La 14 ani, respins de federali la un trial

“De la 7 şi până la 14 ani i-am îndrumat fiecare pas. Iar dintra 5-a până în a 7-a i-am fost şi diriginte la Liceul cu Program Sportiv. Era elev excepţional, 10 pe linie!”, povesteşte antrenorul.
“La 14 ani a fost la un trial al federaţiei. Avea o tehnică excepţională, găsea rezolvare pentru orice, dar cei care au făcut selecţia au zis că fotbalul este pentru giganţi! Era perioada în care se făceau loturile de copii şi juniori la FRF. Finala era la Oradea, iar la penultima fază, la Bistriţa-Năsăud, Max a fost respins. L-au trimis acasă, fiindcă nu avea talie! Avea 1,45 metri atunci. Dacă nu tundeau iarba, nu-l vedeai pe teren! Au zis că nu-i de lot naţional. S-a făcut o mare greşeală. Dovadă că Max a crescut, iar acum are 1,79 metri”, dezvăluie antrenorul Constantin Pancu.

Ungurii au 3.500.000 € primă de calificare

Alexandru Maxim a atras atenţia superputerilor Bayern şi Dortmund | FOTODacă maghiarii pierd azi, în Olanda (21.30, Digi1), aproape s-a terminat cu şansa lor de a merge la meciul de baraj pentru Mondial.
Tocmai pentru a-i motiva pe Dzsudzsák şi compania, federaţia de la Budapesta a anunţat o primă istorică în caz de atingere a obiectivului, adică victorie la Amsterdam, loc 2 în grupă, calificare la CM 2014 după meci de baraj: 3.500.000 de euro pe total. Ungaria n-a mai fost la un turneu final din 1986.
Dzsudzsák (dreapta) şi Szalai, vedetele maghiarilorAlexandru Maxim a atras atenţia superputerilor Bayern şi Dortmund | FOTO

Anamaria Prodan, comunicat ciudat după ce Reghecampf a apărut cu iubita nouă: „Greșelile lui sunt omenești”
PARTENERI - GSP.RO
Anamaria Prodan, comunicat ciudat după ce Reghecampf a apărut cu iubita nouă: „Greșelile lui sunt omenești”
Ce se va întâmpla cu Reghe și iubita lui, în viitorul apropiat. O femeie celebră a dezvăluit tot
Playtech.ro
Ce se va întâmpla cu Reghe și iubita lui, în viitorul apropiat. O femeie celebră a dezvăluit tot
S-a apucat de videochat la 20 de ani. Reacția mamei după ce vecinii au aflat și i-au zis "Uite-o pe Miruna, e dezbrăcată"
Observatornews.ro
S-a apucat de videochat la 20 de ani. Reacția mamei după ce vecinii au aflat și i-au zis "Uite-o pe Miruna, e dezbrăcată"
Horoscop 19 octombrie 2021. Scorpionii trebuie să iasă din propria minte, cea care acum le condiționează deciziile
HOROSCOP
Horoscop 19 octombrie 2021. Scorpionii trebuie să iasă din propria minte, cea care acum le condiționează deciziile
Doi tineri bolnavi de Covid-19 au murit în curtea spitalului din Craiova. Nu aveau comorbidități
Știrileprotv.ro
Doi tineri bolnavi de Covid-19 au murit în curtea spitalului din Craiova. Nu aveau comorbidități
Frumoasa sportivă a ţării, şocată după ce şi-a făcut analizele. Ce rezultat a citit: "Homosexualitate, risc ridicat". "Diagnosticul" medicului a bulversat-o
Telekomsport
Frumoasa sportivă a ţării, şocată după ce şi-a făcut analizele. Ce rezultat a citit: "Homosexualitate, risc ridicat". "Diagnosticul" medicului a bulversat-o
Lasă-ți cardul acasă! Cum să plătești cu telefonul mobil și la ce te ajută
PUBLICITATE
Lasă-ți cardul acasă! Cum să plătești cu telefonul mobil și la ce te ajută