Estonianul Ott Tanak (Toyota Yaris) a câştigat, duminică, Raliul Turciei, în timp ce Simone Tempestini şi Sergiu Itu au terminat pe locul 8, pentru cea mai buna clasare din istorie pentru un echipaj românesc în Campionatul Mondial de Raliuri WRC.

La numai o săptămână după ce au câştigat titlul de campioni absoluţi în Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop, Tempestini şi Itu au mai scris o pagina de istorie pentru automobilismul sportiv românesc. Ei au trecut peste toate dificultăţile tehnice şi de traseu cu care s-au confruntat de-a lungul celor peste 300 de kilometri de probe speciale şi au obţinut poziţia a 8-a.

Simone Tempestini şi Sergiu Itu au terminat pe locul 2 în WRC 2, acolo unde echipajul tricolor este eligibil, acesta fiind de asemenea cel mai bun rezultat românesc în Campionatul Mondial de Raliuri. În 2016, Tempestini câştiga trei etape de WRC Junior şi devenea campionul acestei divizii.

Cel de-al doilea echipaj românesc prezent la startul Raliului Turciei, format din Raul Badiu şi Gabriel Lazar, a ieşit în decor în timpul probei speciale cu numărul 15. Aceştia au fost nevoiţi să renunţe şi sâmbătă din cauza unor probleme la transmisie, dar au revenit datorită regulamentului, potrivit unui comunicat remis AGERPRES de Federaţia Română de Automobilism Sportiv.

În ciuda abandonului, aflaţi la debutul lor în WRC, Badiu şi Lazăr au impresionat. În primele doua zile au fost în Top 5 la WRC Junior şi în momentul abandonului de sâmbătă se îndreptau spre prima victorie pe o probă.

Estonianul Ott Tanak a reuşit al treilea său succes consecutiv. Liderul la zi al WRC, belgianul Thierry Neuville, a fost al 16-lea, în timp ce pilotul care a câştigat ultimele cinci titluri mondiale WRC, francezul Sebastian Ogier, a fost al 10-lea la finalul Raliului Turciei. Ambii au fost penalizaţi după abandonurile de sâmbătă.

Classement final officieux du Rallye de Turquie, 10e manche du Championnat du monde des rallyes (WRC), disputé autour de Marmaris (sud-ouest), ŕ  l’issue de la 17e et derničre épreuve spéciale dimanche:

Clasamentul cursei:
1. Ott Tanak/Martin Jarveoja (Estonia/Toyota Yaris) 3h59:24.5
2. Jari-Matti Latvala/Miikka Anttila (Finlanda/Toyota Yaris) la 22.3
3. Hayden Paddon (Noua Zeelandă)/Seb Marshall (Marea Britanie/Hyundai i20) la 1:46.3
4. Teemu Suninen/Mikko Markkula (Finlanda/Ford Fiesta) la 4:10.9
5. Andreas Mikkelsen/Anders Jaeger (Norvegia/Hyundai i20) la 7:11.7
6. Henning Solberg (Norevgia)/Ilka Minor (Austria/Ford Fiesta R5) la 13:40.6
7. Jan Kopecky/Pavel Dresler (Cehia/Skoda Fabia) la 18:25.2
8. Simone Tempestini/Sergiu Itu (România/Citroën C3 R5) la 19:37.1
9. Chris Ingram/Ross Whittock (Marea Britanie/Skoda Fabia) la 20:21.3
10. Sebastien Ogier/Julien Ingrassia (Franţa/Ford Fiesta) la 20:51.2

Clasamentul general al piloţilor:
1. Thierry Neuville (Belgia/Hyundai i20) 177 puncte
2. Ott Tanak (Estonia/Toyota Yaris) 164
3. Sebastien Ogier (Franţa/Ford Fiesta) 154
4. Esapekka Lappi (Finlanda/Toyota Yaris) 88
5. Jari-Matti Latvala (Finlanda/Toyota Yaris) 75

Constructori:
1. Toyota Gazoo Racing 284 puncte
2. Hyundai Motorsport 279
3. M-Sport Ford 244
4. Citroen Racing 169

Flavius Stoican, copilot de raliuri pentru Simone Tempestini! | FOTO

Greșeala făcută de Duckadam după ce s-a mutat în SUA cu familia: Așa cum fac toți românii, ce puteam să fac?
PARTENERI - GSP.RO
Greșeala făcută de Duckadam după ce s-a mutat în SUA cu familia: Așa cum fac toți românii, ce puteam să fac?
A spus tot! Iri Columbeanu, reacție incredibilă după despărțirea Monicăi de Mr. Pink. EXCLUSIV
Playtech.ro
A spus tot! Iri Columbeanu, reacție incredibilă după despărțirea Monicăi de Mr. Pink. EXCLUSIV
"Mi-a omorât-o pe mămicuţa mea!" Strigăt de durere după crima din Călărași, unde o femeie a fost ucisă de cumnatul ei
Observatornews.ro
"Mi-a omorât-o pe mămicuţa mea!" Strigăt de durere după crima din Călărași, unde o femeie a fost ucisă de cumnatul ei
Horoscop 28 iulie 2021. Peștii trebuie să țină sub control gândurile negre, ca să nu-și coloreze zilele sumbru
HOROSCOP
Horoscop 28 iulie 2021. Peștii trebuie să țină sub control gândurile negre, ca să nu-și coloreze zilele sumbru
Proprietarul unei livezi a izbucnit în lacrimi când a văzut ce a rămas din munca lui: “Uite și tu mână de om nenorocit”
Știrileprotv.ro
Proprietarul unei livezi a izbucnit în lacrimi când a văzut ce a rămas din munca lui: “Uite și tu mână de om nenorocit”
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
Telekomsport
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
(Publicitate) CONCURS - Câștigă două bilete la UNTOLD
PUBLICITATE
(Publicitate) CONCURS - Câștigă două bilete la UNTOLD