Nerefăcută complet după grava accdentare suferită în decembrie anul trecut la Campionatul European, Cristina Neagu a strâns din dinți și a evoluat cât a putut de bine, încurajându-și mereu colegele de echipă.

Cristina Neagu a marcat golul decisiv din victoria uriașă din grupe cu Ungaria, care a calificat România în dauna adversarei sale în grupele principale de la CM din Japonia.

La revenirea în țară, Cristina Neagu a postat pe facebook un mesaj emoționant, mulțumindu-le tuturor, dar în special doctorului Florin Oancea.

”Fiind acasă zilele acestea, am avut puțin timp în care să mă gândesc în liniște la toată perioada aceasta. Așa cum mulți dintre voi știți deja, cu mai puțin de o lună înainte de începerea Campionatului Mondial de Handbal nici măcar nu știam dacă o să pot să particip, dar făceam în fiecare zi tot ceea ce depindea de mine astfel încât să reintru pe teren”, a notat Cristina Neagu pe Facebook..

Liderul naționalei feminine de handbal a continuat: ”Însă, puțini dintre voi știți faptul că în toată perioada de după accidentare, am avut lângă mine câțiva oameni care mi-au fost alături necondiționat și au făcut tot ce a depins de ei astfel încât să revin pe teren. Iar una dintre aceste persoane este doctorul Florin Oancea, medic specialist ortopedie şi traumatologie, care m-a ajutat în anul acesta oricând am avut nevoie și căruia vreau să îi mulțumesc pe această cale”.

Cristina Neagu, mesaj emoționant, după CM de handbal feminin: ”Nu știam dacă o să pot să particip”

”Pe doctorul Oancea il cunosc din 2006, de când jucam la Brașov, dar în aceste ultime 11 luni în care au fost atât de multe momente de îndoială și am întâmpinat multe probleme, el a găsit mereu timp și răbdare să îmi fie alături, cum a știut mai bine și ca un bun profesionist. Mulțumesc, doc!”, a încheiat mesajul Cristina Neagu.

FOTO: Cristina Neagu – Facebook

Citeşte şi:

Mircea Lucescu, propus antrenor la FC Santos, fosta echipă a lui Pele! ”Il Luce” a confirmat: ”Mă onorează”

Gigi Becali oferă 5 milioane de euro pentru un jucător din Liga 1: ”M-am scăpat!”

Noutăți despre Euro 2020. Lucrările la calea ferată Gara de Nord – Otopeni continuă ”în ritm normal”

Adi Hădean, scandalizat: „E un fel de nutreț livrabil, cu sare și monoglutamat” | Ce l-a scos din sărite: „Mizerii la 39 de lei”
PARTENERI - GSP.RO
Adi Hădean, scandalizat: „E un fel de nutreț livrabil, cu sare și monoglutamat” | Ce l-a scos din sărite: „Mizerii la 39 de lei”
Cine este de fapt amanta lui Reghe. Detalii BOMBĂ au ieșit la iveală! Cadouri extravagante și...
Playtech.ro
Cine este de fapt amanta lui Reghe. Detalii BOMBĂ au ieșit la iveală! Cadouri extravagante și...
ANIMAȚIE GRAFICĂ: Cum s-a produs explozia de la nunta din Dolj. Prietenul mirilor, lovit de un proiectil, e în stare gravă: "A fost pur şi simplu o grenadă!"
Observatornews.ro
ANIMAȚIE GRAFICĂ: Cum s-a produs explozia de la nunta din Dolj. Prietenul mirilor, lovit de un proiectil, e în stare gravă: "A fost pur şi simplu o grenadă!"
Horoscop 31 iulie 2021. Peștii au nevoie de un punct de sprijin, ca să se poată echilibra mai ușor
HOROSCOP
Horoscop 31 iulie 2021. Peștii au nevoie de un punct de sprijin, ca să se poată echilibra mai ușor
Dialog halucinant între un primar și o localnică, a cărei gospodărie a fost afectată de viituri: ”Ești o proastă”
Știrileprotv.ro
Dialog halucinant între un primar și o localnică, a cărei gospodărie a fost afectată de viituri: ”Ești o proastă”
Crimă înfiorătoare. Frumoasa din reclame TV, găsită pe marginea drumului împuşcată de 18 ori. Criminalul, un şofer de TIR
Telekomsport
Crimă înfiorătoare. Frumoasa din reclame TV, găsită pe marginea drumului împuşcată de 18 ori. Criminalul, un şofer de TIR
(Publicitate) BestSecret - Super-oferte la haine și accesorii. Reduceri de până la 80%
PUBLICITATE
(Publicitate) BestSecret - Super-oferte la haine și accesorii. Reduceri de până la 80%