Ana Porgras nu era creditată cu şanse la medalie, înainte de finală, dar şi-a făcut bine exerciţiul şi integralele, iar bronzul a venit firesc, bronz, la egalitate de puncte cu americanca Rebecca Bross.

”Mi-am făcut integralul la paralele şi asta a fost cel mai important. După ce a lucrat ultima americancă (Rebecca Bross), nu eram prea sigură, dar am răsuflat uşurată la sfârşit. I-am făcut un cadou domnului Forminte de ziua lui şi sper să-i mai fac încă două mâine.

Înainte de finală nu mă gândeam la medalie, dar nu este cea mai neaşteptată medalie. Nu o să am emoţii duminică la bârnă, după ce am făcut ieri. Cred că o să fie bine, dacă îmi fac treaba la fel ca la paralele. Am fost prima în calificări la bârnă şi de ce să nu fiu prima şi în finală. Dedic această medalie tuturor antrenorilor care m-au pregătit şi familiei mele”, a declarat după concurs Ana Porgras.

Micuţa gimnastă recunoaşte că este superstiţioasă şi a avut o presimţire că lucrurile vor merge bine în finală, după antrenamentul care nu i-a reuşit. ”A fost rău la antrenament şi mi-am zis că o să fie bine la concurs. Aşa a şi fost. Când e mai rău într-o zi, în următoarea zi va fi mai bine”.

Nicolae Forminte este foarte mândru de eleva lui şi sper ca şi mâine să repete figura frumoasă de astăzi. ”Aşa cum am mai spus, înainte de accidentarea Sandra Izbaşa, Ana era pregătită pentru bârnă şi paralele la acest CM. Dar, după necazul cu Sandra, am fost obligat pe ultima sută de metri să schimbăm planurile şi să facă tot concursul.

Mâine vor fi 2 finale, în care va trebui să facă ceea ce i-am spus să facă azi, şi a reuşit, şi sper din suflet să reuşească şi duminică să-şi facă exerciţiile”, a declarat antrenorul lotului feminin de gimnastica.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.