambata seara probleme cu politistii din Arges. Atacantul camerunez Pierre Boya, in varsta de 24 de ani, aflat in trecere prin Pitesti, conducea un Ford si a fost la un pas sa loveasca o masina.
Proprietarului masinii i s-a parut ca fotbalistul este baut, asa ca a anuntat imediat politia. Oamenii legii veniti la fata locului au vrut sa-l testeze cu etilotestul pe fotbalist, insa acesta a refuzat. Boya a fost dus la Spitalul Judetean Arges pentru recoltarea de probe in vederea stabilirii alcoolemiei.
Dosar penal pentru ca a refuzat probele de sange
Atacantul a dat o singura proba de sange, iar pe a doua a refuzat-o. Politistii i-au intocmit dosar penal pentru consum de alcool si refuzul de recoltare a alcoolemiei. ‘Am fost oprit aiurea. Mi-au spus ca aveam 100 km/ h, dar nici 50 nu erau! Apoi m-au pus sa suflu in fiola si m-au dus la spital, unde am dat o proba de sange. Nu a iesit nimic si m-au pus sa repet testul. Normal ca am refuzat. Repet, nu eram baut, nu am nici o vina. Maine aflu daca mi-au luat permisul’, s-a aparat Boya.
Antecedentele giulestenilor
Octombrie 2007. Dupa meciul cu N?rnberg, care a produs eliminarea Rapidului din UEFA, muntenegreanul Bozovici si Boya au fost intr-un club de noapte, unde au baut alcool si au petrecut alaturi de doua prostituate.
Noiembrie 2007. Dupa victoria cu 2-0 cu Dinamo, Bozovici i-a injurat pe politistii care-l oprisera pentru ca trecuse pe rosu. El si Sapunaru, sosit in ajutor, au fost imobilizati si dusi la
sectia de politie.
Decembrie 2007. Brazilianul Tamandare e cercetat penal pentru neacordare de prioritate la trecerea de pietoni dupa ce a lovit cu masina o femeie.